Madona Național 2022, etapa clasărilor nocturne

999 de crescători din Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț, Bacău și Suceava au participat, la mijlocul lunii iulie, la etapa Madona Național, zbor organizat de către Asociația Columbofilă Suceava, o etapă de maraton extrem unde cele mai scurte distanțe s-au apropiat de 1.000 de kilometrii aerieni, iar cele mai lungi distanțe au depășit 1.200 kilometri aerieni. De menționat este faptul că foarte mulți dintre porumbei au reușit să ajungă în crescătorii la câteva ore după lăsarea întunericului, dovedind o voință de fier și un simț de orientare ieșit din comun.

Bogdan Varvaruc

Lansarea s-a desfășurat, cum era de așteptat, în condiții normale, iar după aproximativ 15 ore de zbor continuu primii porumbei și-au făcut apariția pe sosirile live ale clasamentului. Prima treaptă a clasamentului general a fost câștigată de fenomenala yarlingă 0619378-2021 a lui Bogdan Varvaruc, din localitatea Corni, județul Botoșani, cu o viteză medie de 1.160,67 m/minut. Știm că aceste păsări sunt capabile de lucruri ieșite din comun, dar încă nu le cunoștem pe deplin limitele, astfel că, de la un zbor la altul, de la un sezon la altul, ele reușesc să ne surprindă mereu cu noi recorduri. 0619378-2021 a zburat, în cadrul acestei etape, 1.064 de kilometrii aerieni, fără prea multe opriri, reușind să surclaseze toată concurența, adică 14.484 de porumbei participanți. Bogdan Varvaruc este un columbofil tânăr, aflat la început de drum, care concurează porumbei voiajori de doar 4 ani. Când însă, în volieră deții păsări de mare calitate, ai parte de surprize foarte frumoase din partea lor. Ca origini, tatăl acestei femele este adus de la prietenul Bogdan Boscu, mascul care are ca mamă pe femela „500“, această femelă fiind și mama singurului porumbel care a reușit să îndeplinescă două norme pe clubul Corni, și anume locul 1 Maraton Extrem Tineret și locul 1 As Maraton Tineret 2021. Mama campioanei este o combinație între porumbeii lui Relu Iurieti și Călin Habaci.
Locul 2 în clasamentul general al categoriei porumbei este adjudecat tot de o pasăre din județul Botoșani și anume de masculul seria 0089043-2020, ce aparține Familiei Damian, din localitatea Brehuiești. Pentru a putea reuși acestă uimitoare performanță, acest mascul a fost nevoit să parcurgă cei 1.059 de kilometrii aerieni cu o viteză medie de 1.159,70 m/minut, călcând trapa la ora 20:36:16, în prima zi de sosiri. Acest minunat cursier nu este la prima „abatere“ de acest fel, la etapa de maraton Code din acest sezon reușind să obțină un loc 21 și 9,05 puncte de penalizare, iar în sezonul anului 2021 a ocupat locul 1 Fond Tineret și locul 3 As Fond Tineret, pe județul Botoșani.

Familia Damian

În sezonul 2021, fratele său de cuib a reușit să obțină locul 2 provincial la etapa de Maraton Vilnius, din 16.463 porumbei participanți, demostrând încă o dată valoarea familiei din care face parte. Trebuie spus că mulți dintre frații ori semifrații vicecampionului acestei etape sunt niște porumbei speciali care au reușit să se facă remarcați de-a lungul anilor, cum ar fi locul 2 provincial Vilnius 2021, locul 5 Madona din 4.229 porumbei in anul 2017, locul 5 Seta din 13.024 de porumbei 2018 ori locul 8 Madona Național din 12.423 porumbei în anul 2018. Ca origini, tatăl lui 0089043-2020 este „Oslo D”, NL 1804381-2013, este un original H&E Eijerkamp având ca ascendenți aproape toți porumbeii de renume ai binecunoscuților Jan Aarden și Jef van Wanroy, tatăl său fiind consagvin pe Ronaldo ’91 (original W. D. Wegen), porumbel cu 14 etape de Maraton în palmares, iar mama sa a fost un produs consagvin pe marele „Black Giant”. Mama mascului 0089043-2020, vicecampionul acestei etape, este „Runako D“ RO 694617-2015, originală Familia Bacalu, fiind nepoata lui „Fantom“ și „Ramon“, având la bază porumbei ce au făcut cunoscuți la nivel european mai mulți crescători pasionați de etapele de maraton. Metoda de pregătire a porumbeilor Familiei Damian a fost naturalul, 0089043-2020 plecând la această etapă pe poziție de cuib cu ouă.

Moroșan Simi și Costică

Din localitatea Cajvana, județul Suceava, urcă pe treapta a treia a podiumului tandemul Moroșan Simi și Costică prin experimentatul și puternicul lor mascul seria 0479048-2019, care a reușit să străbată cei 1.057 kilometri aerieni cu o viteză medie de 1.137,91 m/minut. În sezonul 2021, acest cursier a clasat ambele etape de maraton național – Madona și Birzai, iar anul acesta el concurează pentru a îndeplini norma la Palmares. Metoda de pregătire prin care a fost zburat este văduvia. Ca origini, ambii lui parinți au sânge de Rauw-Sablon. În cadrul ediției Madona Național din sezonul 2021, tandemul Moroșan Simi și Costică au făcut o figură frumoasă, ocupând locul 8 în clasamentul general al etapei prin porumbelul seria 479026-2019 din 10.598 de porumbei, semn că porumbeilor pe care îi dețin le plac foarte mult etapele de maraton extrem.

Suceava, monopol la crescători

În ceea ce privește clasamentul crescătorilor, podiumul acestei etape a fost ocupat de trei columbofili suceveni. Locul 1 i-a revenit lui Petru Crețu, din localitatea Bădeuți, care la această cursă a angajat 15 porumbei și a reușit să claseze 6 dintre aceștia. Cei trei porumbei care au reușit marele rezultat sunt masculul 1102027-2021, masculul 0463221-2019 și femela seria 0463202-2019, porumbei care au sosit în crescătorie într-un interval de doar șase minute.
Locul 2 la această categorie îl revendică tandemul Gagea Ionuț și Ionela, din localitatea Scheia, lotul lor fiind format din 29 de păsări, 14 dintre acestea reușind să și claseze. De menționat este faptul că, o tânără femelă, cu seria 0200025-2021, reușește o clasare nocturnă, fiind înregistrată de către ceasul constatator la ora 00:32:59.
Treapta a treia a podiumului acestei categorii este ocupată de către tandemul Grigorean și Acununi, din localitatea Marginea. Pentru acestă, etapă ei au pregătit un lot de 64 de porumbei, reușind să claseze 31 dintre aceștia. Primii lor trei porumbei de la echipă au fost toți masculi din anul 2019, sosirile lor fiind unele foarte compacte.

Clasament Suceava

În clasamentul județului organizator Suceava, locul 1 la categoria porumbei este ocupat de masculul 0479048-2019, care deține și locul 3 pe întreaga lansare, urmat pe locul 2 și 3 județean de către două femele mature, cu seriile 0791739-2019 și 0773056-2020, ce aparțin crescătorilor Lungoci Mihai și Matei, din Horodnic de Sus, și lui Florin Narcis Strugari, din localitatea Iaslovăț.
La categoria crescători, cei trei campioni județeni sunt Petru Crețu, Gagea Ionuț și Ionela și Grigorean și Acununi, care sunt, de altfel, și cei trei câștigători ai clasamentului general la această categorie.

Clasament Botoșani

Podiumul județului Botoșani este compus din Bogdan Varvaruc, care a reușit să-și adjudece primul loc, pe treapta a doua regăsim Familia Damian, în vreme ce treapta a treia i-a revenit lui Radu Prigoreanu din localitatea Hârlău.
Podiumul categoriei crescători al acestui județ este câștigat de Daniel Dediu, din Dorohoi, care a angajat un lot de 40 porumbei și a reușit să claseze 24 dintre aceștia. Pe locul 2 al podiumului se instalează Relu Iurieti, din comuna Corni, care a angajat un număr de 25 de porumbei, 11 dintre ei reușind clasări frumoase.
Cristian Pughiuc nu se lasă nici el mai prejos și ocupă locul 3 al categoriei crescători, angajând la acestă cursă un lot de 32 porumbei, dintre care 15 au reușit să claseze.

Clasament Iași

Dumitru Bezedică

În ceea ce privește județul Iași, și de această dată se impune tot masculul cu seria 0301132-2019, aparținând lui Dumitru Bezeidică, din localitatea Hârlău, cel care, în sezonul trecut, a reușit să ocupe, de asemenea, locul 1 județean Madona Național. De fapt, sezonul 2021 a fost unul special pentru acest porumbel, care a obținut și locul 1 Maraton Grand Prix, locul 1 As Maraton Maturi, precum și locul 1 Palmares Maraton Maturi județean. În acest sezon, porumbeii crescătorului ieșean au fost pregătiți prin metoda natural, campionul fiind îmbarcat la etapă pe ouă de 10-12 zile. Ca origini, tatăl său este nepotul lui „PauMan“, original Sorin Florea, iar mama originală Mark Pollin.
Locurile 2 și locul 3 județene au fost ocupate, prin două frumoase sosiri nocturne, de către femelele 3075453-2018 și 0964088-2020, ce aparțin lui Ionuț Ungureanu și Andrei Mihalache, ambii din Pașcani.
Podiumul județean la categoria crescători este câștigat de același Ionuț Ungureanu, care a angajat un lot de 24 porumbei și a clasat 5 dintre aceștia. Locul doi județean îl ocupă Andrei Mihalache, care clasează 3 porumbei din cei 23 angajați, iar pe locul 3 urcă Claudiu Loghin, cu 6 porumbei clasați din lotul de 19 păsări îmbarcate la acest zbor.

Clasament Vaslui

Ionuț Andrei Teslariu

La Vaslui, femela 3088873-2018, aparținând lui Andrei Ionuț Teslariu, surclasează ceilalți 991 de porumbei îmbarcați în acest județ și obține locul 1. Acestă deosebită pasăre este, de fapt, o vedetă județeană, ea reușind, în sezonul 2020, locul 1 județean Birzai, locul 5 județean Vilnius 2021, locul 1 județean Maraton Extrem Palmares și locul 2 județean Maraton Palmares 2021. Tatăl său este fiul lui 0100094-2012, care are peste 14.000 de kilometri clasați la etapele de Fond și Maraton în voliera lui Vasile Cordeanu, totodată el fiind fratele campioanei naționale la categoria As Maraton Palmares 3 ani 2017. Mama ei este originală Bogdan Oros și este semisoră cu „Invincible Yarling“ – locul 3 național As Maraton Tineret 2017. Femela a fost zburată la natural, plecând pe ouă de 5 zile.
Locurile 2 și 3 revin altor două frumoase și puternice femele, cu seriile 0619669-2019 și 0590843-2020, care aparțin columbofililor Marian Miron din Bârlad și tandemului Grapa și Niță din localitatea Bădeana.
Pe poziția întâi a podiumul județean la categoria crescători urcă Nicușor Caeru, care a angajat 13 porumbei și a clasat 4. Pe locul 2 urcă Familia Gălățanu, din Zorleni, care de această dată clasează 5 porumbei din cei 12 angajați, iar pe treapta a treia se află Marian Miron din Bârlad.

Clasament Neamț

Frații Bejenariu

În Neamț, clasamentul județean este câștigat de către Frații Bejenariu, prin masculul seria 0516850-2019, care sosește odată cu lăsarea întunericului, la ora 22:21:27. Acesta este reprodus dintr-un mascul de la Vicențiu Scripcaru, iar mama sa este o femelă de la Cătălin Apostu, semisororă cu „Apasha“. El a ajutat propietarul să obțină locul 1 crescători pe concurs și la etapa de Maraton Extrem Kedainiai. În sezonul 2021, porumbelul are norma la Maraton Maturi încheiată cu 260 de puncte de penalizare, iar în acest sezon are deja norma Maraton Extrem cu aproximativ 13 puncte penalizare. Un alt semifrate cu el după mamă reușește să încheie deja norma la Maraton Tineret, dând speranțe mari pentru sezonul de anul viitor. Metoda de zbor prin care se pregătește acest superporumbel este văduvia. Locurile 2 și 3 județene sunt câștigate de alte sosiri nocturne ale masculului seria 0410479-2019, ce aparține Familiei Cristescu, din Târgul-Neamț, care a sosit la ora 23:15:42, și de către femela 2004942-2020, a crescătorului Mihai Marian Aftănase, care a călcat trapa și mai târziu în noapte, la ora 00:14:26.
Locul 1 în clasamentul județului Neamț la categoria crescători i-a revenit lui Florin Petrache, ai cărui porumbei au de parcurs până la volieră o distanță aeriană de 1.150 de kilometri. De data acesta, Florin a angajat 18 porumbei, clasând 7 dintre aceștia. Pe locul 2 la acestă categorie îl găsim pe Mircea Bejenaru, iar pe locul 3 tandemul Lupoi + Roman.

Clasament Bacău

Tandemul Măgirescu+Ojog+Dorneanu

În județul Bacău, trioul de succes Măgirescu+ Ojog+ Dorneanu face din nou furori, punând monopol pe tot podiumul județean la categoria porumbei, unde au ocupat locurile 1,2,3,4,5,7+, toate aceste păsări sosind târziu în noapte. Prima pasăre care sosește în crescătoria din Bacău este masculul cu seria 0261021-2020, care calcă trapa la ora 23:22:55, ocupând, pe lângă locul 1 județean din 1.390 porumbei angajați, și locul 1 zona 2 din 5.027 porumbei. Ceilalți doi porumbei care au sosit după el sunt femela 0706752-2019 și masculul yarling 0207603-2021, care au ajuns acasă la orele 00:48:06 și ora 01:03:35, ocupând locurile 2 și 3 județean, parcurgând cei 1.187 kilometri aerieni cu viteze medii de 1.018,81, respectiv 1.005,45 m/minut. 0261021-2020 este nepotul după tată al lui „Super Velden“ și „Soră Narbone“, aceștia doi fiind parinții și bunicii mai multor campioni naționali la diferite categorii de maraton. Mama lui este o consagvină pe super reproducătoarea „Lista Polder“, totodată el fiind și verișor cu femela ce ocupă locul 2 județean, ambii fiind nepoții lui „Lista Polder“. Acest impresionant mascul a fost concurat pe ouă de 5 zile și un pui mare în cuib, poziție ce l-a motivat din plin.
Clasamentul categoriei crescători al județului Bacău este câștigat de același tandem Măgirescu+ Ojog+ Dorneanu, care au angajat în cadrul acestei etape un lot de 91 porumbei, clasând 53 dintre aceștia. Pe poziția a doua îl găsim pe Cristian Profir, tot din Bacău, care a îmbarcat 35 de porumbei și a clasat 8. Pe treapta a treia a podiumului acestei categorii s-a instalat columbofilul din localitatea Moinești, Traian Popescu, care a venit la îmbarcare cu un număr de 10 porumbei, iar 4 dintre ei reușesc să claseze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO