Dacă în cele mai multe situații prima etapă de maraton este organizată de fiecare asociație doar cu crescătorii săi sau, cel mult, în colaborare cu încă o asociație, grupările columbofile din județele Buzău, Brăila și Tulcea au participat, împreună, la prima etapă de maraton. Porumbeii au fost lansați din Terespol (Polonia), iar câștigătorii etapei sunt: Mihai Vasile pe lansare și Șoimii Plevnei la crescători.
Crescătorii din cele trei județe au avut parte de un zbor a cărui distanță a depășit considerabil 800 de km la columbofilii din Buzău, pe alocuri depășind chiar 900 de km la unii crescători din Tulcea. Concurența a fost și ea una suficient de puternică, nu mai puțin de 3.725 de porumbei fiind angajați, în timp ce columbofilii au fost în număr de 185. Lansarea porumbeilor s-a făcut pe 25 iunie, dis-de-dimineață, la ora 05:35, iar primele sosiri au fost anunțate începând cu ora 16.00.
Mihai Vasile ocupă primul loc pe lansare
Masculul 0563076/2016, concurat de crescătorul Mihai Vasile din Râmnicu-Sărat, a fost cel mai bun porumbel al etapei, ocupând primul loc al clasamentului general. El a terminat cursa 844 de km în mai bine de 10 ore de zbor, la finalizarea clasamentului având cea mai mare viteză a etapei. În momentul de față este unul dintre cei mai buni porumbei din lotul de zbor deținut de Mihai Vasile și reușește să facă treabă bună și în acest sezon, asta după ce a avut un sezon 2018 fantastic, cu 12 clasări la diferite etape. „Porumbeii mei sunt concurați în premieră la văduvie, deși nu am foarte mult timp la dispoziție așa cum ar trebui. Concurez mai mult la etapele de viteză și demifond, dar am și câțiva porumbei de maraton. Masculul de 2016 a concurat foarte bine anul trecut, iar în acest an am hotărât să îl concurez și la maraton. Provine din doi porumbei de la Paul Sorescu, ca de altfel majoritatea porumbeilor mei. Ca și pregătire nu am timp să le fac prea multe, doar un antrenament în cursul săptămânii, de la 30 de km. Folosesc câteva produse de bază, ca Ro200, drojdia de bere și Belgasol, iar în rest nu am timp de prea multe lucruri. Încă sunt foarte bucuros că și așa, cu puțin timp acordat lor, porumbeii mei reușesc să facă rezultate”, a precizat Mihai Vasile. La aceeași etapă de Terespol, la care a participat cu 17 porumbei, Mihai Vasile a reușit să se poziționeze și pe locul 11 pe lansare, cu o femelă de 2018, clasând în total 6 porumbei. Astfel, el poate ușor să considere că a avut o etapă de maraton foarte bună.
Șoimii Plevna, locul 1 la crescători
Primul loc în clasamentul crescătorilor a fost câștigat tot de crescătorii din Buzău. Șoimii Plevna, pseudonimul sub care concurează familia Iaru din Plevna, au reușit să facă cel mai bun procent la echipă, cu doi porumbei clasați pe locurile 7 și 19 pe lansare. Este vorba de un mascul, 0008702/2015, și o femelă, 0014237 /2017, concurați la natural. „Marea majoritate a porumbeilor noștri provine de la Ioan Cărmăzan, cu care am avut o colaborare frumoasă în trecut. Sunt porumbei din linii vechi, pe care încă îi cultivăm și cu care concurăm. Din păcate nu avem foarte mult timp pentru ei, însă ne străduim”, ne-a explicat Nicușor Iaru.
Mutu Stănică, locurile 2, 3, 4 pe lansare
La aceeași etapă de Terespol, Mutu Stănică a reușit o serie de sosiri foarte bune. A fost chiar foarte aproape de a câștiga primul loc pe lansare, însă a trebuit să se mulțumească, în final, cu locul al doilea, obținut de femela 0410338/2014. Următoarele două locuri, 3 și 4 pe lansare, au fost ocupate tot de doi porumbei concurați de Mutu Stănică. Cei doi, un mascul din 2016 și o femelă din 2018 au sosit în crescătorie în același timp, fiind înregistrați la diferență de doar 3 secunde. Sosirile foarte bune ale porumbeilor lui Mutu Stănică au continuat, următorii porumbei clasându-se pe locurile 13, 18, 38, 40 etc, fiind autorul celei mai impresionate serii de sosiri din concurs. „În trecut nu prea am jucat la etapele de maraton, pentru că nu aveam timp să stau acasă pentru a anunța porumbeii sosiți de la maraton. Anul acesta am achiziționat ceasul Topigeon și am zis să încep să concurez iar la maraton. Concurez la văduvie, fără a îi pregăti prea în detaliu. Le-am făcut trei antrenamente de la 30 de km și în rest, antrenamente în jurul crescătoriei. Primii porumbei sosiți au jucat foarte bine în trecut la fond, au făcut multe norme, iar acum văd că bine și la maraton”, a adăugat acesta.
Lasă un răspuns