Columbofilii moldoveni speră la încă o ediție „Moldova Star Maraton”

Pentru că încă mai există șanse mari ca în 2020 să avem parte măcar de o parte a sezonului competițional, columbofilii din provincia Moldova încă speră să poată organiza campionatul special „Moldova Star Maraton”. Aproape șapte mii de tineri zburători au fost nominalizați să intre în cursa pentru unul dintre cele 10 premii oferite, a căror valoare totală depășește suma de 65.000 de lei. În cazul în care nu se va putea concura în timp util anul acesta, porumbeii nominalizați vor putea concura pentru premii în sezonul 2021.

După un sezon 2019 de succes, pentru clubul „Moldova Star Maraton” s-au înscris anul acesta și mai mulți crescători. Ei au stabilit un nou record de serii nominalizate, aproape atingând cifra de șapte mii. „Pentru sezonul 2020 maratoniștii din Prov. Moldova au nominalizat un număr record de serii, mai exact 6.926. Aceasta se datorează organizării campionatului de către Asociația Columbofilă Botoșani, cu sprijinul reprezentanților județelor din provincia Moldova și, nu în ultimul rând, se datorează modificărilor aduse în cadrul campionatului Moldova STAR Maraton: nominalizarea seriilor până la data de 15 februarie și micșorarea numărului de km cumulați, de la 1.800km la 1.600km. Pentru sezonul 2021 adoptăm aceeași regulă, în ceea ce privește data limită de înscriere, și anume: nominalizările seriilor (inele genealogice 2020) se face până la data de 15 februarie 2021, inclusiv. Sperăm ca în sezonul 2021 să depășim 10.000 de serii nominalizate”, a declarat Gabriel Damian, reprezentatul clubului „Moldova Star Maraton”.

Foarte important de amintit este că, dacă până în data de 1 iunie nu se vor putea organiza concursuri columbofile în afara țării, competiția „Moldova STAR Maraton 2020” se va amâna  pentru anul 2021, când se va concura cu inelele de 2019, cu porumbei în vârstă de 2 ani. Lista crescătorilor înscriși și porumbeii nominalizați de aceștia poate fi consultată aici: Serii Moldova Star Maraton 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO