Bihoreanul Vancea, câștigător Berlin Național 2014: „Un columbofil adevărat are obligația să participe la această etapă!”

Organizat cu marea contribuție a membrilor din conducerea asociației columbofile din județul Bihor, concursul Berlin Național nu fusese câștigat niciodată, până în 2014, de un crescător din această asociație. Orădeanul Flavius Vancea a fost primul crescător din județul Bihor care a realizat această performanță, punându-și numele pe lista de aur a câștigătorilor de la Berlin, cea mai titrată etapă organizată de asociația sa.

În 2014, Berlin Național era una dintre cele mai populare etape ale anului. Pentru mulți dintre crescători, era a patra încercare de a câștiga cursa, lucru reflectat în participarea importantă la Berlin în acel an. În doar trei ani, etapa Berlin Național devenise punctul culminant al sezonului de concursuri, pe scurt, o etapă pe care toată lumea o aștepta cu nerăbdare și cu porumbeii pregătiți admirabil. Marea zi a concursului a fost stabilită pe 06 august, la final de an competițional, tocmai pentru a fi „cireașa de pe tort” pentru columbofilii care se vor evidenția în cadrul concursului. La linia de start s-au prezentat 845 de crescători și 3.701 porumbei, un numeric suficient pentru un concurs echilibrat și echitabil. Marele câștigător al locului 1 Național Berlin 2014 a fost Flavius Vancea, premiu adus de o femelă de doar doi ani. „Am pregătit un lot de 17 porumbei pentru etapa Berlin Național din 2014. Printre ei s-a aflat și femela câștigătoare, o femelă cu origini Gaby Vandenabeele. În acel moment era în plină formă, motiv pentru care am și nominalizat-o pe prima poziție a listei de îmbarcare. La vârsta de un an ocupase locul 4 Național Fond Tineret, după ce ca pui venise prima pe crescătorie de două ori, cu avans foarte mare de următorii sosiți. În sezonul 2014 clasase bine două fonduri, dar am hotărât să o angajez la Berlin și am făcut una dintre cele mai bune alegeri posibile. În dimineața când a sosit femela, după ce am anunțat-o și am văzut pe ce loc a fost introdusă în clasament, nu îmi venea să cred. Emoțiile erau mari, pentru că doar ce începuseră să apară porumbeii și mai erau mulți crescători în spatele meu care mă puteau devansa. Cu toate acestea, am rămas pe primul loc până la final. La aceeași cursă am mai ocupat și locul 16 pe lansare, tot cu o femelă, iar în total am clasat șase porumbei”, ne-a relatat Flavius Vancea.
Pentru Flavius Vancea, ca și pentru mulți alți crescători, Berlin Național este o cursă care inspiră și motivează. Parafrazând cuvintele crescătorului din Oradea, la un concurs de nivelul etapei naționale Berlin, crescătorii nu își angajează decât cele mai bune păsări, ceea ce dă naștere unei curse cu totul speciale și foarte dificile. „Câștigarea locului 1 Național Berlin m-a motivat să fac mai multe investiții în porumbeii de maraton și să tratez cu seriozitate și această categorie, pentru că înainte eu aveam porumbei doar de General. În opinia mea, la o cursă de genul acesta trebuie să participe toți columbofilii. La Berlin Național ar trebui să angajeze absolut toată lumea, să fie un număr cât mai mare de columbofili și porumbei. Un columbofil adevărat are obligația să participe la un concurs ca Berlin Național, pentru că este o etapă națională, de mari proporții și care încununează anul competițional. După toate etapele de dinainte de Berlin, fiecare cunoaște ce porumbei are în cușcă și poate angaja la Berlin cele mai bune păsări, încurajând astfel competiția. Ar fi foarte frumos să se adune de fiecare dată undeva la 1.500-2.000 de crescători și 7.000-8.000 de porumbei. Eu voi participa și anul acesta cu o echipă de cinci porumbei, printre care se află chiar una dintre fiicele femelei care a câștigat concursul Berlin Național în 2014”, a adăugat Flavius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO