Miklos Szekely, campion și vicecampion național al categoriei Viteză Palmares 3 Ani

Categoriile de palmares 3 ani scot în evidență acei porumbei care dețin un psihic foarte puternic, capabili să își păstreze în permanență forma sportivă, motivația, dar și constanța în clasări pentru cel puțin 3 sezoane consecutive.

Performanța atinsă în sezonul 2022 de către columbofilul Miklos Szekely, din localitatea Blaj, județul Alba, o prezență constantă în topurile naționale ale categoriilor de distanță scurtă, este cu atât mai impresionantă cu cât acest a reușit să câștige nu numai primul loc, dar și pe cel de-al doilea la categoria Viteză Palmares 3 Ani. „Vinovați“ pentru cele două trofee sunt masculul cu seria 0770021-2019, care a reușit să se impună cu un punctaj de doar 83,65 puncte acumulate în cele trei sezoane și un număr de 3.304 kilometri clasați, și femela cu seria 0770036-2019, care a obținut un total de 127,18 puncte de penalizare și 3.705 kilometri clasați. „Campionul național al acestei categorii este un mascul deosebit, cu un caracter aparte. De mic el a fost un elev foarte bun. A ascultat foarte bine toate comenzile mele, fie că era în crescătorie, fie că era vorba de antrenamente sau la sosirile de la etape. Totdeauna s-a conformat la ceea ce am avut eu de transmis. Este o pasăre de talie mijlocie spre mare și deține calitățile fizice necesare pentru a putea face performanță. De-a lungul anilor mi-a arătat că, într-adevăr, este un bun lider, foarte teritorial în crescătorie, iar în zbor mereu a arătat că este unul dintre liderii de stol. Ca origini este o încrucișare a porumbeilor de Gerard Koopman cu Van Dick. Femela vicecampioană este de talie mijlocie, cu o musculatură bogată, o aripă bine ventilată, totodată fiind și bine echilibrată. Ea a fost reprodusă dintr-un mascul belgian cu sânge pur de viteză și o femelă care este o încrucișare dintre voiajorii lui Matei Romulus. Metoda de pregătire a fost la fel în acești ani în care au concurat, adică văduvia, fără să primească vreodată un regim special față de ceilalți porumbei din lotul de zbor“, a declarat Miklos Szekely.

Toma Alexe

Podiumul național al categoriei Viteză Palmares 3 Ani este completat de către Toma Alexe, din localitatea Mehedința, județul Prahova, grație masculului cu seria 2006138-2020, care a adunat un total de 128,11 puncte de penalizare și 3.881 de kilometri clasați, la diferență doar de un punct penalizare față de porumbelul de pe locul secund. „Am porumbei de la vârsta de 13 ani, iar în anul 2007 am făcut primii pași în columbofilie. Sezonul 2022 l-am început cu un lot de 50 porumbei la lotul de zbor. Liniile de voiajori pe care eu le cultiv sunt linii specializate pe distanțe scurte și medii, provenind din volierele lui Cosmin Olteanu. La baza acestor porumbei stau păsări de Janssen, Piet-Manders, Leo Heremans și Eijerkamp. Metoda prin care îmi pregătesc lotul de zbor este văduvia, mai exact văduvia totală, atât cu masculii, cât și cu femelele. Masculul cu seria 2006138-2020 s-a evidențiat prin motivația lui aparte, dar și prin calitățile fizice și psihice deosebite. Încă din sezonul de pui și-a arătat potențialul de bun zburător, clasându-se pe locul 10 național al categoriei As Speed Pui. Părinții lui sunt doi zburători foarte buni, care mi-au adus multe bucurii prin trofeele câștigate. Tatăl campionului 2006138-2020 a fost dublu campion național al categoriei Viteză Maturi și Viteză Palmares, câștigând astfel și locul 1 Cupa Europei, Trencin – Slovacia 2017, iar mama sa a ocupat locul 4 național în anul 2018 la categoria Viteză Maturi. Aceasta are la bază alți 2 campioni naționali, porumbei concurați tot de către mine. Toate aceste trofee naționale, cât și loc 1 național Viteză Palmares 2016-2017, locul 1 lotul Olimpic al României la categoria Viteză Maturi în anul 2017, locul 1 național Demifond Palmares 2 Ani, plus locul 3 național al categoriei Viteză Palmares 3 Ani, obținut în sezonul 2022, titlu care este o satisfacție columbofilă în plus pentru mine, îmi dau motivația necesară de a ține ștacheta sus și de a concura cât mai bine cu putință“, a conchis Toma Alexe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO