Tandemul Stănescu + Dobre s-a impus și la Crescători Demifond Palmares 3 ani

Cosmin Dobre

Așa după cum ați avut ocazia să aflați din articolele dedicate categoriilor Crescători Demifond și Crescători Demifond Palmares 2 ani, trofeul de campion a ajuns, în ambele situații, la cunoscutul tandem bucureștean Stănescu + Dobre, compus din Sorin Stănescu și Cosmin Dobre. Dar, pentru ca succesul lor să fie și mai răsunător, cei doi columbofili au plecat acasă și cu „aurul“ categoriei Crescători Demifond Palmares 3 ani, trofeu obținut cu un un coeficient de 466,36 puncte. Trebuie precizat că echipa de porumbeii care a ajutat tandemul bucureștean să obțină și trofeul categoriei Crescători Demifond Palmares 3 ani pe noua rută din planul de zbor, din sezonul 2022, a fost formată în mare măsură din aceleași păsări care au contribuit și la obținerea titlului naționali al categoriei Crescători Demifond Palmares 2 Ani, cu zboruri pe ruta Ucraina. Așadar, „vedetele“ crescătoriei sunt: femela cu seria 0599068-2021, ce a ocupat și locul 2 național al categoriei As Demifond Tineret, o pasăre 100% Gaston Van de Wouwer; femela cu seria 700320-2020, o încrucișare a liniilor Van Den Brande + Dirk Van den Bulck, care a ocupat locul 3 național al categoriei Demifond Tineret și locul 5 național Demifond Palmares; precum și femela cu seria 700258-2020, ce a reușit să ocupe locul 7 național Demifond Palmares 2022, care are la origini linii de porumbei din volierele lui Marcel Wouters și Bart Geerinckx.

Ionuț Dragomir

Titlul de vicecampion național al categoriei Crescători Demifond Palmares 3 ani ajunge în județul Prahova, în localitatea Homorâciu, la soții Ionuț și Magdalena Dragomir, care au reușit să încheie norma cu un coeficient de 513,20 puncte de penalizare. „În toți acești trei ani am avut șansa de a avea la echipă câteva păsări valoroase, iar prin rezultatele obținute de acești porumbei la concursuri am reușit să ne îmbogățim palmaresul la nivel național prin aducerea acasă a acestor trofee. Unul dintre cursierii care au stat la baza echipelor noastre a fost masculul cu seria 0988841-2019, care a ocupat locul 1 național Demifond Palmares 3 ani, locul 2 național Demifond Tineret, locul 2 european categoria Demifond și locul 17 mondial. El a fost ajutat de către sora sa bună, femela cu seria 924837-2021, și ea participantă la Cupa Europei. Acești doi frați campioni, la origini, sunt păsări 50% Gerard Koopman și 50% Eros Carboni cu Eijerkamp. Alți doi porumbei care muncit pentru acest trofeu sunt surorile 872803-2020 și 872804-2020, care au câștigat locul 3 provincial General Maturi, respectiv locul 4 național Demifond Palmares 2 ani. La originile lor stau porumbei de Janssen, Louise Van Loon și Van de Pash. Femela cu seria 988847-2019 a contribuit și ea din plin la echipă, obținând locul 7 național la categoria Demifond Palmares“, ne-a dezvăluit Ionuț Dragomir.

Podiumul este completate de către Lucian Bercea, din Constanța, care, cu un punctaj de 554,60 puncte de penalizare, obține medalia de bronz al categoriei Crescători Demifond Palmares 3 ani. „Păsările care m-au ajutat să obțin acest titlu de campion național au fost masculii cu seria 173948-2019 și 205356-2018. Ei sunt cei ce care au dus greul în sezoanele 2020 și 2021, prin constanța, dar și prin explozia de care au dat dovadă la anumite etape. Pentru sezonul 2022, «ajutorul» a venit de la generația tânără, și anume de la masculii cu seriile 441412-2021, 441422-2021 și 441449-2021. Acești yarlingi m-au ajutat enorm prin clasările lor de vârf, câștigând primele locuri județene și provinciale la categoria Demifond Tineret. Toți acești porumbei sunt păsări de talie mijlocie, cu osatură puternică, musculatură bine dezvoltată și foarte ușori. Diferența cred că au reușit să o facă prin calitățile lor fizice, psihicului puternic și ambiția lor de care dau dovadă în zbor. Zic asta deoarece ei au putut să câștige premii atât la etape mai ușoare, cu viteze mari, cât și la etape foarte grele, unde păsările au sosit cu viteze mici. Dintre toți acești super porumbei s-a remarcat în mod deosebit 173948-2019, care, în sezonul competițional 2021, a ocupat locul 3 provincial și locul 5 național categoria As Speed, locul 3 provincial și 6 național la categoria H. În sezonul 2022 a ieșit în evidență tânărul 441422-2021, pasăre ce a reușit să câștige titlul de campion național al categoriei As Demifond Tineret, și 441449-2021, mascul care a devenit campion județean și provincial la categoria Demifond Tineret“, a declarat Lucian Bercea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO