Maratonul, la putere în 2020

Regulamentul Național Columbofil (R.N.C.) al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România are unele prevederi speciale în ceea ce priveşte etapele de Maraton. Planul de concursuri al fiecărei asociații poate conține mai multe etape de maraton, între acestea obligatoriu aflându-se și cele două etape naționale. Însă, indiferent de numărul lor, concursurile de maraton se desfășoară doar în trei weekenduri, stabilite înainte de startul sezonului. Etapele naționale de maraton se desfășoară atât la mijlocul, cât și la finalul sezonului. Primele dintre acestea sunt cele cinci concursuri cunoscute mai mult sub denumirea de etape „seminaționale”, câte una în fiecare provincie a țării. Acestea se organizează la o dată prestabilită de către Federaţie, de regulă fiind ales weekendul de la mijlocul lunii iulie. Ultimele trei concursuri naționale sunt clasicele etape Berlin, Izium și Birzai, concursuri care încheie anul competițional. În afară de aceste concursuri, la care participarea împreună a asociațiilor este prevăzută de R.N.C., asociațiile pot opta pentru protocoale speciale pentru etapele de maraton, așa cum este cazul provinciei Moldova, iar începând cu acest sezon, și al provinciei Oltenia, ale căror asociații vor organiza împreună etapele de maraton încă de la primul concurs de acest gen.

Prima etapă de maraton a sezonului competițional poate fi organizată de fiecare asociație în parte, asta dacă numericul de porumbei și columbofili îi permite să organizeze un centru de îmbarcare. Majoritatea asociațiilor județene organizează primul concurs de maraton pe cont propriu, dar sunt și destule cazuri în care se optează pentru un protocol cu una sau mai multe asociații învecinate. Următoarele două concursuri de maraton sunt cele naționale, pentru care protocoalele sunt foarte bine stabilite, iar ultima etapă de maraton, în cazul în care acesta se mai organizează, este pusă în aceeași zi cu ultima etapă națională și se organizează de către fiecare asociație în parte sau în comun cu alte asociații județene.

Etapele naționale de maraton, concursuri la care participă câte o întreagă provincie

Primele etape naționale de maraton, cele care se organizează la mijlocul lunii iulie, sunt următoarele: Stendal, organizată de asociația Satu Mare și la care participă toate județele de după arcul carpatic (AR, BH, TM, CS, SM, SJ, MM, AB, BN, BV, CJ, CV, HR, HD, MS, SB); Praga, organizată de asociația Alba, pentru județele din centru Transilvaniei (CJ, BN, AB, SB, BV, CV, HR, MS, HD, CS); Madona, organizată de asociația Suceava pentru toți columbofilii din Moldova (SV, BT, NȚ, IS, BC, VS, VN, GL); Zaruve, organizată de asociația Brăila, cu participarea columbofililor din Sud-Estul țării (BR, CT, TL, IL, CL, PH, BB, IF, GR, DB, BZ, TR) și Tokmak, etapă organizată de asociația Dolj pentru crescătorii din Oltenia (DJ. MH, GJ, AG, OL, VL). Clasicele concursuri Berlin, Birzai și Izium extind și mai mult aria crescătorilor care participă, fiind câte una pentru Transilvania și vestul țării, Moldova și toată zona de sud. La Berlin, concurs organizat de asociația județului Bihor, participă columbofilii de după arcul carpatic (BH, SJ, SM, MM, AR, TM, CS, AB, BN, BV, CJ, CV, HR, HD, MS, SB), la concursul Birzai, organizat de asociația județului Neamț, participă crescătorii din Moldova (SV, BT, NT, IS, BC, VS, VN, GL), iar la Izium Național, organizat de Dolj, participă crescători din toată zona de Sud a țării (DJ, MH, GJ, VL, OL, AG, TR, DB, GR, B, PH, IF, BZ, BR, IL, CL, CT, TL). Din câte se poate observa, la aceste concursuri participă columbofili dintr-un mare număr de județe, asta ca să nu mai vorbim de cazurile în care asociațiile solicită un punct special de colectare, pentru a angaja porumbei la un concurs de maraton din altă provincie, lucru permis de actualul RNC.

Protocoalele speciale, un plus pentru competiție

Pentru sezonul 2020, în zona de vest a țării, pe lângă cele două etape naționale, se va mai organiza încă un concurs de anvergură. Al doilea concurs de maraton, adică primul național (Praga), va fi dublat de încă un concurs de maraton, cu participarea mai multor județe din vest. Este vorba despre de concursul de la Dresda (Germania), organizat de asociația columbofilă Bihor, la care vor participa columbofilii din Arad, Bihor, Sălaj, Satu-Mare și Timiș.
În Moldova, sezonul de maraton 2020 va fi unul de-a dreptul incendiar. Încă de la prima etapă, sub coordonarea asociației columbofile Bacău, aproape toți crescătorii din această provincie vor participa la aceeași etapă de maraton. Ca și locație de lansare pentru primul maraton a fost ales orașul Vilnius și vor participa crescătorii din Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui. În același weekend cu Madona va fi organizat al doilea concurs de la Vilnius, cu participarea crescătorilor din Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați. „Prima etapă de maraton a sezonului 2020 va fi Vilnius, organizată de asociația noastră, și vor participa crescătorii din Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui. Împreună cu al doilea concurs de maraton, Madona Național, o să organizăm al doilea concurs de la Vilnius, cu participarea columbofililor din județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vaslui, Vrancea și Galați. Ca și distanțe de concurs, la Vilnius o să avem de la 760 km la crescătorii din Suceava și Botoșani, până la peste 1.000 de km la crescătorii din Vrancea și Galați. Depinde și de cum va fi sezonul până la prima etapă de maraton, dar în această formulă, estimăm că vom avea între 25.000 și 30.000 de porumbei angajați și peste 1.000 de crescători”, a declarat Costel Irimia (foto stânga), președintele Asociației Columbofile Bacău.

Columbofilii din sudul țării, grupați în jurul etapelor de maraton

În zona de sud a țării, pentru 2020 avem parte de trei protocoale extrem de interesante. De la vest la est, columbofilii s-au grupat în trei mari zone de concurs și vor concura în acest format aproape tot sezonul de maraton. Cu Asociația Columbofilă Dolj în calitate de organizator, crescătorii din județele Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt și Argeș vor participa împreună la toate etapele de maraton ale sezonului 2020. Ca punct de lansare a fost fixată localitatea Tokmak, cu mențiunea că la primul concurs vor fi distanțe ceva mai scurte, față de etapa națională din aceeași localitate. Tot de la Tokmak vor fi lansați porumbeii și la concursul organizat în paralel cu Izium Național, și după toate probabilitățile va fi un concurs la care vor participa toate județele din Oltenia, inclusiv Mehedințiul. „Am stabilit împreună cu colegii din celelalte asociații care fac parte din provincia noastră ca să organizăm împreună două concursuri de maraton, în afară de cele două etape naționale. Localitatea de lansare va fi Tokmak, cu distanțe de la plus 800 de km la primii crescători din Argeș, până la aproape 1.000 de km la crescătorii din Gorj. Ținând cont că la prima etapă națională de anul trecut am avut peste 11.000 de porumbei, anul acesta sperăm să avem peste 15.000 de porumbei la primul maraton, dat fiind că e prima etapă de acest gen a sezonului și că o să fie crescători din mai multe județe”, a declarat Florin Gătejescu (foto dreapta), președintele Asociației Columbofile Dolj.
Asociațiile Ilfov, București, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Teleorman au decis, de asemenea, să colaboreze la organizarea concursurilor de maraton ale sezonului 2020. Spre deosebire de alte zone, aceste asociații vor organiza doar trei etape de maraton, cu tot cu cele naționale. „La prima etapă de maraton a sezonului, Dnipro, o să concurăm împreună columbofilii din asociațiile Ilfov, București, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Teleorman. Următoarea etapă de maraton va fi Harkov, pe care o să organizăm în aceeași formulă, dar unde pot veni crescători și din alte județe, cu care noi nu avem protocol, iar a treia etapă a sezonului va fi Izium Național, unde participă mult mai multe județe. Credem că o să avem în jur de 7.000-8.000 de porumbei. De altfel, din acest motiv am și recurs la organizarea a doar trei etape de maraton, pentru că nu ar fi fost constructiv să punem etape paralele”, a declarat Cătălin Sandu (foto stânga), președintele Asociației Columbofile Ilfov. Zona de est a țării se va organiza, la fel, în marea majoritate a județelor, într-o singură grupare pentru a concura împreună la maraton. Asociațiile Ialomița, Călărași și Constanța vor participa împreună la prima etapă de maraton a sezonului, cu lansare din localitatea Terespol. În următorul weekend dedicat maratonului se vor organiza două concursuri de maraton în această zonă, Vilnius și Terespol. La a treia etapă de maraton, crescătorii din județele Ialomița, Călărași, Brăila, Buzău, Teleorman și Constanța vor participa împreună atât la concursul național Birzai, cât și la al treilea concurs de la Terespol, care va avea loc în același weekend.
În concluzie, cu unele mici excepții, observăm că asociațiile columbofile au optat pentru organizarea etapelor de maraton în comun. În afară de etapele naționale, care aveau deja statutul lor special din acest punct de vedere, în 2020 o să avem și alte concursuri care se vor caracteriza printr-o arie foarte mare de columbofili participanți, angrenând aproape toate județele dintr-o provincie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO