Participarea columbofililor români cu porumbeii lor în cadrul curselor de columbodrom din țară și de peste hotare este un fenomen în plină dezvoltare. În țara noastră există columbodroame în aproape fiecare regiune geografică și fiecare dintre acestea reușește să alinieze la prima etapă un număr considerabil de porumbei, trimiși atât de columbofilii români, cât și de cei străini. Deoarece columbodromul presupune condiții speciale de desfășurare a sportului columbofil față de participarea în cadrul asociațiilor columbofile, cu siguranță speciali sunt și porumbeii care participă la etapele organizate în condiții de columbodrom. Astfel, există tendința ca tot mai mulți crescători să se „specializeze” în a concura în cadrul columbodroamelor și, ca o consecință directă, se formează cu pași mici, dar siguri, porumbelul de columbodrom.
Unul dintre cei mai prezenți crescători în acest mediu și cu rezultate remarcabile este Iulian Duică, despre care putem spune că deja deține o familie de porumbei de columbodrom. În opinia crescătorului bucureștean, porumbeii care sunt trimiși în columbodrom sunt caracterizați de „maturizarea rapidă, lucru care se vede în special la femele, și sănătate, care este deosebit de importantă”. Crescătorul trebuie să se ocupe de acest aspect înainte ca puii să fie trimiși la columbodrom. „Pe lângă faptul că trebuie să fie foarte sănătoși, puii trebuie pregătiți de crescător astfel încât să fie capabili să mănânce și să bea apă singuri, dar și să ocupe o odihnitoare. Sănătatea puilor provine de la părinți, adică părinții trebuie să fie foarte sănătoși pentru a transmite asta și puilor. Pierderile care au loc la columbodrom este cauzată, în special, de problemele de sănătate”, explică crescătorul. De asemenea, Iulian Duică este de părere că porumbeii proveniți din porumbei concurați, la rândul lor, în cadrul columbodroamelor au un atuu față de cei care provin din porumbei concurați în cadrul asociațiilor: „Vă pot da exemplu femela mea care a câștigat locul 1 în finala columbodromului SuperStar din Vâlcea și locul 1 As. Este reprodusă din femela care a câștigat locul 1 în finală și locul 1 As, în 2017, la columbodromul România Golden Pigeons”.
„Cu siguranţă există porumbei de columbodrom”
Danuț Bacalu este columbofilul care se poate lăuda cu rezultate deosebite în cadrul columbodroamelor renumite din străinătate, deținând și propriul columbodrom în România. „Cu siguranță există porumbelul de columbodrom. Pot apărea rezultate și cu porumbei care nu provin din alți porumbei participanți la columbodrom, dar acestea sunt sporadice. Contează foarte mult și unde se află columbodromul respectiv, pentru că există familii de porumbei specializate pentru Africa de Sud, pentru China sau Portugalia. Un crescător care nu participă de regulă la columbodrom poate face rezultate doar dacă porumbeii săi au fost selectați pe aceeași rută de zbor cu a columbodromului”, este de părere acesta. Vorbind despre calitățile fizice ale porumbeilor de columbodrom, Dănuț Bacalu consideră că porumbeii respectivi sunt caracterizați de „braț scurt și musculos, iar aripa este ca a porumbeilor de maraton, adică au ultimele pene mai lungi și o ventilație foarte bună. Dar ceea ce contează cel mai mult este sănătatea, deoarece de regulă câștigă cel mai sănătos dintre porumbei”. La rândul său proprietar de columbodrom, Dănuț Bacalu afirmă că principalele probleme de sănătate care pot apărea în cadrul unui columbodrom sunt problemele respiratorii, fiind necesar ca porumbeii să fie foarte bine tratați împotriva acestora.
Beniamin Neag consideră că tipul porumbelului câștigător diferă și în funcție de tipul columbodromului
Unul dintre cei mai de succes columbofili români în cadrul columbodroamelor este Beniamin Neag. Acesta este stabilit în Austria și își concurează porumbeii atât de acasă, dar mai ales la cele mai cunoscute columbodroame din lume. Cu siguranță, cel mai spectaculos rezultat al său este câștigarea, în anul 2016, cu porumbelul Lee Ray, a finalei columbodromului Derby Arona Tenerife, unul dintre cele mai titrate columbodroame din lume. Despre acești porumbei care sunt trimiși în columbodroame, Beniamin Neag spune că trebuie sā fie diferiți de cei care sunt zburați de acasă. „Porumbelul zburat de acasă este pregătit, este motivat, este observat de către crescător. În cadrul columbodroamelor crescătorul nu mai este acolo pentru a face toate acestea, iar asta face ca porumbelul de columbodrom trebuie să fie deosebit. Îi putem numi porumbei extra, speciali pentru columbodrom, iar această părere este împărtășită și de foarte mulți prieteni ai mei, care participă cu succes deosebit la cele mai multe columbodroame”, explică crescătorul. Mai mult decât atât, Beniamin Neag face o diferențiere și între columbodroame, în funcție de clima și condițiile geografice ale columbodromului și ruta de zbor. Din punct de vedere al configurației fizice, mărimea, forma aripii, porumbeii de columbodrom trebuie selectați în funcție de zona în care se află columbodromul: „Pentru un columbodrom ai nevoie de porumbei testați la maraton, pe când la un alt columbodrom câștigă alt tip de porumbei, ca cei de viteză. Iar la un altul cei ce fac față zborurilor cu vânt puternic din față”. Pe lângă toate acestea, unul dintre cei mai importanți factori pentru Beniamin Neag este sănătatea porumbeilor. „De cele mai multe ori, din cauza faptului că până la vârsta de 30-40 de zile a puilor, timpul este extrem de scurt și nu permite crescătorului să își pregătească așa cum trebuie puii, să îi vaccineze cu mai mult de un vaccin, înainte de îi trimite la columbodrom, este și asta un neajuns, și astfel, este extrem de important să alegi columbodroamele unde îngrijirea porumbeilor se face după un plan fix de pregătire preventivă”, consideră acesta. Un alt aspect deosebit de important în legătură cu sănătatea porumbeilor este, în opinia lui Beniamin Neag, acela că „un porumbel care pare sănătos nu înseamnă neapărat că acesta și este destul de sănătos încât să poată face performanța de care, de fapt, ar fi în stare. De aceea, foarte importante sunt tratamentele preventive, în special împotriva tricomonozei. Atunci când semnele unei afecțiuni sunt deja vizibile, în general, porumbelul este deja foarte afectat și nu mai poate fi concurat cu succes, iar soarta porumbelului respectiv este compromisă. Despre columbodroamele din România, Beniamin Neag spune că este greu de hotărât la care dintre ele să participi. În primul rând, contează foarte mult ruta de zbor, dar și cum sunt îngrijiți porumbeii.
Lasă un răspuns