FRSC-ul “muribund”, tăiat de la finanțare de Ministerul Sportului

O veche sintagmă a înțelepciunii populare românești ne avertizează că „cine sapă groapa altuia, cade singur în ea”. Cam așa s-ar putea explica situația actuală în care se află Federația Română de Sport Columbofil, această fantomă a columbofiliei românești, care de curând a primit o dovadă în plus că zilele sale sunt pe sfârșite.

Reorganizarea juridică în care a intrat fosta Federație Națională a Crescătorilor de Porumbei din România, imediat după ce membrii săi au votat reîntoarcerea la vechea formulă de organizare, Uniunea Federațiilor Columbofile din România, este sabotată programat de reprezentanții FRSC. Pe unde pot, conducătorii acestui grup a cărui existență nu se justifică decât prin fuga de competitivitate sau prin refugierea în urma unor grave abateri de natură morală și sportivă, acuză întreaga activitate și organizare a Uniunii Federațiilor Columbofile din România și chiar dreptul de a funcționa, bazându-se pe argumente inventate, care există doar în mintea lor. În disperarea liderilor acestei muribunde organizații columbofile, ei se implică în procesul de validare a filialelor județene UFCR, solicitând instanțelor să respingă cererilor legitime de validare a acestora. Potrivit acestei pseudo-federații, ale cărei filiale județene le poți lejer număra pe degete, ei sunt singurii care pot reprezenta România din punct de vedere columbofil și singurii care pot organiza Campionatul Național.

Dar, nu cu mult timp în urmă, FRSC-ul a primit o lovitură chiar de acolo de unde se aștepta mai puțin: „patronul” ei, Ministerul Tineretului și Sportului, i-a notificat oficial că „scopul lor a devenit ilicit”. Concret, înștiințarea trimisă de Ministerul Tineretului și Sportului către FRSC sună în felul următor: „Prin raportul corpului de control al Ministrului nr. 104/13.08.2020, necontestat de FRSC, s-a constat faptul că prin Ordinul nr.5225 din 16.08.2012, emis de MECTS, a fost abrogat ordinul MTS nr. 2135/19.11.2009 privind recunoașterea sportului columbofil din România, scopul FRSC devenind ilicit, în interpretarea prevederilor art. 48 din Legea 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, propunându-se sesizarea instanței judecătorești, în vederea pierderii personalității juridice a FRSC, această măsură concretizându-se în aflarea pe rolul Tribunalului Ilfov a dosarului nr. 4236/3/2021, având ca părți MTS reclamant și FRSC ca pârât”. Cu alte cuvinte, în prezent, FRSC-ul a fost dat în judecată pentru a fi desființată chiar de către Minister, deznodământul fiind unul previzibil. În ciuda acestui fapt, manifestând un autism administrativ care îi caracterizează întreaga activitate, la sfârșitul anului trecut,  FRSC-ul a găsit de cuviință să solicite și o mică finanțare din bani publici. Răspunsul Ministerului a fost ferm: FRSC este neeligibilă pentru a primi finanțare deoarece se află în curs de dizolvare, așa după cum se poate observa în facsimilele alăturate.

O reparație morală față de cei peste zece mii de columbofili care au înțeles că adevărata competiție columbofilă este Liga Campionilor organizată de UFCR și, totodată, sfârșitul unei pete negre din istoria recentă a columbofiliei românești.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO