Arădeanul Eugen Stoica, campion național al categoriei Crescători Fond Palmares 2 ani

Arad, Galați și Botoșani sunt cele trei județe din care provin columbofilii care au performat în cursa pentru trofeul categoriei Crescători Fond Palmares 2 ani, acolo unde, pe lângă calitatea porumbeilor, contează foarte mult și abilitatea crescătorilor de a nominaliza la echipă acei zburători care sunt în cea mai bună formă ori sunt cei mai motivați.

Locul 1 național al categoriei Crescători Fond Palmares 2 ani a fost revendicat de Eugen Stoica, din localitatea Felnac, județul Arad, cu un punctaj de 253,07 puncte de penalizare. „Porumbeii care m-au ajutat să obțin acest minunat trofeu sunt următorii: femela cu seria 9001876-2018, care la finalul sezonului 2022 a obținut titlul de campioană națională categoria Fond Palmares 3 ani; campioana provincială a categoriei Fond Maturi, femela cu seria 2001853-2020, care a urcat pe locul 5 Fond Palmares în clasamentul național și locul 6 național Fond 2022; precum și campionul provincial la categoria As Fond Palmares, masculul cu seria 1001853-2019, care a ocupat și locul 4 național Fond Palmares 3 ani și locul 10 național As Fond Palmares. Acești trei porumbei, care au muncit foarte bine la etapele de fond și au reușit să îmi aducă frumosul titlu, sunt semifrați, mama lor fiind o femela de Gerard Koopman. Metoda de zbor prin care au fost concurați a fost văduvia totală. Faptul că am reușit să obțin locul 1 național Fond Palmares Crescător 2 ani și locul 1 național Fond Palmares Crescător 3 ani îmi dă mari speranțe pentru viitor. Pentru realizarea acestor rezultate este nevoie de porumbei de calitate, răbdare și multă muncă. Câștigarea acestor trofee naționale la categoria mea preferată, fondul, mi-au adus o bucurie imensă, dar, totodată, ele reprezintă și o mare onoare“, ne-a mărturisit Eugen Stoica.

Familia Damian și Andreea Marin

Pe treapta a doua a podiumului național, cu un total de 337,44 puncte, a urcat Vicențiu Scripcaru, din județul Galați, în vreme ce „bronzul“ categoriei a fost câștigat, cu 370,92 puncte, de Familia Damian, județul Botoșani. În sezonul 2022, crescătorii moldavi au concurat cu un lot de 54 cursieri, format atât din yarlingi, cât și din păsări mature. Mai mult, trebuie precizat că, la a doua, a treia, a patra și a cincea etapă de fond din sezonul 2022, ei au angajat doar porumbeii tineri, respectiv un număr de 34, 19, 17, 18 yarlingi. „Păsările care ne-au ajutat să urcăm pe podiumul național la categoria Crescători Fond Palmares sunt: 089043-2020, 089044-2020, 089067-2021, 089032-2021, 622221-2021, 622216-2021, 622217-2021, 089024-2021, 089057-2021 și 089056-2021. Acest titlu l-am câștigat cu șase locuri de 1 la Crescători și două locuri de 2. Porumbelul cu seria 089043-2020 a ocupat, în anul 2021, locul 1 județean la categoria Fond Tineret și locul 3 județean la categoria AS Fond Tineret. Tot el, un an mai târziu, a obținut locul 2 național Maraton Madona – 1.059 kilometri, unde a concurat cu 14.483 porumbei, iar la categoria Maraton Extrem Maturi a urcat pe locul 5 județean. Datorită rezultatelor lui «043» am reușit să urcăm pe podiumul național la categoria Fond Crescători în sezonul 2021 și tot el a făcut posibilă performanța de a obține locul 7 național Maraton Extrem Crescători în anul 2022. Masculul cu seria 089044-2020 este frate de cuib cu «043» și a ocupat locul 2 provincial Maraton Vilnius în anul 2021, concurând cu 16.462 de alți cursieri. Femela cu seria 089067-2021 a devenit campioană județeană la categoria AS Fond Tineret 2022, fiind nepoata lui «BELLADONA ‘D’», cea care a urcat pe podiumul județean ocupând locul 3 la categoria Maraton Maturi în anul 2017. Masculul 089032-2021 a încheiat sezonul cu titlul de vicecampion județean la categoria AS Fond Tineret 2022, el fiind un produs consagvin pe «BELLADONA ‘D’». Masculul 622216-2021 s-a poziționat pe locul 4 pe județ la categoria Fond Tineret și este fiul lui «TURBO ‘D’», acesta din urmă fiind frate cu «043», «044» și semifrate cu «BELLADONA ‘D’». Porumbelul cu seria 622217-2021 a câștigat locul 8 județean Fond Tineret, în vreme ce masculul cu seria 089024-2021 este semifrate cu «BELLADONA ‘D’».

OSLO‘D’, Familia Damian

Femela 089056-2021 s-a clasat pe locul 5 județean Fond Tineret și este nepoata lui «ALBERTINE ‘D’», care în 2018 câștiga locul 5 național Maraton Tineret. Ca și origini, 8 din cei 10 porumbei care ne-au propulsat pe podiumul național Crescători Fond Palmares sunt fii, nepoții sau stranepoții reproducătorul nostru de bază «OSLO‘D’», mascul ce a fost achiziționat de la H.E- Jan Eijerkamp, fiind reprodus dintr-un mascul consangvin pe «RONALDO», al marelui Van Der Wegen, și dintr-o femelă consangvină pe «BLACK GIANT» a celebrului Jef Van Wanroy. Noi preferăm porumbeii de talie medie, ușori, cu un penaj calitativ și o imunitate de fier. De la inițierea în sportul columbofil practicăm jocul la natural și după acest sistem porumbeii participă la toate etapele din sezonul competițional. Încercăm ca, la fiecare cursă, tot efectivul să aibă aceeași poziție de cuib pentru a putea trage o concluzie cât mai clară referitoare la fiecare pasăre în parte. Porumbeii de echipă sunt selectați în perioada iernii. La fiecare hrănire urmărim porumbeii, iar cei care ies în evidență prin comportament și aspectul fizic sunt «bifați» ca posibili învingători“, a declarat Gabriel Damian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO