Bucureşti: Stănescu + Dobre şi Gabi Ţipeanu, învingătorii etapei de viteză Mosna

Nici nu intri bine în Capitală și îți dai seama că aici totul se mișcă cu o altă viteză decât în restul ţării. Oamenii au alt ritm, totul pare că se întâmplă pe repede-nainte. Oare, acelaşi lucru să caracterizeze şi columbofilia bucureşteană? Nu știm asta, dar cu siguranță putem spune că aici se află una dintre cele mai puternice zone ale țării care cultivă și zboară cu pasiune și rezultate pe măsură porumbei voiajori la categoriile I și II de distanță. Aici întâlnim foarte mulți campioni naţionali la aceste categorii, atât de mulți încât am risca să uităm a-l aminti pe vreunul dintre ei dacă am încerca să-i enumerăm. Un exemplu elocvent al pasiunii pentru etapele de distanţă scurtă îl reprezintă zborul de la Mosna, de la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când 10.345 de porumbei au fost lansaţi de cei 311 columbofili membri ai filialei Bucureşti.

În jurul orei 09.30, încep să sosescă primii dintre cei mai puternici sportivi înaripați, iar după ce calcă trapa mai mulți dintre ei și calculele pot fi făcute, se proclamă câştigătorul locului I: masculul cu seria 0700333-2020, care aparține puternicului tandem Stănescu + Dobre. Pentru a se putea impune, masculul câştigător, în al cărui pedigree găsim porumbei achiziționați din volierele lui Rudi Diels și Leo Heremans, a dezvoltat o viteză de 1.523,84 m/min pe distanța de 312,18 kilometri aerieni. Nu este prima victorie din

Gaby Țipeanu

sezon a tandemului: în cadrul unei alte etape de viteză (Focșani) alt mascul valoros al tandemului a reușit să surclaseze un număr de peste 15.000 de porumbei, conturând un început de sezon foarte reușit pentru Stănescu + Dobre. De altfel, referințe recente de porumbei campioni, care au cel puțin un părinte adus din crescătoria lui Stănescu + Dobre, există din abundenţă. Ca să ne referim doar la anul trecut, amintim: Trofeul Traian Nițescu – Frații Oprisescu (DJ), Locul 2 național As Maraton Maturi – Iulian Duică (BB), Locul 1 național As Fond Maturi – Țîrvuloiu și Popescu (Gj).
Revenind la Mosna, locul 2 al etapei este revendicat de Gaby Țipeanu cu ajutorul femelei cu seria 0680040-2020. Gaby este un puternic concurent al etapelor de viteză, care angajază la acestă etapă un numeric de 26 de porumbei și reușește să claseze 20, un procentaj de clasări foarte mare pentru o concurență atât de acerbă. Femela lui a dezvoltat o viteză de 1.522,61 m/min, având de parcurs o distanță aeriană de 317,46 km, ea fiind și primul porumbel sosit care a fost nominalizat la echipă. Acestă femelă, împreună cu masculul yarling seria 0551102-2021 și femela yarlingă seria 0551151-2021, întrunesc echipa lui Gaby care l-a impus pe locul 1 în clasamentul general al categoriei crescător al acestei etape. Gaby deține un reproducător de excepție pentru etapele de viteză, mascul care este tatăl femelei de pe locul 2 la acestă etapă. Totodată, el este şi tatăl altor patru masculi, care, la o etapă anterioară, au avut sosiri foarte bune, ajutându-l astfel să mai obţină un alt loc 1 în clasamentul general la categoria crescător. Femela 0680040-2020, este fiica lui „Brabant” (Andre de Click +Leo Heremans), iar mama ei este soră de tată cu locul 1 la categoria General Pui al lui Marian Guță (Pasha). Ceilalalți doi porumbei de la echipă sunt tot fii lui „Brabant” , demostrând valoarea de foarte bun reproducător a acestui mascul.

„Mister Bolid“ – Iulian Duica

Campionului Iulian Duică, primul porumbel care îi soseşte este masculul matur cu seria 0002090-2020, care ocupă locul 3 pe lansare în clasamentul general al etapei. Acest mascul a reușit să străbată rapid cei 316 kilometri aerieni și să dezvolte o viteză de 1.520,29 m/min, viteză foarte apropiată de ceilalți doi porumbei care s-au clasat în faţa sa. Acest amănunt arată cât de puternică este competiția la aceste etape în gruparea bucureșteană și cât de grea, dar și de plăcută, este obținerea unui loc fruntaș în clasamentul general. Tatăl acestei femele este masculul cu numele „Mister Bolid”, care este semifrate cu un alt mare campion național, „Contele Drakula”, iar mama ei este femela cu seria 210211-2019, originală Stănescu & Dobre, pe linia lui Silver Shadow-Van Dick-Leo Heremans.

Team O.T.V

Pe poziția secundă în clasamentul general al crescătorilor la acestă etapă se află Team O.T.V., o echipă formată din trei domni foarte pasionați de acest minunat sport și care au angajat un lot de 102 porumbei, clasând 43 dintre aceștia. Cei trei porumbei ai lor care au făcut posibilă acestă performanță sunt toți femele yarlinge: femela cu seria 0001325-2021, care ocupă în clasamentul general locul 19, femela ce poartă inelul cu seria 0001328-2021, ea ocupă locul 72 în clasament și femela cu seria 0001305-2021 care se clasează pe locul 83 în clasamentul general. Tatăl femelei sosită prima la echipă pentru Team O.T.V., a ocupat locul 2 la etapa Dubăsari, desfășurată în data de 24.06.2018 dintr-un numeric de 5.293 de porumbei, locul 10 din 14.223 de porumbei la o etapă de Măicănești, din același an, și locul 19 la etapa Mosna, desfășurată în data de 26.05.2019. Tatăl lui 0001305-2021 este locul 3 național Viteză Palmares în anul 2017, iar părinții femelei 0001328-2021 au la origini porumbei de Leo Heremans+ Louis Van Loon.

Bogdan Stoicescu

Bogdan Stoicescu ocupă locul 3 în clasamentul general al categoriei crescători, îmbarcând 36 de porumbei și clasând 20 dintre aceștia. Toți cei trei porumbei ai săi, care sosesc primii la echipă, sunt femele. Prima femelă sosită este yearlingă și are seria 0568108-2021. Ca origini, ea are in spate porumbei de Van De Pasch + Lowike + Drapa, acestă femelă ocupă locul 18 pe concurs în clasamentul general al acestei etape. Cea de-a doua femelă sosită la echipă și cea de-a treia, femele care au seriile 0027236-2020 și 0716249-2020, sunt surori bune. Ele ocupă locul 70 și respectiv locul 162 în clasamentul general, iar ca origini au porumbeii de Rudi Diels+ Gerard Koopman, aduși din volierele tandemului Stănescu+Dobre, tandem care după acestă etapă își mai adaugă în listă câteva referințe foarte bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO