2021, sezonul cu cei mai mulți columbofili activi în Liga Campionilor

S-a făcut de foarte multe ori afirmația, și pe bună dreptate, că Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România, care a revenit între timp la vechea denumire de „Uniunea Federațiilor Columbofile din România”, este cea mai importantă entitate de profil din țara noastră. Fundamentul, dar și veridicitatea afirmației, sunt reprezentate bineînțeles de numărul de columbofili activi, așa cum este și normal în contextul unei competiții. Ne-am propus astfel să discutăm „cu cifrele pe masă”, atât pentru a demonstra că nu furnizăm vorbe fără conținut, dar și din dorința de a arăta columbofililor români perspectiva corectă a discuțiilor pe această temă.

Pentru a ne edifica asupra acestui subiect, ne-am propus să analizăm cum au stat lucrurile în precedenții patru ani (2018, 2019, 2020 și 2021) din punct de vedere al columbofililor activi în cadrul Federației Naționale, dar și despre ce numeric discutăm pentru sezonul următor. Vom face, însă, diferențierea între numărul de columbofili activați și codurile de crescător, pentru a elimina din start orice motiv de suspiciune că cifrele ar fi „umflate”. Bineînțeles, diferența este rezultatul tandemurilor sau echipelor columbofile, pentru care nu se acordă decât un singur cod.

De la 8.400 columbofili în 2018 la 10.600 în 2021

În sezonul 2018 au fost activați 8.477 columbofili în cadrul Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România, înregistrați pe 7.472 coduri unice de crescător. Sezonul următor, 2019, numărul columbofililor afiliați a crescut cu aproximativ 300, de la 8.477 la 8.752, cu 7.641 coduri de crescător. Trendul crescător s-a menținut și în 2020, când au fost înscrişi 9.111 columbofili (7.850 coduri), ceea ce a reprezentat un plus de 359 de columbofili. Însă, mult mai clare sunt cifrele din 2021. În sezonul care tocmai s-a finalizat, la FNCPR au concurat 10.614 columbofili, pe 9.386 coduri unice. Față de anul competițional 2020, putem observa că numărul columbofililor a crescut cu 1.503 membri, iar, față de 2018, numărul columbofililor care au concurat în Liga Campionilor este mai mare cu 2.137. Discutând strict pe baza cifrelor, adică lăsând la o parte toată logistica din spatele competițiilor FNCPR, orice discuție pe tema reprezentării naționale din punct de vedere columbofil este iluzorie. Înscrierea pentru sezonul 2022, care se va desfăşura sub egida Uniunii Federaţiilor Columbofile din România, este încă în curs, astfel încât nu vă putem oferi cifrele pentru noul sezon. Putem însă să precizăm că, fără doar și poate, vom avea sezonul cu cel mai mare număr de columbofili de până acum. „Doar cei răuvoitorii nu au observat progresul pe care l-a înregistrat columbofilia românească în ultimii ani! Şi vorbesc aici atât despre calitatea păsărilor, cât şi despre numărul din ce în ce mai mare de columbofili care se aliniază la startul celei mai mari competiţii din istoria columbofilă a României, Liga Campionilor. În ceea ce priveşte viitorul, sunt convins că, în anii care vor urma, din ce în ce mai mulţi columbofili se vor întoarce acasă, să concureze în campionatul organizat de Uniunea Federaţiilor Columbofile din România“, a declarat Marius Tunduc, preşedintele UFCR.
În altă ordine de idei, amintim faptul că s-a încheiat și controversa creeată de UCPR prin folosirea abuzivă a logo-ului „FCI” pe inele distribuite membrilor săi și, ulterior, prin reclamarea dreptului UFCR de a folosi același logo. Cum era de așteptat, UFCR a primit câștig de cauză în instanţă și a rămas în continuare singura grupare columbofilă din România acreditată să folosească logo-ul FCI pe inelele sale. Prin urmare, singurele inele genealogice recunoscute internațional sunt cele ale UFCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO