Estrella Nord şi SC Pigeon Vet SRL, expozanţi de marcă la Expoziţia Naţională de la Braşov

Expoziția Națională de la Brașov, din ianuarie anul viitor, va fi un bun prilej pentru crescătorii români să observe cei mai buni porumbei din România și să discute cu crescători foarte cunoscuți din țară și din străinătate. În același timp, la Expoziția Națională va fi organizată o sală specială, unde cei mai importanţi comercianți de produse, medicamente, suplimente și accesorii pentru porumbei își vor expune ofertele, cei interesați putând să își procure tot ce au nevoie pentru următorul an columbofil. Aici vor fi prezenți cu produsele lor și Frații Gagea din Suceava și medicul veterinar Adrian Colniceanu, cei care pregătesc câteva oferte speciale pentru cei interesați să apeleze la ei.

Estrella Nord (www.produseporumbei.ro) pregătește mai multe oferte pentru vizitatorii Expoziției Naționale

Frații Ionuț și Cristian Gagea din Suceava sunt cei mai cunocuți distribuitori de produse, hrană și accesorii pentru porumbei din toată zona Moldovei și nu numai. Ei sunt importatori oficiali în România ai multor branduri din străinătate, aici amintind, de exemplu, Belgica de Weerd, Chevita, Dr. Brockamp, Dr. Van Der Sluis, Rohnfried, Tollisan etc. Cei interesați de produsele oferite de ei îi vor putea găsi la Brașov în timpul desfășurării Expoziției Naționale, mai ales că au anunțat mai multe oferte și discounturi speciale pentru această ocazie. „La Brașov o să aducem produse, hrană și tratamente de la toți producătorii cu care noi colaborăm, începând cu cele mai cunoscute firme din străinătate, ca Belgica de Weerd, Chevita, Dr. Brockamp, Dr. Van Der Sluis, Rohnfried, Tollisan, Natural, Versele Laga etc. Toate produsele vor fi la un preț promoțional, cu discount între 10 și 15%, iar la variante de minerale De Patagoon o să avem chiar o promoție. La 10 găleți cumpărate, una va fi oferită gratis. Vom veni și cu anumite pachete pentru sezonul competițional, ale căror prețuri vor fi mai mici cu cel puțin 10% decât în mod normal. Nu vor lipsi, bineînțeles, diferitele accesorii pentru voliere, porumbei și crescători”, a transmis Ionuț Gagea.

Produse columbofile direct de la Dr. Adian Colniceanu

Medicul veterinar Adrian Colniceanu, proprietarul SC Pigeon Vet SRL din Râmnicu Vâlcea, nu este doar un columbofil foarte bun, ci și unul dintre distribuitorii importanți de produse columbofile de pe piața română. El colaborează cu un număr foarte mare de producători, ceea ce înseamnă că la standul lui veți putea găsi aproape orice veți avea nevoie pentru tratarea și întreținerea porumbeilor, dar mai ales suplimentele aferente oricărui sezon competițional. „Colaborăm cu aproximativ 30 de firme și producători de produse și medicamente pentru porumbei. Pe acestea le vom pune la dispoziția celor care vor veni la Expoziția Națională, de la noi crescătorii având ocazia să achiziționeze tot ce au nevoie pentru porumbeii lor. Avem inclusiv câteva programe pentru sezonul competițional și scheme de tratamente și produsele pe care ele le includ”, a declarat Adrian Colniceanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO