La începutul acestei săptămâni, echipa racingpigeons.ro a vizitat mai mulți crescători din Asociația Columbofilă Arad, pentru o nouă serie de binecunoscute video-interviuri. Pe parcursul a trei zile întregi, începând dimineața devreme și terminând seara târziu, am discutat cu o parte dintre cei mai reprezentativi columbofili din acest județ, ale căror exemple și recomandări sperăm că vă vor folosi din plin.
Despre Asociația Columbofilă Arad putem spune că este o asociație în plină dezvoltare. De la începutul acestui an a fost ales un nou președinte, în persoana lui Daniel Marta, un columbofil foarte implicat atât în activitatea asociației, cât și în cea a Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România. Deși nu este o asociație foarte mare, fiind formată din aproximativ 130 de crescători, Aradul se poate lăuda cu mulți campioni naționali, care an de an „frecventează” Catalogul Național al României. Crescătorii pe care am reușit să îi vizităm și cu care am discutat pentru a realiza interviuri sunt crescători foarte cunoscuți, cu rezultate notabile şi la nivel național. Rezultatele lor naționale, provinciale și județene sunt dintre cele mai bune, fiind obținute la diferite categorii competiționale. Așadar, trebuie să îi amintim pe Alin Roșu, din Sebiș, columbofil care anul acesta a câștigat, printre altele, locul 2 Național As Național Palmares, Mircea Crișan, din Pâncota, un columbofil care câștigă premii foarte bune la categoriile scurte cu porumbei concurați la natural, multiplii campioni naționali Călin Habaci, Călin Ususan sau Nicu Șiclovan, ale căror rezultate sunt cea mai bună carte de vizită posibilă. De asemenea, i-am vizitat pe Codrin Caraba, din Vladimirescu, un foarte bun zburător la nivelul provinciei de Vest la etapele de la 100 km la 700 km, Marius Sălășan, din Lipova, crescător care abordează și câștigă multe premii naționale la majoritatea categoriilor, cum ar fi Fond, Maraton, General, tandemul Tau+Dănilă, câștigătorii concursului Stendal Național de anul trecut și locului 3 Național As Maraton Maturi 2019, iar în cele din urmă, Daniel Marta, columbofil cu rezultate de apreciat, inclusiv de nivel internațional. După cum se poate observa, la Arad, se concurează puternic și au fost câștigate multe trofee naționale la toate categoriile de distanță, ceea ce dezvăluie o asociație cu porumbei și crescători de foarte mare calitate.
În zilele următoare, pe măsură ce vom înainta cu realizarea interviurilor din punct de vedere tehnic, o să le postăm pe pagina site-ului nostru și le veți putea urmări inclusiv pe canalul de nostru de Youtube.
Lasă un răspuns