Maratonul Naţional, specialitatea Moldovei

Pentru a vedea cât de combative sunt provinciile columbofile ale României (Moldova, Muntenia, Oltenia, Transilvania și provincia de Vest) şi pe ce categorii de distanţă, vă propunem o serie de prezentări comparative ale ultimelor trei sezoane. La fiecare dintre categorii, împreună cu derivatele acestora, criteriul îl va constitui clasarea în top trei la nivel național. Apoi, vă vom prezenta o ierarhie a provinciilor, premiile care le-au revenit în fiecare an, plus câteva alte analize. Pentru a face o ierarhizare transparentă a provinciilor, trofeele câștigate vor primi următorul punctaj: locul 1 – 3 puncte, locul 2 – 2 puncte, locul 3 – 1 punct. La final, vom calcula punctajul total realizat pe toate cele trei sezoane de fiecare provincie și, după acest criteriu, vom realiza un clasament final al acestora. Așadar, pentru azi vă propunem analiza categoriei Maraton Național, una dintre cele mai disputate categorii ale campionatului național.

De la bun început, trebuie să facem precizarea că analiza noastră se referă doar la categoria Maraton Național (norma realizată din două concursuri de maraton), așa cum apare reglementată de Regulamentul Național Columbofil al Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România, fără a include și celelalte categorii competiționale care se realizează cu etapele de maraton. În zilele care urmează, vom prezenta şi celelalte categorii-surori ale Maratonului Naţional, respectiv As Maraton, Maraton Extrem şi Maraton Grand-Prix, cu menţiunea că apoi vom face un clasament cumulat pe toate cele patru subcategorii.

La categoria Maraton Național lupta pentru supremație s-a dat, în ultimele trei sezoane, între două provincii recunoscute pentru apetența lor asupra acestor categorii. Cum poate deja ați anticipat, ne referim la Moldova (27 de trofee naționale) și provincia de Vest (12 cupe naționale). Ele sunt urmate de provinciile Muntenia, cu șase trofee naționale în ultimii trei ani, Oltenia, cu cinci cupe naționale, în timp ce Transilvania are o singură cupă națională în această perioadă.

Moldova

În cele trei sezoane, crescătorii din provincia Moldova au câștigat un total de 27 de cupe naționale la categoria Maraton Național. În 2017 s-au câștigat următoarele locuri naționale: 1, 2 și 3 Național Maraton Maturi, 3 Național Maraton Tineret, 2 Național Maraton Crescători, 2 Național Maraton Maturi Palmares, 1, 2 și 3 Național Maraton Crescători Palmares, 3 Național Maraton Palmares 3 ani, 1 și 2 Național Maraton Crescători Palmares 3 ani. Anul următor, crescătorii din Moldova au adăugat la palmaresul provinciei încă nouă cupe naționale: 2 Național Maraton Maturi, 1 Național Maraton Tineret, 1, 2 și 3 Național Maraton Crescători, 1 Național Maraton Pui, 3 Național Maraton Palmares, 1 și 3 Național Maraton Crescători Palmares. Anul trecut, crescătorii din Moldova au obținut următoarele clasări în catalogul național: 1 Național Maraton Maturi, 3 Național Maraton Tineret, 3 Național Maraton Crescători, 2 Național Maraton Palmares, 1 și 3 Național Maraton Crescători Palmares.

Provincia de Vest

Crescătorii din provincia de Vest au avut o prestație constantă în toate cele trei sezoane analizate pentru acest material. În anul 2017 ei au obținut următoarele trofee naționale: 1 și 2 Național Maraton Tineret, 3 Național Tineret și 3 Național Maraton Maturi Palmares. Anul 2018 a adus în Vest încă trei cupe naționale: 3 Național Maraton Maturi, 1 Național Maraton Palmares și 2 Național Maraton Crescători Palmares. Sezonul 2019 a fost cel mai productiv dintre toate cele trei amintite, fiind un an în care s-au câștigat cinci cupe naționale: 1 Național Maraton Tineret, 1 și 2 Național Maraton Crescători, 1 Național Maraton Palmares și 2 Național Maraton Crescători Palmares.

Muntenia

În ultimii trei ani de competiție columbofilă, crescătorii din provincia Muntenia au reușit să câștige următoarele cupe naționale: 1 Național Maraton Crescători și 2 Național Maraton Palmares 3 ani, în 2017; 2 și 3 Național Maraton Tineret, în 2018; 2 și 3 Național Maraton Maturi, în 2019. Astfel, per totalul sezoanelor 2017, 2018 și 2019, crescătorii munteni au acumulat un total de șase trofee naționale la Maraton.

Oltenia

Nu departe de crescătorii din Muntenia sunt și crescătorii olteni, cei care au câștigat cinci cupe naționale la Maraton în ultimii trei ani. Însă, spre deosebire de Muntenia, Oltenia se poate lăuda că a dat doi campioni naționali la Maraton, în cele trei sezoane amintite. Cele cinci locuri naționale ocupate de crescătorii olteni sunt următoarele: 1 Național Maraton Palmares (2017), 1 Național Maraton Maturi și 2 Național Maraton Palmares (2018), 2 Național Maraton Tineret și 3 Național Maraton Crescători (2019).

De amintit este și provincia Transilvania, o zonă defavorabilă concursurilor de maraton, care în decursul celor trei sezoane are o singură cupă națională la categoria Maraton, locul 1 Național Maraton Palmares 3 ani.

Câteva concluzii:

De departe, columbofilii moldoveni au obținut cele mai bune rezultate naționale la categoria Maraton Național în cele trei sezoane analizate de noi. În sezonul 2017 ei au dominat clar campionatul național la această categorie, cu mai multe subcategorii la care au câștigat toate cele trei trofee naționale și cu locul 1 național la aproape toate derivațiile categoriei. În anul 2018 au câștigat titluri de campioni naționali câțiva crescători din Oltenia, Muntenia sau Vest, printre acestea fiind locul 1 Național Maraton Maturi, locul 1 Național Maraton Palmares etc. Sezonul 2019 a fost poate cel mai echilibrat dintre toate. Cea mai bună prestație la categoria Maraton au avut-o, anul trecut, crescătorii din Vest, provincie din care provin trei campioni naționali la Maraton. Clasamentul final, pe provincii, arată în felul următor:

  1. Moldova: 53 puncte (23/2017+19/2018+11/2019 = 53)
  2. Vest: 26 puncte (7/2017+6/2018+13/2019 = 26)
  3. Oltenia și Muntenia: 11 puncte (Oltenia: 3/2017+5/2018+3/2019 = 11; Muntenia: 5/2017+3/2018+3/2019 = 11)
  4. Transilvania: 3 puncte (2017)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO