Noile criterii pentru normele categoriilor Maraton Național, As Maraton și Extrem

Nu există niciun dubiu că etapele de maraton sunt cele mai îndrăgite de columbofilii români și, aproape la fel de sigur, majoritatea crescătorilor pasionați de categoriile de distanță cunosc deja faptul că s-au stabilit noi criterii de îndeplinire a normelor. Astfel, categoriile Maraton Național și As Maraton se vor realiza după alte reguli și, de asemenea, se reintroduce categoria Extrem. În afară de acestea, Regulamentul Columbofil al Uniunii Federațiilor Columbofile din România conține și alte noutăți importante cu privire la aceste categorii.

De la bun început, trebuie reținut faptul că, o dată cu noul sezon columbofil, se vor putea realiza trei categorii cu etape de maraton. Acestea sunt Maraton Național, As Maraton și Extrem, cu reguli și criterii precise și diferențiate pentru fiecare dintre ele. La fel de important este faptul că, tot de anul viitor, planurile de concursuri vor conține patru weekend-uri pentru etapele de maraton și nu trei, așa cum s-a întâmplat în ultimele sezoane.

Șase concursuri de maraton într-un sezon

Pentru etapele de maraton nu se poate organiza decât un singur plan de concursuri la nivelul unei filiale și, la fel ca și până acum, sezonul etapelor de distanță va debuta cu un concurs de maraton a cărui distanță poate să înceapă de la 800 de km la primul crescător, cu aplicarea toleranței de plus sau minus 5%. Acesta este considerat maratonul cu numărul 1 și se poate organiza doar în următoarele condiții: 1. Minim trei filiale județene aflate într-un protocol, fără a fi menționat un număr minim obligatoriu de porumbei participanți; 2. Cu participarea unui număr de minim 300 crescători, din una sau mai multe filiale columbofile aflate în protocol, fără a fi menționat un număr minim obligatoriu de porumbei participanți; 3. De către două filiale columbofile aflate în protocol, cu un număr de minim 5.000 porumbei participanți în concurs. La două săptămâni după primul concurs de maraton se va organiza prima etapă națională de maraton, concurs organizat la nivel provincial. Acest lucru înseamnă că vor participa la aceeași etapă toți columbofilii din filialele care compun o provincie, iar distanța minimă pentru această etapă este 800 km (+/- 5%) la granița primului județ participant. Urmează un al treilea concurs de maraton, care se va desfășura la trei săptămâni de a doua etapă de maraton, criteriile de organizare fiind aceleași ca și la prima etapă de maraton a sezonului. Ultimul concurs de maraton al anului va fi tot o etapă națională, la fel ca și până acum, și va avea loc la trei săptămâni de a treia etapă de maraton. Vor fi patru etape naționale de maraton cu care se va încheia sezonul, clasicele Berlin, Birzai și Izium, urmând ca nou-înființata Provincie de Est să își stabilească propria etapă națională.
Cu totul aparte vor fi cele două etape de Extrem, al căror calendar este următorul:
• prima etapă din această categorie se va organiza în al doilea weekend de maraton, adică în același timp cu prima etapă națională de maraton. Distanța minimă la primul crescător participant trebuie să fie de minim 900 km, iar etapa se poate organiza doar prin îndeplinirea următoarelor criterii: în baza unui protocol încheiat de minim trei filiale județene, fără a condiționa un număr minim de porumbei; cu participarea unui număr de minim 300 crescători, indiferent de filialele columbofile din care fac parte, fără a condiționa un număr minim de porumbei; în baza unui protocol încheiat între două filiale, cu un număr de minim 5000 porumbei participanți în concurs.
• a doua etapă de Extrem va avea loc la trei săptămâni de prima, adică în același weekend cu a treia etapă de maraton din sezon. Etapa se va organiza la nivel provincial, distanța minimă la primul crescător participant fiind de 1.000 km.
Pe scurt, vor putea fi organizate șase concursuri de maraton pe parcursul unui sezon, în patru weekend-uri desemnate, iar etapele de maraton 2 și 3 vor fi dublate de câte un concurs de maraton extrem.

Câte și ce etape trebuie să claseze porumbeii pentru realizarea normelor?

Cu aceste etape, porumbeii pot realiza patru categorii: Maraton Național, As Maraton, Extrem și As Extrem. Prima dintre aceste categorii, Maraton Național, se realizează prin clasarea a două concursuri, dintre care unul să fie organizat la nivel provincial sau național (una dintre cele două etape naționale). Totuși, norma se poate realiza și cu etapele 1 și 3, dar cu respectarea criteriilor de organizare a acestor etape, amintite mai sus. La categoria As Maraton, cerințele pentru porumbeii maturi și pentru tineri sunt diferite. Pentru a realiza această categorie, tinerii trebuie să claseze trei concursuri de maraton. În schimb, porumbeii maturi trebuie să claseze patru concursuri.
Foarte important de precizat este faptul că pentru As Maraton nu se pot centraliza etapele de Extrem. Cu cele două etape de Extrem se va putea realiza doar norma sinonimă, iar dacă sunt angajați și la ultima etapă națională de maraton și vor clasa și acest concurs, porumbeii vor realiza norma As Extrem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO