Dr. Bogdan Oros: Ce trebuie să știm despre vaccinarea puilor?

Vaccinarea reprezintă o metodă de imunizare a porumbeilor tot mai folosită de către columbofili. Până acum ceva timp, vaccinarea porumbeilor era asimilată imunizării împotriva Paramyxovirozei, una dintre cele mai dificile boli întâlnite la porumbei. Însă, cu timpul, au apărut vaccinuri și împotriva altor boli, așa cum sunt Salmonella, Adeno-E.coli sau Difetero-variola. Specialiștii recomandă ca porumbeilor să li se administreze aceste vaccinuri încă din primele luni de viață, astfel ajutându-i să își dezvolte o imunitate foarte puternică. Luând în calcul importanța majoră a acestor vaccinări pentru sănătatea porumbeilor noștri, împreună cu medicul veterinar și columbofilul Bogdan Oros, am realizat un plan de vaccinare al puilor împotriva Paramyxovirozei, deoarece este una dintre cele mai grave dintre boli, însoțit de recomandările și detaliile de rigoare.

În funcție de gravitatea bolii, dar și de metoda de a interveni în cazul unui focar, prima dintre bolile împotriva cărora trebuie să ne protejăm porumbeii este Paramyxoviroza. Această prioritate este dictată de efectele devastatoare ale acestei boli, care din momentul în care se instalează în efectivul de porumbei, produce pagube majore, iar porumbeii afectați sunt foarte greu de recuperat. Prin urmare, planul de vaccinări pentru pui trebuie să înceapă cu vaccinurile împotriva Paramyxovirozei.

  1. Vaccinarea din cuib

La vârsta de aproximativ trei săptămâni, când încă se mai află în cuib, este recomandat ca puii să primească primul vaccin. Deoarece sistemul lor imunitar nu este complet dezvoltat, se recomandă folosirea unui vaccin monovalent și ușor de asimilat. „Primul vaccin pe care puii trebuie să îl primească este vaccinul viu, liofilizat (liofilizare=  A supune evaporării în vid și la temperaturi foarte scăzute o soluție sau o suspensie apoasă conținând un vaccin, plasmă sangvină etc. pentru a le putea păstra timp îndelungat n.red.). Eu recomand vaccinurile cu tulpina „La Sota”, indiferent de producător. Porumbeii trebuie să primească acest vaccin atât pe cale oculo-nazală, cât și injectabil. Vaccinurile cu această tulpină produc foarte repede anticorpi, inclusiv la nivel local. Astfel, prin vaccinarea oculo-nazală, se protejează căile de acces ale virusului în organism, care sunt căile respiratorii și ochii”, a precizat Dr. Bogdan Oros.

  1. Repetarea Vaccinurilor

Atât pentru siguranța instalării titrului de anticorpi, cât și pentru o mai bună imunizare, este recomandat ca porumbeii să primească mai multe vaccinuri. Perioada dintre vaccinuri trebuie să fie de minim trei săptămâni, atât pentru ca anticorpii să aibă timp să se dezvolte, cât și pentru ca organismul porumbelului să fie refăcut. „După vaccinarea puilor cât încă sunt în cuib, urmează o nouă vaccinare, la diferență de trei săptămâni de prima. Acest lucru înseamnă că puii au fost separați de părinți de aproximativ două săptămâni și au trecut deja peste perioada de stres de după înțărcare. Eu recomand ca și al doilea vaccin să fie tot unul cu tulpină „La Sota”. După trecerea altor trei săptămâni, puii trebuie vaccinați cu un vaccin inactivat, care să conțină tulpină de Paramyxoviroză izolată de la porumbel. Acestea sunt vaccinurile de culoare albă, pe bază de hidroxid de aluminiu. După alte trei săptămâni, se poate merge tot pe un vaccin inactivat sau pe un vaccin cu mai multe valențe. Cam aceasta ar fi schema ideală de vaccinare a puilor împotriva Paramyxovirozei”, a adăugat Dr. Bogdan Oros.

  1. Recomandări și contraindicații

Columbofilii trebuie să cunoască faptul că, înainte de toate, eficacitatea unui vaccin depinde de starea de sănătate a porumbeilor în momentul când sunt vaccinați. Paraziții sau alte afecțiuni pot influența producerea anticorpilor, din simplu motiv că un porumbel care nu este sănătos 100% nu are forța necesară pentru a produce acei anticorpi. „Dacă există suspiciuni că porumbeii nu sunt sănătoși, cel mai indicat este ca, înainte de a le administra unele vaccinuri, să se facă un examen la microscop. Foarte important este ca atât două săptămâni înainte de vaccin, cât și două săptămâni după vaccin, porumbeii să nu primească niciun fel de antibiotic, deoarece periclitează dezvoltarea anticorpilor. În cazul în care se impune un tratament pe bază de antibiotic sau o deparazitare, mai bine să se decaleze repetarea vaccinului. De asemenea, columbofilii care doresc să își imunizeze porumbeii și împotriva altor boli, ca Salmonella sau Adeno-E.coli, pot interveni după al treilea vaccin de Paramyxoviroză, respectându-se același interval de trei săptămâni între vaccinuri. La fel de important este ca în perioada în care puii sunt supuși acestor serii de vaccinare, să primească produse pentru stimularea imunității, probiotice și electroliți, atât înainte, cât și după vaccinare”, a completat Dr. Bogdan Oros.

Așadar, imunizarea împotriva Paramyxovirozei constă în administrarea a minim patru vaccinuri. Primele două trebuie să fie activate, sau așa-numitele vaccinuri „vii”, iar următoarele două trebuie să fie inactivate, cu tulpină de Paramyxoviroxă izolată de la porumbel.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO