Porumbeii din Sălaj, Alba și Suceava domină topurile naţionale la categoriile Viteză

Din județele Sălaj, Alba și Suceava vin, în acest sezon, campionii categoriilor de viteză. Prima categorie, Viteză Tineret, a fost câștigată de către „Familia Culda“, din localitatea Crișeni, județul Sălaj, cu femela yarling cu seria 0016771-2021. Această rapidă porumbiță a reușit ca, în cele cinci etape necesare acestei categorii, să claseze un număr de 1.402 kilometri aerieni și să obțină un punctaj de 8,55 puncte, devenind astfel campioană națională. Ca și origini, această minunată femelă este 100% Silviu Glodeanu.
Locul 2 național al acestei categorii este ocupat de către femela cu seria 0818107-2021, care cu cei 1.220 de kilometri aerieni clasați și cele 9,03 puncte de penalizare obținute devine vicecampioană națională a acestei categorii de sprint. Tânăra femelă aparține tandemului Trăistaru V + Podosu din localitatea Comarinic, județul Prahova.
Pe treapta a treia a podiumului național urcă Doru Gabriel Faur, columbofil din Provinica de Vest, mai precis din localitatea Sicula, județul Arad, cu masculul 0172079-2021. În cei 935 kilometri aerieni clasați în cele cinci etape, a acumulat 14,41 puncte de penalizare, punctaj care i-a fost suficient pentru a câștiga acest valoros trofeu.

Doru Gabriel Faur

„Concurez prin metoda văduviei tot sezonul. În data de 10 februarie porumbeii sunt lăsați să se împerecheze. Obligatoriu trebuie să crească toți câte un pui. Înainte cu 15 zile de primul concurs porumbeii intra la văduvie. În cadrul primelor trei etape sunt concurați toți porumbeii din lotul de zbor. După aceste trei curse, celor cu clasări de top le sunt opriți partenerii acasă. Pregătirea lotului de zbor începe cu tratamentele din timpul iernii. Fără tratamente și porumbei de calitate nu poți fi în vârful clasamentului. Antrenamentul în jurul crescatoriei îl încep în data de 1 martie. De la terminarea sezonului anterior până la acea dată sunt ținuți închiși. Până la începerea campionatului le fac cel puțin 10 antrenamente cu mașina personală. Sezonul 2022 l-am început cu un lot de 80 de porumbei, iar la final am rămas cu 38 de păsări. Unele dintre ele au concurat și la etapele din categoria Fond și Maraton. Sezonul acesta a fost un sezon foarte dificil pentru Zona de Vest, în timpul căruia am avut parte de temperaturi ridicate, porumbeii chiar și la etapele de Demifond având dificultăți din acest punct de vedere. Totuși, păsările calitative au rezistat până la final. Concurez la toate categoriile, dar rezultatele cele mai bune le-am obținut de la Viteză până la categoria General. Masculul yarling 0172079-2021, care a obținut locul 3 național Viteză Tineret, a reușit și un loc 5 național As Viteză Tineret. Tatăl lui are în spate porumbei olimpici, iar mama sa este 100% Louis Van Loon. Din această familie de porumbei, anul acesta, trei yarlingi au ajuns în top 10 național la categoria Viteză Tineret. Țin să precizez că majoritatea porumbeilor provin de la domnul Daniel Marta și vreau să îi mulțumesc pe această cale pentru porumbeii de calitate care îi are și din care am putut să-mi aleg orice pasăre pe care mi-am dorit-o“, a declarat Doru Gabriel Faur.

Femelele, la putere şi la categoria maturi

Campioana națională a sezonului 2022 la categoria Viteză Maturi este femela cu seria 0420036-2020, aparţinând crescătorului Miklos Szekely din localitatea Blaj, județul Alba. Asta după ce a obţinut un punctaj de numai 8,15 puncte de penalizare în cele cinci etape clasate, care au însumat 1.034 kilometri aerieni.

Marius Viorel Airinei

Locul doi al categoriei a fost adjudecat de către Marius Viorel Airinei, din localitatea Grămești, județul Suceava, graţie tot unei femele care are seria 0912601-2020. Vicecampioana a clasat în cele cinci etape un număr de 618 kilometri aerieni, reușind să cumuleze 12,10 puncte de penalizare. Marius, care activează ca membru columbofil din anul 2007, a început sezonul cu un lot de zbor care a numărat 50 de porumbei. Porumbeii pe care îi deține au fost primiți cadou de la prietenii săi, respectiv Cristi Nistor și Doru, Mihai Bizubac și Ciprian Ungurianu, femela vicecampioană națională fiind reprodusă din doi porumbei de la Cristi Nistor și Doru. Aceste păsări provin din porumbei din liniile lui Rudi De Saer, Chris Hebberecht, Hardy Kruger, Verkerk, Kees Bosua, Gaby Vandenabeele și Jan Hooymans, şi au fost zburate prin metoda văduviei.

Năstase Ilie + Viorel

Tandemul Năstase Ilie + Viorel, din localitatea Brezoaele, județul Dâmbovița, a reuşit să pună mâna pe „bronzul“ acestei categorii prin masculul cu seria 0287933-2020. El a realizat norma în acest sezon clasând 1.009 kilometri aerieni, înregistrând un total de 16,61 puncte. „Ca origini, campionul nostru are 50% sânge Jan Hooymans, linie Harry, adus de la Florea Sorin, și 50% Gerard Koopman, din crescătoria lui Petrică Cocoș. Aici, concursurile la aceste categorii sunt foarte dificile, una la mână, din pricina concurenței foarte mari și, doi, din pricina schimbării rutei de zbor în acest sezon. Totuși, la final, am obținut un rezultat foarte important, fapt ce ne bucură foarte mult“, a declarat Ilie Năstase.

Porumbeii de excepţie, crescători pe măsură

Locul 1 național categoria Crescători Viteză 2022 este ocupat de același Marius Viorel Airinei, din județul Suceava, columbofil ce în acest sezon a obținut și titlul de vicecampion național al categoriei Viteză Maturi. Cu un punctaj de 132,86 puncte, el a reușit să își revendice acest prețios trofeu. Femela cu seria 0912601-2020, ce a reușit să devină în acest sezon vicecampioană națională la categoria Viteză Maturi, a fost „pionul” principal și în lupta pe echipe.
Miklos Szekely, columbofil din județul Alba, în acest sezon campion național la categoria Viteză Maturi, își revendică şi titlul de vicecampion național la categoria Crescători Viteză, reușind să încheie această normă cu un total de 158,37 puncte de penalizare.

Daniel Ioniță

Tot din judeţul Alba vine şi crescătorul care completează podiumul naţional. Este vorba despre Daniel Ioniță, din localitatea Cugir, care cu un punctaj de 179,04 puncte de penalizare reuşeşte să-şi asigure „bronzul“ în acest sezon la categoria Crescători Viteză 2022. „Porumbeii cultivați de mine sunt din linii mai vechi, porumbei aduși de la prietenii mei Florin Doștețian, Dorin Savu, Ciprian Barbur, Laurențiu Pinca, Florin Arion și nu în ultimul rând Beniamin Șandru. În acest sezon am concurat la văduvie 8 etape de viteza, după care am angajat, de la 350 kilometri aerieni, 17 păsări direct la etapa de Maraton Guben, având distanța de 930 kilometri aerieni. De la acest Maraton sau întors 4 porumbei, iar 3 au clasat. Am început sezonul cu un efectiv de 64 voiajori şi în final am rămas cu 24. Pentru mine trofeul obținut reprezintă valoarea păsărilor din crescătorie, păsări care au fost selectate riguros an de an. Locuiesc într-o zona grea pentru sportul columbofil, unde numărul porumbeilor la start a fost unul relativ mic în comparație cu alte județe. De aceea, rezultatele obținute la nivel național de către columbofilii din zona noastră mi se par pe deplin meritate. Cât despre echipă ce pot să vă spun… îmi cunosc porumbeii foarte bine, iar la fiecare etapă au fost aleși după forma sportivă în care se aflau“, a spus Daniel Ioniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO