Toate cele trei medalii ale categoriei Crescători General Palmares 2 ani au ajuns în Provincia Muntenia

În sezonul 2022, podiumul național al categoriei Crescători General Palmares 2 ani a fost ocupat, în totalitate, de columbofili din Provincia Muntenia. Vorbim despre columbofili consacrați din județele Prahova, București și Dâmbovița, care de-a lungul timpului au câștigat numeroase trofee de mare valoare la nivel național și internațional.

Cosmin Olteanu

„Aurul“ categorie a fost câștigat de către cunoscutul Cosmin Olteanu, din localitatea Urlați, județul Prahova, cu un total de 189,97 puncte. De menționat că toate păsările care au pus umărul la obținerea acestui trofeu au câștigat și trofee individuale la nivel național la diferite categorii. „Sunt mulți porumbeii din volierele noastre care au contribuit la obținerea locului 1 național la categoria Crescători General Palmares 2 ani. Așa cum este femela cu seria 2023649-2021, care în sezonul 2022 ne-a adus și un frumos premiu Gold, ea fiind în cadrul acestei competiții locul 1 național Clubul Gold, iar în campionatul național a reușit și acolo o performanță de excepție, devenind campioană națională a categoriei Fond Tineret. La origini, tatăl ei este frate bun cu «484», femelă olimpică la categoria Demifond Maturi, iar mama ei este o pasăre 100% Marcel Wouters. O altă femelă deosebită este seria 0020262-2020, care în sezonul 2022 a urcat de două ori pe podiumul național, ocupând locul 3 național la categoria General Maturi și locul 1 național categoria General Palmares 2 ani. Tatăl ei este original Marcel Wouters, iar mama Rudy Van Reeths. Pe lângă cele două, s-a făcut remarcată și femela cu seria 0020011-2020, care în sezonul 2022 a devenit campioană națională la categoria Viteză Palmares 2 ani. Tatăl ei este original Jos Cools, iar mama sa este celebra olimpică «484». Un alt porumbel de bază pentru îndeplinirea acestei norme a fost porumbița cu seria 0020401-2020, care a urcat pe locul 3 național categoria Demifond Palmares 2 ani. Ea este fiica lui 19185-2019, locul 1 național la categoria Viteză Pui și a femelei cu seria 17248-2017. Clasările foarte bune ale yarlingei 0021216-2021 ne-au fost și ele de mare ajutor, aceasta ocupând, în sezonul 2022, locul 3 național la categoria As Fond Tineret. Ea are la bază păsări de Gebr. Hagens și Marc Pollin“, ne-a explicat Ciprian Mălescu, managerul crescătoriei.

Alexandru Cazacu

Pe poziția a doua a podiumului categoriei Crescători General Palmares 2 ani este Alexandru Cazacu, din București, un alt crescător extrem de cunoscut în sportul columbofil românesc, care a încheiat această normă cu 242,98 puncte de penalizare. „Porumbeii care au făcut posibil ca acest frumos trofeu național să ajungă în vitrina mea sunt porumbei din linii celebre. Primul ar fi femela 4880-2020, care este o combinație de Van Der Brande, pe linia lui «Diamant», și Louis Van Dick, mama sa fiind nepoata lui «Di Caprio» al lui Leo Heremans. Un alt zburător care s-a făcut remarcat este femela 388-2020, care este reprodusă din fiul lui «Pokerface», al lui Drapa, și fiica lui «Diamant», aparținând lui Van Der Brande. Trebuie menționați, de asemenea, femela cu 2247-2019, care este o combinație Van der Brande, fiind nepoata lui «Kapitein» și porumbeii lui Victor Budts, precum și masculul 4646-2020, tatăl lui fiind fiul lui «Goudhaantje», al lui Rudi Diels, iar mama este originală C&C Lambrechts.
La etapele de fond au jucat foarte bine următoarele păsări: porumbița cu seria 2417-2019 – care are la origini porumbeii lui Gaby Vandenabeele, masculul 4275-2020 – care este o combinație între porumbeii lui Gaby Vandenabeele, Adrian Dinică și Cocoș + Mușat, și masculul 4288-2020 – al cărui tată este o pasăre de Anton Ruitenberg, fiind fiul lui «Super 781» al lui Gaby Vandenabeele, iar mama lui este originală Gerard Koopman.
Etapele din sezonul 2022 unde cursierii mei au excelat la echipă și care m-au ajutat să devin vicecampionul național al acestei categorii sunt următoarele:
– Prezemysl – 13.06.2022, 647 kilometri aerieni, locul 1 crescători din 10.850 porumbei și 490 crescători
– Ștefănești – 25.06.2022, 379 kilometri aerieni, locul 1 crescători din 6.466 porumbei și 299 crescători
– Râmnicu Sărat – 01.05.2022, 127 kilometri aerieni, locul 1 crescători din 15.830 porumbei și 369 crescători
– Bărlad – 28.05.2022, 220 kilometri aerieni, locul 1 crescători din 13.275 porumbei și 336 crescători
– Mosna – 04.06.2022, 307 kilometri aerieni, locul 1 crescători din 1.035 porumbei și 22 crescători
– Prezemysl – 25.07.2022, 647 kilometri aerieni, locul 1 crescători din 2.440 porumbei și 223 crescători
– Mosna – 19.06.2022, 307 kilometri aerieni, locul 4 crescători din 6.470 porumbei și 285 porumbei
– Focșani – 08.05.2022, 161 kilometri aerieni, locul 6 din 5.781 porumbei și 132 crescători“, ne-a precizat Alexandru Cazacu.

Victoraș Manole

Cu 255,28 puncte de penalizare a urcat pe treapta a treia a podiumului național al categoriei Crescători General Palmares 2 ani tandemul Victoraș + Răzvan Manole, din Dâmbovița. „Păsările care ne-au adus acest superb rezultat fac parte din familia de porumbei care stă la baza crescătoriei noastre. De-a lungul anilor, din această familie au văzut lumina zilei mai mulți campioni precum masculul cu seria 723138-2019, triplu campion național la categoriile Viteză Tineret, Demifond Tineret și categoria G Tineret, acesta fiind și loc 2 mondial la categoria Demifond; masculul seria 457043-2019, care a realizat locul 3 național Demifond Palmares, ocupând și locul 2 în lotul olimpic; femela 026060-2018, care a devenit campioană națională Demifond Tineret în anul 2019 și mulți alții. Pentru categoriile viteză și demifond, principalele linii de porumbei pe care ne bazăm sunt păsări de Jos Cools, Dirk Van den Bulck și Gaston van de Wouwer. De exemplu, femela cu seria 100619-2021, ce a ocupat locul 3 național Demifond Tineret, este o combinație de Jos Cools și Henri Huygens. Metoda de joc prin care ne pregătim porumbeii și prin care ne concurăm lotul de zbor este văduvia. În voliera noastră ne place să facem o selecție foarte dură din toate punctele de vedere și acordăm mare atenție inclusiv selecției la mână. Nu oprim pentru sezonul viitor decât porumbei perfecți la mână, cu o constituție de oțel. Campionatul din țara noastră este un campionat foarte puternic, peste țări ca Belgia și Olanda, iar păsările pe care le concurăm trebuie să fie pe măsura campionatului pentru a putea face performanță“, a dezvăluit Victoraș Manole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO