Yarlingii au făcut legea la etapa Kaunas național

Kaunas, prima etapă de maraton național din acest sezon a provinciei Moldova, așteptată cu foarte mare nerăbdare de către toți columbofilii din zonă, a reunit 1.051 de crescători din județele Bacău, Botoșani, Suceava, Neamț, Iași și Vaslui, care au aliniat la start un număr de 15.001 porumbei. Citind clasamentul acestei etape nu putem să nu observăm spiritul competitiv și puterea de sacrificiu din partea anumitor păsări, primele două trepte ale podiumului etapei de maraton Kaunas național fiind ocupate de către doi yarlingi. Tineri fără experiență, dar cu o voință și un dor de a ajunge la casa lor atât de mare încât au reușit să învingă alţi 15.000 de porumbei participanți.

Ovidiu Costan

Prima sosită, ocupanta locului 1 în clasamentul general al etapei la categoria porumbei, este o femelă, având seria 1058558-2021. Pentru a reuși să câștige etapa, porumbiţa a trebuit să dezvolte în aer o viteză medie de 1.093,12 m/minut și a sosit în volieră la ora 18:16:57, după aproximativ 13 ore de zbor. Distanța aeriană pe care a avut-o de străbătut la acestă etapă a fost de 838 de kilometri. Propietarul acestei minunate păsări este Ovidiu Costan, în etate de 47 de ani, din localitatea Suceava. Nu este singurul membru columbofil din familia sa, fratele său, Dănuț Costan, activând în orașul Cluj-Napoca, unde în acest sezon a reușit şi el la prima etapă de maraton o performanță notabilă. Revenind câștigătorul acestei etape, mai putem adăuga că tatăl campioanei sale este fiul masculului cu seria 232573-2018 care este semifrate cu porumbelul pe numele lui „Fantastic”, din voliera lui Elisei Eacobuță, iar mama ei este reprodusă și concurată la columbodromul „Vadu Volovăț“ de către Gigi Cărciu, unde a ocupat locul 10 în finală. Ca și origine acestă femelă este o pasăre cu sânge Emiel Denys. Metoda prin care a fost pregătită câștigătoarea acestei etape este „la natural“, ea plecând la etapă supermotivată deoarece avea în volieră un puiul eclozat de 6 zile.

Prutean și Tcaci

Tandemul Prutean și Tcaci din localitatea Volovăț, județul Suceava, sunt fericiții deținători ai yarlingului seria 0111188-2021, care a reușit, printr-o voință de fier și puterea mare de zbor, să ocupe treapta a doua a podiumului acestei etape naționale. Acest tânăr a zburat pe toată distanța de 818 kilometri aerieni cu o viteză medie de 1.089,24 m/minut. Metoda prin care a fost pregătit a fost văduvia. El este o pasăre adusă din voliera lui Nelu Bizgan și face parte dintr-o familie de porumbei pe care te poți baza la etapele de maraton, 0111188-2021 fiind frate bun cu 2020865-2021, care la etapa de maraton Jonava din acest sezon a obținut locul 34 din 21.702 porumbei. Ca origini tatăl lor este un porumbel de Velghe Dominique, iar mama este adusă de la Alin Florin Stroe și este fiica lui „Generalul” și a lui „Inna” , doi zburători foarte buni.

Dănuț Rusu

Pe treapta a treia a podiumului urcă experimentatul și puternicul mascul 0697332-2019 al lui Dănuț Rusu de la poalele Ceahlăului, din localitatea Zemes, județul Bacău, iar pentru a reuși această performanță a parcurs cei 965 de kilometrii aerieni cu viteza medie de 1.083,93 m/minut. Acest mascul are în palmaresul său mai multe etape la care s-a descurcat foarte bine, una dintre aceste etape fiind tot o etapă importantă de maraton, cu schimbare de direcție, unde a ocupat locul 3 județean, etapa de Izium național în sezonul 2021. Tatăl acestui mascul este reprodus din doi zburători de top ai zonei sale la categoriile Viteză, Demifond, Fond și As Fond, iar mama sa este o femelă originală Stewart Mecurry, Anglia.

Etapă de vis pentru nemţeanul Ciprian Muraru

Clasamentul etapei la categoria crescători a fost câștigat de către porumbeii lui Ciprian Muraru, din localitatea Piatra-Neamț, județul Neamț. La acest concurs el a angajat 7 porumbei, dintre care 6 au reușit să și claseze, ceea ce reprezintă un procent de clasări foarte mare pentru o etapă de o asemenea anvengură. Se vede clar că porumbeii care au fost trimiși la acest zbor au fost păsări de o mare valoare, fiind pregătiți și antrenați ca la carte. În cariera sa, Ciprian a obținut mai multe premii valoroase la categoriile și etapele de maraton, cu toate că a fost nevoit, din cauza serviciului, să își mute locația volierei în mai multe rânduri. Dar, prin metoda natural și cu un program riguros de disciplină, reușește rezultate spectaculoase aproape în fiecare sezon.

Ciprian Muraru

Primul său porumbel sosit la echipă este masculul matur cu seria 0529039-2020, care a ocupat locul 6 pe lansare, fiind urmat îndeaproape de două femele yarling cu seriile 2018857-2021 și 2018839-2021, ele ocupând în clasamentul general locurile 14, respectiv 87. Acești porumbei au avut de străbătut, până la cuibul lor, distanța de 923 kilometrii aerieni. Masculul 0529039-2020 a acumulat în cele două etape de maraton zburate în acest sezon un procentaj de aproximativ 4 puncte de penalizare. La origini este o combinație dintre porumbeii de Nouwen Paesen și Gebr. Kuijpers, valorificate și conservate de bunul său prieten Mircea Bejenaru. Femela 2018857-2021 este primul yarling intrat de la acest zbor în județul Neamț şi are la bază porumbeii lui Elisei Eacobuță, de unde Ciprian a achiziționat doi fii direcți și o soră cu celebrul „Il Fenomeno”. Al treilea porumbel de la echipă, tot o porumbiţă tânără, este reprodusă 50% din porumbeii de Jules Rijckaert, ai lui Vasiliu Mihai, și 50% Daniel Cobzaru, via „Cuplul de Aur“ al lui Marius Tunduc. Ciprian Muraru trimite un gând bun și mii de mulțumiri prietenilor săi columbofili amintiți mai sus, pentru achizițiile care s-au dovedit a fi de mare valoare în crescătoria sa și care, sezon de sezon, îi aduc satisfacțiile columbofile mult visate.

Bejenariu și Borhan

Bejenariu și Borhan, tandem din localitatea Verești, județul Suceava, angajează la acestă etapă un lot de 29 porumbei, clasând 11 dintre aceștia, iar primii trei din echipă au reușit să-ţi adjudece locul 2 în clasamentul general al categoriei crescători. Aceștia sunt trei masculi valoroși, masculi care au sosit și primii în crescătorie. Primul sosit, având seria 0567353-2018, a călcat trapa la ora 18:53:18 și a ocupat locul 18 în clasamentul general al etapei. El este o combinație între porumbeii de top ai lui Gheorghe Struț. Cel de-al doilea este un tânar mascul 1058808-2021, care a reușit performanța să se claseze pe locul 61 pe concurs. Ca origini el are în pedigree porumbeii lui Gheorghe Struț și Daniel Cobzaru. Cel de-al treilea porumbel, cu seria 0527040-2019, este o combinație dintre porumbeii lui Cristian Gagea și Gheorghe Struț care reușește să străbată cei 850 kilometrii aeriani până acasă cu o viteză medie de 1.025.04 m/minut și se clasează pe locul 146 pe lansare.

Masculul cu seria 0528756-2020 aparţinând lui Vasilică Popa

Pe treapta a treia a podiumului acestei categorii se instalează porumbeii lui Vasilică Popa din localitatea Zănești/Traian, județul Neamț. Nemțeanul a trimis la acestă etapă 14 păsări și a clasat 8, iar prin programul său de pregătire și antrenamente bine pus la punct a reușit să aibă sosiri compacte, primii doi porumbei de la echipă venind în același minut, iar al treilea la 20 de minute după ei. Aceștia sunt și primii trei ajunși în crescătorie de la acestă etapă națională. La etapa anterioară de maraton – Augustow, Vasilică a ocupat locul 1 pe concurs la categoria crescător, transformându-l pe columbofilul nemţean într-un expert al echipelor în cadrul zborurilor de maraton. Primul porumbel care sosește acasă de la acestă cursă este masculul 0528756-2020, care prin viteza pe care a putut să o dezvolte a reușit o clasare foarte bună în clasamentul general, ocupând locul 72, sosind la aripă cu cel de-al doilea mascul seria 0528703-2020, care a călcat trapa în același minut și s-a poziționat pe locul 73 pe lansare. Al treilea mascul sosit este 0528787-2020, ajunge acasă la ora 20:52:31 în prima zi de sosiri și ocupă locul 230 pe întreaga lansare. Primul mascul are la bază un fiu din campionul „Pipo Izaghi” al lui Florin Grigorescu din Dâmbovița și o femelă de la Andrei Plugaru. Pe când 0528703-2020 și 0528787-2020 sunt frați buni, având ca tată un zburător talentat, din aceiași volieră, cu origini din porumbeii lui Dorin Tamaș din Arad, iar mama este o femelă din aceiași porumbei aduși de la Andrei Plugaru.

Clasament Bacău

La Bacău, clasamentul județean este câștigat de același mascul 0697332-2019 al lui Dănuț Rusu, care ocupă și locul 3 în clasamentul general al etapei. Locul 2 județean și locul 3 sunt ocupate pe rând de porumbeii cu seriile 0702319-2019 (femelă) şi 0221987-2021( mascul yarling) care aparțin crescătorilor Vasile Iosub și Cristian Grigoraș. Acești doi porumbei au avut de parcurs distanțe dintre cele mai mari din cadrul acestei etape, 993, respectiv 984 kilometri aerieni.

Clasament Botoşani

Cazanciuc-Alecu

În clasamentul județului Botoșani s-a impus tandemul Cazanciuc-Alecu din Dorohoi, prin femela seria 2842-1089-2018, pe numele ei „Ghinionista”. Acestă femelă a fost achiziționată personal de către Alecu din Germania, de la columbofilul de origine română Constantin Fulger, de unde a adus în țară un lot de 20 de pui, pe care i-au angajat la zborurile cu asociația. De-a lungul sezoanelor, acestă femelă a adus mai multe clasări frumoase, la diferite categorii de distanță. La această cursă, pentru a se putea impune, a străbătut cei 812 kilometrii aerieni cu o viteză medie de 1.062,97 m/minut, fiind înregistrată de către ceasul constatator la ora 18:14:10. Tandemul Cazanciuc-Alecu activează în columbofilie din anul 2018, iar în puținele sezoane la care au participat până în prezent au obținut mai multe locuri fruntașe la ambele categorii, atât porumbei, cât și crescători. Chiar și pe columbodrom au obținut, în anul 2019, un loc 19 în finală și locurile 9 și 13 la etapa derby.
Locul 2 este ocupat de către femela 0472076-2020, de la echipă, a lui Dorin Cucu din Botoșani, iar locul 3 județean este atribuit lui Cosmin Pădurariu din Dorohoi, pentru puternica sa yarlingă cu seria 0621093-2021.

Clasament Iaşi

Vasile Andreca

În capitala Moldovei, la Iași, cu un numeric de 1.672 porumbei și 86 de columbofili care au participat la acestă etapă de maraton național, clasamentul județean a fost câștigat de către Vasile Andreca, prin masculul yarling seria 1013288-2021, iar în clasamentul general al etapei a ocupat locul 23 pe lansare. El a reușit să dezvolte în aer o viteză medie de 1.052,27 m/minut, având de parcurs până acasă o distanță de 917 kilometri aerieni. Ca metodă de zbor, Vasile preferă naturalul, poziția de cuib pe care a avut-o acest extraordinar yarling a fost un pui de 13-14 zile, care se pare i-a dat motivarea de care avea nevoie „să tragă tare” în drumul său spre casă. Ca și metode de antrenament, porumbeii au fost duși între etapele de maraton la o distanță de aproximatix 50 kilometri aerieni. Ca origini, 1013288-2021 este o combinație între porumbeii de Bogdan Ciobanu, Racoviță şi Bezendică, crescători pe care Vasile Andreca îi salută pe această cale. Motto-ul acestui crescător, pe care ni-l transmite și nouă, este următorul: „Respect porumbeii care zboară bine și pe crescătorii acestora“.
Familia Bodor, din Valea Lupului-Iași, câștigă locul doi județean cu tânăra femelă 1014719-2021, iar pe locul trei județean urcă Familia Nemțanu, prin masculul 1016540-2021.

Clasament Suceava

La Suceava, în acest puternic județ columbofil, pe locurile 1 și 2 se află tinerii porumbei ocupanți ai locurilor 1 și 2 pe întreaga lansare, porumbei ai columbofililor Ovidiu Costan și Prutean&Tcaci, depre care am vorbit la început. Pe locul 3 în acest județ vine tot un yarling, aparţinând tandemului Moldovan Cătălin și Vlad, din localitatea Marginea. Acesta este masculul cu seria 0950725-2021, care a avut de străbătut până acasă o distanță aeriană de 818 kilometri.

Clasament Neamţ

La nivelul județului Neamț, Ciprian Muraru face furori, atât în clasamentul general al etapei, cât şi la categoria crescători, acolo unde, aşa cum aţi aflat deja, ocupă locul 1. În clasamentul județean ocupă locurile 1 și 2 la categoria porumbei, urmat îndeaproape pe locul 3 județean de multiplul campion național Florin Petrache. Masculul lui Florin, seria 0202082-2020, a avut de parcurs până acasă o distanță aeriană de 929 de kilometrii aerieni și a fost înregistrat de către ceasul constatator la ora 20:13:22.

Clasament Vaslui

Tânărul columbofil Alexandru Bugeag, din localitatea Chitoc, are mare succes la acestă etapă, revendicând locurile 1 și 3 la nivelul județului Vaslui prin cei doi yarlingi: masculul seria 1125004-2021 și femela seria 1125004-2021. Cei doi porumbei, care sunt frați buni, sunt reproduși din porumbeii de top național din voliere celebre. Tatăl celor doi porumbei este nepot din locul 1 „Madona” al tandemului Măgirescu + Ojog + Dorneanu și este primit cadou din partea Familiei Ana, iar mama este un produs consagvin pe celebrul „Il Fenomeno” al lui Elisei Eacobuță. Masculul seria 1125004-2021, care ocupă locul 1 județean, a fost concurat la natural și a plecat la etapă pe ouă de 14 zile, iar femela seria 1125004-2021 este stingheră deorece mascului ei s-a pierdut la o etapă anterioară. De precizat că și masculul de pe locul 26 județean este frate bun cu aceștia doi.
Locul 2 în clasamentul județului Vaslui este ocupat de către femela 3094124-2018 a Familiei Gălățanu din localitatea Zorleni, Bărlad. Acestă femelă a sosit acasă în prima zi de la lansare, la ora 22:27:50, parcurgând, fără să cedeze tendinței de a se opri din cauza întunericului și a orelor multe de zbor, distanța aeriană de 1.018 kilometri. Experiența și valoarea acestei păsări în acestă cursă și-a spus cuvântul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO