Statistică Fond și As Fond: Oltenia, din nou în frunte

Etapele de fond sunt printre cele mai căutate din România. În campionatul național, cu acest tip de etape se pot realiza categoriile Fond și As Fond, împreună cu subcategoriile lor, iar pentru azi, vă propunem să observăm împreună cum au stat lucrurile în sezonul 2020 la aceste două categorii. Pentru a realiza topul provinciilor și pentru a reliefa care au fost cele mai combative zone la categoriile Fond și As Fond, vom aminti unde s-a câștigat fiecare trofeu național iar mai apoi, prin acordarea de punctaje proporționale cu locul din clasamentul național (locul 1 – 3 puncte, locul 2 – 2 puncte, locul 3 – 1 punct), vom realiza cunoscutul clasament al provinciilor.

Zonele din care provin cei mai mulți câștigători de trofee naționale la categoriile Fond sau As Fond sunt Oltenia, Muntenia și Moldova. În provincia de Vest s-au câștigat patru cupe naționale, dintre care trei la pui, iar singura provincie în care nu s-a câștigat niciun trofeu național la Fond sau As Fond în sezonul trecut este Transilvania.

Oltenia deschide din nou clasamentul

La categoriile care intră sub denumirea generică de „etape de o zi”, în sezonul 2020, columbofilii din Oltenia sunt nelipsiți de pe podiumul național. Dominând categoria Viteză și cu prestații foarte bune și la Demifond, columbofilii olteni au câștigat cele mai multe cupe naționale și la cele două categorii de care ne ocupăm azi. Astfel, la Fond, în Oltenia s-au câștigat următoarele trofee naționale: 1 Național Fond Maturi, 2 Național Fond Crescători, 2 și 3 Național Fond Palmares, 1 și 2 Național Fond Crescători Palmares. De partea cealaltă, la As Fond, se mai adaugă următoarele cupe: 2 Național As Fond Pui, 2 și 3 Național As Fond Maturi și 2 Național As Fond Palmares.

Urmează Muntenia

În imediata apropiere, columbofililor olteni le urmează cei din provincia Muntenia. Aici, s-au câștigat în total nouă trofee naționale. După locurile 2 Național Fond Tineret, 2 și 3 Național Fond Maturi și 1 Național Fond Crescători, putem spune că Muntenia a dominat categoria As Fond. Despre aceasta din urmă știm că nu are secțiune dedicată decât crescătorilor, astfel că nu sunt disponibile decât 12 trofee național. Cum la As Fond Pui, o categorie aproape imposibilă, s-au realizat doar două norme în sezonul trecut, au rămas astfel doar 11 trofee naționale disponibile, iar columbofilii din Muntenia au câștigat nu mai puțin de cinci, adică aproape jumătate. De pildă, au câștigat toate cele trei trofee naționale de la As Fond Tineret, plus locurile 1 Național As Fond Maturi și 3 Național As Fond Palmares.

Moldova este pe locul al treilea. Provincia de Vest, pe locul al patrulea

Ca număr de trofee naționale câștigate la Fond sau As Fond, în sezonul 2020, provincia Moldova este cea de-a treia. Columbofilii moldoveni și-au adjudecat locurile 2 Național Fond Pui, 1 și 3 Național Fond Tineret, 1 Național Fond Palmares, 3 Național Fond Crescători Palmares și 1 Național As Fond Palmares. În aceeași ordine a numărului de trofee și nu al importanței acestora, provincia de Vest este cea de-a patra. Aici s-au câștigat patru trofee naționale, două de locul întâi, adică locurile 1 Național la Fond Pui și As Fond Pui, și două locuri de 3 Național, la Fond Pui și Fond Crescători.

Rezumând informațiile de mai sus, provincia Oltenia are cele mai multe trofee naționale, însă cele mai multe cupe de locul 1 Național (trei) s-au câștigat în Muntenia și Moldova. Dar, pe baza punctajului, ordinea este următoarea: 1. Oltenia (20 puncte), Muntenia (18 puncte), Moldova (13 puncte) și 4. Provincia de Vest (8 puncte). Așadar, o competiție înverșunată la categoriile Fond și As Fond, astfel că nu putem spune că a existat o dominație clară a vreunei provincii, fiind, mai degrabă, un îmbucurător „dans” în trei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO