
Juniorii campioni, tineri promițători pentru viitorul columbofiliei românești
Campionatul Național organizat în fiecare an de Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România are o secțiune specială, numită Campionatul Junior sau Campionatul Copiilor. Aici, beneficiind de anumite reguli speciale, pot fi înscriși copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani, pasionați de columbofilie și care se ocupă …

Gălățeanul Săndel Stoian, campion la Maraton Extrem. Tandemul Demit&Mocanu și familia Henning îl urmează
Iubitorii concursurilor adevărate de maraton extrem au posibilitatea să concureze în fiecare sezon pentru un trofeu special, în afara celor patru categorii clasice care pot fi îndeplinite cu etape de maraton. Acesta este trofeul „Maraton Extrem”, mai bine spus o categorie în toată regula, pentru care este obligatoriu să se …

Trofeul Traian Nițescu 2020, câștigat de Vali Tudor
Maiorul Traian Nițescu este recunoscut drept întemeietorul sportului columbofil românesc oficial, prin înființarea Asociației Columba în anul 1937. Continuatoare de drept a acesteia, Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România oferă anual, în amintirea maiorului Traian Nițescu, un trofeu care îi poartă numele, acordat porumbelului cu cei mai mulți …

Atenție: circulă inele false!
Din categoria „imaginația nu are limite”, Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România a fost informată cu privire la circulația în România a unor inele genealogice aferente anului 2021 contrafăcute. Printr-un comunicat postat pe site-ul său oficial, Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România aduce la cunoștința membrilor …

Craioveanul George Vochin, câștigătorul trofeului Ferdinand I
Dacă pentru cel mai bun porumbel al sezonului din zece etape se acordă distincția specială numită „Trofeul Carol I”, pentru cel mai bun columbofil al anului, pe aceleași criterii, se acordă trofeul Ferdinand I, denumit astfel după cel de-al doilea rege al României. Între cele zece etape luate în calcul …

Olimpiada Columbofilă 2022 se va organiza la Oradea
Deși anunțată inițial la București, ediția a 37-a a Olimpiadei columbofile, care va fi organizată de România, se va desfășura la Oradea. Amânată din cauza pandemiei, următoarea ediție a Olimpiadei Columbofile, eveniment organizat în premieră de România, își schimbă și locația. Oradea este alegerea Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Porumbei …

Ion Stancu (OT), câștigătorul trofeului Carol I 2020
În fiecare sezon, Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România oferă, cu acordul Casei Regale a României, trei trofee speciale. Acestea poartă numele a trei regi ai României, Carol I, Ferdinand și Mihai și sunt acordate porumbeilor sau columbofililor care s-au distins în mod special din punct de vedere …

Cosmin Cojanu, Liviu Plăvițu și Ionuț Strava ocupă podiumul categoriei Crescători Pui Palmares
Nu mai departe de ieri, vă prezentam pe site-ul nostru cum au stat lucrurile în sezonul trecut la categoria Crescători Pui. În același material, aminteam faptul că doi dintre columbofilii de pe podiumul național al categoriei, la norma pe un an, sunt prezenți în top 3 Național și la categoria …

Columbofili din trei provincii pe podiumul național al categoriei Crescători Pui
Spre deosebire de campionatul porumbeilor maturi, pentru cel al puilor nu există norma la crescători pentru diferitele categorii care se pot îndeplini cu tinerii zburători. Nu există, de exemplu, categoria Viteză Pui Crescători sau General Pui Crescători. În schimb, se poate realiza o singură categorie pentru crescători în sezoanele cu …

SONDAJ PENTRU ASOCIAȚIILE AFILIATE FNCPR
Comitetul Director al Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România, prin intermediul unui sondaj, a pus în dezbatere mai multe aspecte care țin de organizarea Campionatului Național. Conducerea asociațiilor afiliate are obligația de a face cunoscut membrilor subiectele puse în discuție, iar până la data de de 9 aprilie …