Inelele Gold, la mare căutare şi în 2019

Succesul deosebit de care s-a bucurat Clubul GOLD, cea mai importantă competiţie organizată de către Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei din România, pare să fi convins tot mai mulţi columbofili să se înscrie în cursa pentru unul dintre premiile în valoare de 10.000 de lei. Cel puţin asta reiese din comenzile de inele Gold transmise de asociaţiile judeţene. Vorbim despre aproape 15.000 de inele, ceea ce reprezintă o creştere consistentă faţă de aceaşi perioadă a anului trecut. Iar lista pentru comenzi este încă deschisă, astfel că, până la final, numărul de inele Gold distribuite pentru acest sezon să crească.

Conform listei unde se centralizează comenzile pentru inele GOLD, cinci asociaţii au solicitat aproape o treime din numărul total de inele. În fruntea acestora se află Aradul, care a cerut un număr impresionant de inele, respectiv 1.500. Acest lucru nu vine însă ca o surpriză, arădenii fiind în topul inelelor comandate şi anul trecut. Acesta este urmat de Prahova, cu 1.000 de inele comandate, Bacău, cu 820, Vâlcea – 800 de inele şi Suceava cu 760 de bucăţi. Un număr mare de inele au fost solicitate şi de către asociaţiile din Mehedinţi (700), Caraş-Severin (600) ori Vrancea (552).
Faţă de anul trecut, se poate observa o creştere a numărului de inele solicitate în aproape toate judeţele. Aşa se face că, pentru acest sezon, avem doar câteva asociaţii care au cerut mai puţin de 100 de inele, restul având plasate comenzi care depăşesc 300 de bucăţi. Este un semnal clar că tot mai mulţi columbofli capătă încredere în competiţie şi îşi doresc să participe.
„Aşa după cum anticipam încă de la lansarea competiţiei, numărul de inele Gold va creşte de la sezon la sezon. Era firesc să se întâmple asta din moment ce toţi crescătorii au văzut că este o competiţie corectă, transparentă şi nu există probleme cu încasarea premiilor puse în joc. Seriozitatea care a caracterizat Clubul GOLD le-a dat încredere multor columbofili să se înscrie, iar cuantumul comenzilor pentru inele este cea mai bună mărturie. Eu unul sunt convins că vom mai primi cereri pentru inele GOLD în următoarele săptămâni“, a declarat Marius Tunduc (foto), preşedintele FNCPR.

Mai multe premii judeţene
Aşa după cum probabil au aflat cei mulţi dintre crescători, la solicitarea mai multor asociații, s-a luat decizia modificării sistemului de premiere a Clubului Gold. Astfel, Clubul Gold va oferi, începând cu anul viitor, 10 premii în valoare de 10.000 lei fiecare pentru categoria „i“ Tineret, care va fi sinonimă şi cu Fond Tineret (3 etape de minimum 500 de kilometri fiecare, dar care să totalizeze cel puţin 1800 de kilometri), și 5 premii județene. Dintre cele 10 premii Naționale, câte unul va merge pentru fiecare provincie din cele 5. Primii trei crescători vor primi și insigna GOLD, din aur masiv.
Pentru a înțelege mai bine modul în care se va face premierea, să presupunem că încasările pentru inelele GOLD din acest an vor fi la fel ca cele de anul trecut, respectiv 300.000 de lei. Din această sumă, 100.000 de lei vor merge către cele 10 premii naționale, iar 15.000 de lei (adică cei 5% menționați mai sus) vor rămâne la Federație pentru costul inelelor, al insignelor și pentru promovarea competiției. Restul sumei, respectiv 185.000 de lei – adică 61,66%, va merge către asociațiile județene care au comandat inele GOLD.
Astfel, o asociație care distribuie 500 de inele = 10.000 lei – va avea un fond județean de premiere de 6.166 lei, rezultând 5 premii a câte 1.233 lei fiecare.
O asociație care distribuie un număr de 1.500 de inele = 30.000 lei (cum este cazul Asociației Arad) – va avea un fond județean de premiere de 18.500 lei, rezultând 5 premii a câte 3.700 lei fiecare.
„Multe dintre mesajele pe care le-am primit din țară, atât la nivel de crescători, cât și la nivel de asociații, cu privire la acest nou sistem de premiere, sunt îmbucurătoare. În ansamblu, noul sistem de premiere este extrem de apreciat și are un impact pozitiv asupra columbofiliei românești prin echilibrul major între premiile naţionale foarte mari, dintre care cel puţin unul va merge în fiecare dintre cele cinci provincii, şi premiile judeţene importante puse în joc acolo unde competiţia GOLD este apreciată. Toate aceste modificări făcute la sugestiile participanţilor, coroborate cu corectitudinea care a caracterizat Clubul GOLD de la înfiinţarea sa şi până în prezent, au dus, iată, la o vânzari record de inele Gold. Iar procesul de vânzare a unui nou lot de inele GOLD este în plină desfăşurare în aceste săptămâni, ceea ce mă face să cred că anul viitor vom asista la competiţia columbofilă cu cele mai mari premii în bani din această parte a Europei“, afirmă președintele FNCPR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO