Provincia Oltenia, debut cu dreptul în noul sezon

În Provincia Oltenia, grupare formată din județele Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj și Vâlcea, startul sezonului a fost dat de către Asociația Columbofilă Olt, care a organizat prima etapă de viteză din acest nou an columbofil cu lansare din localitatea Poșta Câlnău, în data de 29.04.2023.

Florinel Cristea

La această cursă, oltenii s-au prezentat cu un numeric de 16.302 porumbei și 337 crescători, iar primele două poziții pe lansare au fost câștigate de către Florinel Cristea, grație masculilor cu seriile 0714375-2021 și 0122674-2020. Pasărea care a obținut locul 1 pe lansare are la bază porumbei cu origini Morsnowski și George Carteus, via Florin Cioacă. Florinel Cristea și-a pregătit și concurat lotul de zbor pentru această cursă prin metoda natural, voiajorii săi plecând la îmbarcare având în cuib pui de 7 zile. Locul 3 pe concurs a fost ocupat de către femela cu seria 0632620-2021, ce îi aparține lui Gabriel Constantin.

Gabriel Constantin

În clasamentul categoriei Crescători, rolurile s-au inversat, locul 1 pe concurs fiindu-i atribuit lui Gabriel Constantin, care a angajat pentru acest zbor 14 porumbei, reușind să claseze 8 dintre aceștia. „Locuind în Anglia, nu pot fi lângă porumbei, aceștia fiind hrăniți de către mama mea, după indicațiile pe care le transmit eu. Vărul meu, Marius Logofetescu, mă ajută cu îmbarcarea porumbeilor și cu anumite detalii despre starea lor generală. Înainte de începerea sezonului, porumbeii au crescut o serie de pui. În crescătoria mea predomină păsări pentru categoria Demifond, pe care încerc să le pregătesc cât mai bine pentru cursele destinate acestei categorii. Dar, având în vedere concurența din județul meu, nu am așteptări prea mari. Încerc totuși să pregătesc lotul de zbor cât pot de bine și sper ca porumbeii să-și mențină starea de sănătate de până acum, eu nefiind adeptul antibioticelor în timpul sezonului. La etapa de Poșta Câlnău am angajat 14 porumbei, toți pe ouă de maxim 5 zile, din care am clasat 8. Am obținut locurile 3, 7 și 49 pe concurs, din 16.302 de porumbei, ocupând astfel locul 1 la Crescători. Ca origini, prima femelă de la echipă este fiica unui mascul 100% Staff van Reet, adus de la Pete Norton, fiind fiu din cei mai buni reproducători ai lui, iar mama femelei este de la Mark Evans, nepoata celui mai bun reproducător al lui, porumbelul „Shadow 500”. A doua pasăre, masculul 1076083-2020, este 50% Markus Soellner și 50% Andreas Drapa, de la Noni Rădulescu, reprodus de Florin Cristuinea, acest mascul fiind și tatăl locului 7 pe concurs, care, dintr-o confuzie, nu a fost îmbarcat la echipa“, a explicat Gabriel Constantin.
Pe locul 2 în clasamentul județean al Crescătorilor a urcat Florinel Cristea, care a îmbarcat pentru acest zbor un lot de 141 porumbei, clasând 45 dintre aceștia. Locul trei a fost ocupat de către Alexandru Daniel Lina, care din cei 52 de porumbei angajați a clasat 22.

Adrian Cîrciumaru

Județul Dolj are, pentru debutul sezonului competițional, două planuri de zbor, ambele programând însă curse în data de 30.04.2023, cu lansare din aceeași localitate, respectiv Titu. La primul plan de concurs, locul 1 pe lansare a fost revendicat de tânărul mascul al lui Adrian Cîrciumaru, porumbelul cu seria 3010605-2022. „Clubul din care fac parte participă la etapele de viteză pe planul de zbor numărul 1 al județului. La această cursă au participat un număr de 5.319 porumbei și 122 crescători. Pentru mine, sezonul a debutat mai greu din cauza vremii neprielnice, dar ne-am conformat. Sper ca, pe viitor, unii dintre porumbeii care încep să se evidențieze să reușească să ducă la bun sfârșit planul de zbor, încheind normele pe care mi le doresc. Metoda mea de pregătire a lotului de zbor este aceiași an de an, adică văduvia totală. Ca origini, masculul cu seria 3010605-2022 are ca tată un porumbel adus de la Eduard Sfetcu, fiind fiul locului 1 național Maraton Extrem Palmares 2 Ani, iar mama sa este o fiică din olimpicii mei 0824036-2014 și 0644063-2011“, ne-a explicat Cîrciumaru.
Locul secund pe lansare a fost revendicat de către tandemul Poenaru + Călin, grație clasării reușite de masculul cu seria 0026031-2022, în vreme ce poziția a treia a podiumului a fost ocupată de Frații Oprișescu, prin masculul cu seria 0100899-2022.

Frații Oprișescu

În clasamentul Crescători al planului 1 de concurs, prima poziție a revenit aceleiași echipe formată din frații Oprișescu, care au clasat 81 de porumbei din cei 88 angajați. „Am început sezonul printr-o serie de antrenamente împreună cu colegii de club, fiind antrenamente foarte reușite și benefice pentru noi deoarece avem un lot cu foarte mulți porumbei tineri. Sperăm la un sezon cât mai bun și reușit în 2023 pentru crescătoria noastră. Ca și metodă de zbor folosim metoda văduvei. Primului porumbel sosit din echipă, adică masculul cu seria 734843-2021, este, după tată, nepotul lui 245823-2017, acesta având trei podiumuri naționale în 2019, fiind dublu campion național și vicecampion, iar mama provine de la tandemul Stănescu & Dobre, fiind o nepoată consangvină pe „Olimpic King of Spring”, loc 1 Olimpic Sprint 2007. Cel de-al doilea porumbel de la echipă, femela cu seria 2016208-2021, este, pe partea tatălui, 50 % Stănescu & Dobre, pe linia Vandenabeele, și 50 % Florea Sorin, pe linia Jan Hooymans – Pieter Veenstra, iar pe partea mamei aceasta este soră bună cu 245823-2017“, a povestit Jean Oprișescu.
Locul 2 al categoriei Crescători i-a revenit lui Ionuț Cîrciumaru, în timp ce pe locul al treilea s-a poziționat tandemul Poenaru + Călin.

Gelu Vochin

În ceea ce privește planul 2 de concurs, la care au participat 150 de columbofili care au aliniat la start 7.768 de porumbei, lucrurile sunt ceva mai simple, atât categoria Porumbei, cât și categoria Crescători, fiind dominate de către celebrul Gelu Vochin, crescătorul craiovean reușind să ocupe întreg podiumul pe lansare prin femelele cu seriile 0027526-2021, 0027607-2021 și 0027516-2021, două dintre ele, locul 1 și locul 3. fiind păsări nominalizate la echipă. „Pentru mine, acest sezon a debutat într-un mod aproape perfect, ocupând primele șase poziții în clasamentul concursului și, totodată, obținând și locul 1 în clasamentul Crescători. Femela 0027526-2021 este prima pasăre sosită pe lansare și prima pasăre din echipa mea. La origini este nepoata unui porumbel olimpic. Tatăl ei este original Henri Diks, iar mama o porumbiță de Comb. Mantel, fiică din „Olympic Cape”. Cea de-a doua pasăre de la echipă, femela cu seria 0027516-2021, provine dintr-un mascul de la Comb. Mantel, fiind fiul lui „Olympic Amore”, iar mama ei este fiica altui porumbel olimpic „Olympic Bonnie”, pasăre adusă de la Peter Janber. În acest sezon doresc să pot susține același ritm bun în sosiri, iar la finalul sezonului să mă situez printre cei mai buni columbofili. Lotul meu de zbor a fost format din 227 cursieri, reușind să clasez 122 dintre aceștia. Ei au fost pregătiți pentru această cursă prin metoda văduviei“, a declarat Gelu Vochin.
Pe locul 2 în clasamentul Crescători al acestei curse a urcat tandemul Team Gătejescu + Călin, iar pe locul 3 s-a situat Daniel Crivăț.

Nelu Negru

Și în județul Mehedinți regăsim două planuri de zbor. Pe planul 1 de concurs, sezonul a debutat cu o lansare din localitatea Lugoj, în data de 06.05.2023, cursă la care au fost îmbarcați 9.529 de porumbei proveniți de la 184 de crescători. Locul 1 al categoriei Porumbei a fost câștigat de către Familia Negru. „A fost un debut mulțumitor pentru mine, cu pierderi minime, în ciuda faptului că starea vremii nu a fost cea mai prielnică pentru antrenamentele premergătoare începeri acestui sezon. Metoda prin care concurez este naturalul, iar porumbeii mei au origini de maraton de la Dan Țînțaru. În continuare încerc să fac o figură frumoasă în cadrul grupării cu care concurez“, a spus Nelu Negru. Pe locul secund a urcat Cătălin Drăghici, cu masculul cu seria 2009019-2021, iar locul 3 pe lansare a fost câștigat de către un pui eclozat în anul 2023, care are seria 2010718-2023 și care îi aparține bine cunoscutului Liviu Plăvițu.

Cosmin Păcuraru – tandemul Cosmin și Puiu

Lider în clasamentul Crescători a fost tandemul Cosmin și Puiu, care a reușit să claseze un număr de 50 de voiajori din cei 70 îmbarcați. „Începutul de sezon a fost dificil pentru noi datorită vremii foarte reci, neputând antrena lotul de zbor atât cât ne-am fi dorit noi. Așteptările noastre de la acest sezon sunt cât mai mari, însă rămâne de văzut ce vom putea realiza din obiectivele propuse. Ca metodă de joc practicăm văduvia cu ambele sexe. Marea majoritate a porumbeilor noștri provin de la Constantin Fulger, columbofil care activează în Germania, având la bază păsări de Koopman și Gaby Vandenabeele“, a conchis Cosmin Păcuraru. Podiumul de la Crescători este completat de către Adelin Ciurică și Cătălin Drăghici, ocupanții locurilor 2 și 3.

Andrei Ionuț Firu

În planul 2 de concursuri al acestui județ, prima etapă s-a desfășurat în data de 30.04.2023, cu lansare din localitatea Domașne, cursă la care au participat 3.507 porumbei și 61 de columbofili. Locul 1 pe lansare a fost obținut de către Andrei Ionuț Firu, prin clasarea excelentă a masculului său yarling cu seria 1014597-2022. „Sunt un columbofil căruia îi plac toate categoriile de distanță. Scopul meu este să reușesc să participat la toate acestea cu succes. Sezonul a început pentru mine destul de bine, reușind să obțin locul 1 pe concurs printr-un mascul 100% Gelu Vochin, care a fost pregătit, la fel ca tot lotul meu, prin metoda natural, plecând la îmbarcare de pe un pui de 15 zile“, a expus Andrei Ionuț Firu. Locurile 2 și 3 în concurs au fost câștigate de către Paulică Florescu prin două femele tinere care poartă seriile 1017768-2022 și 1013272-2022.

Adrian Vîrban

În ceea ce privește clasamentul Crescătorilor, locul întâi a fost câștigat de Adrian Vîrban, care a îmbarcat 76 de cursieri și a clasat 38 dintre ei. „Rezultatul acesta se datorează clasărilor bune a două porumbițe cu experiență care fac parte din lotul meu de zbor. Motivația lor de a sosi cât mai rapid în crescătorie a fost dată de puii mici pe care îi aveau în cuib, ele fiind concurate la natural. Originea lor este preponderent din păsări de maraton. În continuare doresc să pot avea prestații la fel de bune la etapele de lungă distanță de fond și maraton“, a ținut să explice Adrian Vîrban. Pe locurile 2 și 3 ale categoriei Crescători îi regăsim pe Andrei Ionuț Firu și Ionel Trăistaru.

Nicușor Pancea și Gheorghe Grosu

Debutul acestui sezon al județul Gorj din planul 1 de zbor a avut loc în data de 07.05.2023 printr-o etapă de viteză cu lansare din localitatea Târgoviște, unde podiumul categoriei Porumbei a fost câștigat în întregime de către tandemul Pancea Nicușor și Grosu Gheorghe datorită clasărilor tinerelor femele cu seriile 0539398-2022, 0539302-2022 și 0213104-2022. La această cursă au fost îmbarcați 8.176 de porumbei de către 208 crescători participanți. „Am avut parte de o perioadă de pregătire a porumbeilor foarte rece, dar ne dăm silința să ținem lotul de zbor în formă. Obiectivul nostru principal este ocuparea unui loc pe podiumul național la una dintre categoriile de viteză. Pregătim lotul de zbor prin metoda văduviei, ținând foarte mult cont de sănătatea, hrana, antrenamentele și motivația cursierilor. Păsările din fruntea clasamentului provin din porumbeii mai multor crescători de top de viteză-demifond din Europa, care au la origini voiajori de Janssen, Gerard Koopman, Stefaan Lambrechts și alții”, ne-a explicat Nicușor Pancea.

Constantin Ploștinaru

Locul 1 în clasamentul Crescători al acestei curse a fost ocupat de către Constantin Ploștinaru, care pentru această cursă a îmbarcat 54 de porumbei, reușind să claseze 28. „Naturalul este metoda prin care îmi concurez eu porumbeii an de an. Această cursă a fost una foarte bună pentru mine din punct de vedere al clasărilor de vârf. Prima pasăre sosită la echipă este fiică din campionul județean și locul 2 provincial al categoriei As Speed în anul 2018, iar mama sa este campioană națională la categorie Demifond Pui și General Pui în anul 2019”, a dezvăluit Constantin Ploștinaru. Pe locul 2 a urcat Sorin Rogoveanu, iar poziția a treia a fost ocupată de către același tandem Pancea Nicușor și Grosu Gheorghe.

Adrian Mihăilescu

În Vâlcea, prima cursă din planul 1 de zbor s-a desfășurat în data de 01.05.2023, din localitatea Buzău, la această îmbarcare fiind prezenți 111 columbofili care au angajat 4.794 porumbei. Locul 1 în clasamentul rubrici Porumbei a fost câștigat de către Adrian Mihăilescu prin tânărul său mascul cu seria 0912249-2022. „Locuiesc în orașul Drăgășani, iar de profesie sunt medic veterinar și sunt membru al Clubului Columbofil Paloma Drăgășani din anul 2015. Porumbelul câștigător al etapei de Buzău, cu seria 0912249-2022, este reprodus dintr-un mascul 100% Van Der Wegen, de la bunul meu prieten Daniel Dobre, președinte al clubului nostru, și o femelă 100% Florizoone, reprodusă de mine din doi porumbei Colbrand. Menționez că metoda prin care concurez este naturalul, metodă pe care o practic pe tot parcursul sezonului“, a explicat Adrian Mihăilescu.

Vali Tudor

Femelele cu seriile 3006002-2022 și 3006041-2022, care au ocupat locurile 2 și 3 pe lansare, au făcut parte din lotul de zbor al columbofilului Vali Tudor, crescător care a câștigat și locul 1 al acestui concurs în clasamentul Crescători. La această etapă, Vali Tudor a îmbarcat 40 pe cursieri și a clasat 23. „Nu am avut un start de sezon prea optimist deoarece încă n-am uitat sezonul 2022, când am avut pierderi foarte mari pe ruta Vest. Sincer, încerc să nu pun presiune mai mare decât este acum pe mine și pe porumbeii mei. În acest nou sezon, zburând tot peste munți cursele de fond și maraton, mai exact pe ruta Polonia, așteptări prea mari nu pot avea. Merg pas cu pas, etapă cu etapă și mă bucur la fiecare zbor ca și cam ar fi ultimul din sezonul 2023. Pe ruta Polonia nu pot să mai emit pretenții în clasamentul național, așa cum se întâmpla pe ruta Ucraina, însă visul și speranța încă nu sau stins. Insist și mă încăpățânez să cred că este posibil ca unu-doi porumbei să treacă de trei-patru ori munții, fără să îi ocolească, pentru că doar așa pot fi iarăși printre campionii naționali. La prima cursă din acest sezon porumbeii intraseră la văduvie de 5 zile. Nici nu mai cred în metode, am încercat așa multe „metode” încât am înțeles ca acestea sunt doar pentru a munci mai mult ca și crescător, nicidecum pentru a-ți crește valoare porumbeilor din «coteț». Practic văduvie din simplu fapt că-mi place disciplina în «coteț» și pot avea mai mult control asupra porumbeilor față de metoda natural, deși consider că naturalul poate motiva și ambiționa un porumbel la o etapă de fond-maraton mult mai mult decât o face metoda văduviei. Cele două femele cu care am reușit să ocup locul 1 Crescători pe lansare sunt verișoarei primare, mamele lor fiind surori bune, mai exact fiice din dublu olimpic, loc 3 mondial categoria General, pus în pereche cu 9003399-2018, femelă care a câștigat un premiu Gold la nivel național în anul 2019 și care m-a ajutat să obțin 5 titluri în primii 3 naționale la categoria Crescător, inclusiv să devin campion național al categoriei Fond Palmares 2 ani. Tații femelelor din echipa sunt reproduși tot la mine în crescătorie, din porumbei pe care îi dețin din anul 2011“, a relatat Vali Tudor. Podiumul Crescătorilor a fost completat de către Mihai Voicu, care a urcat pe locul 2 al acestui concurs, în vreme ce locul 3 i-a revenit lui Ion Bulacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO