Cornel Ursu: „Orice etapă ai zbura, nu este ca Berlin!”

În 2013, etapa Berlin Național ajungea deja la a treia reeditare. Trecuseră două sezoane în care se organizase cu mare succes, două sezoane în care porumbeii și crescători români au făcut față cu brio unui test deosebit de dificil, aşa cum este o astfel de etapă. A fost anul în care se va schimba pentru prima dată zona din care provine câștigătorul. Având una dintre cele mai mari distanțe din concurs (1.048 km), tandemul Ursu Cornel+David din Măneuți, Suceava, câștiga etapa Berlin Național, aducând Moldovei primul succes la cea mai importantă etapă a anului competițional.

Încă din primul sezon în care s-a organizat Berlin Național, crescătorii din Moldova au participat în număr foarte mare, deși au avut de fiecare dată una dintre cele mai mari distanțe din întregul concurs. Indiferent de județ, în Moldova, Berlin Național avea distanțe doar de peste 1.000 de km, probabil și acesta fiind unul din motivele pentru care această etapă a fost așa bine-primit de crescătorii moldoveni. Astfel, după două sezoane în care zona Moldovei s-a descurcat destul de bine, tandemul Ursu Cornel+David a dus lucrurile la un nou nivel, câștigând a treia ediție a maratonului Berlin Național (1.048 km), fiind primul an în care câștigătorul este de dincolo de Carpați și cel mai important rezultat realizat de un crescător din Moldova la acest naţional. Tot o femelă, 1171349/2008, a fost câștigătoarea marelui premiu, sosind acasă a doua zi după lansare, la ora 05:37. Chiar dacă au trecut deja șase ani de atunci, bucuria triumfului la Berlin Național reiese din cuvintele lui Cornel Ursu, care ne-a povestit cu emoție ce a simți în acele momente: „Am trimis cinci porumbei la Berlin, așteptându-mă să câștig. Îmi doream să câștig, pentru că Berlin Național este și a fost, de fiecare dată, o cursă specială. Deoarece eu nu eram în țară la acea dată, fratele meu era cel care a așteptat porumbeii. La ora 05:30, când el a ieșit afară, a văzut că femela deja sosise, însă stătea pe casă. A trebuit să îi scoată masculul, să îl vadă și, într-un final, a intrat în crescătorie, fiind înregistrată la ora 05:37. În Anglia, unde eu eram plecat atunci, este o diferență de fus orar de două ore, însă în jur de ora 04 dimineața au început să sune telefoanele. Primeam foarte multe felicitări, fusesem anunțați drept câștigătorii Berlin Național, însă am stat cu mari emoții, pentru că în spatele nostru mai erau și alți crescători care puteau câștiga. Abia după 3-4 ore, timp în care nimic nu s-a schimbat, ne-am putut bucura deplin de victorie. A fost un vis devenit realitate. Berlin Național este o cursă adevărată de maraton, la care porumbeii sunt solicitați la maxim să revină acasă. Personal, mi-aș dori ca din zona noastră să participe două-trei mii de porumbei. Din păcate, oamenilor le este frică să participe la Berlin, însă nu realizează ce cursă frumoasă este. Crescătorii de afară nu ne vor aprecia niciodată dacă nu participăm la curse consacrate, indiferent de distanță sau rută. În momentul de față concurăm pe o rută care nu ne ajută și nici nu ne pune porumbeii în evidență, dar sper să se revină la o rută care să ne permită să participăm cu succes la astfel de etape. Berlin Național este un concurs aparte, care nu se poate compara cu altele. Orice cursă ai zbura, tot nu va fi ca Berlin Național”.
După acest rezultat remarcabil, tandemul Ursu Cornel+David a continuat la fel de bine prestația în cadrul curselor de Berlin și în anii următori. Abia peste câțiva ani, în sezonul 2017, marele premiu de la Berlin Național va merge din nou în Moldova, câștigat de data aceasta de un crescător din Iași, ceea ce arată că orice crescător care participă la Berlin Național, din orice zonă, se numără printre potențialii câștigători ai renumitei etape de maraton Berlin Național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO