Peste 10.000 de lei, strânși de FNCPR la cea de-a doua licitație caritabilă

Licitația caritabilă demarată de Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România pentru a susține campania „Prețuiește Viața” în lupta cu noul coronavirus se dovedește a fi un real succes. Recent, s-a încheiat a doua parte a acestei licitații, în care s-a acumulat o sumă considerabilă, urmând ca, în următoarele ore, să se finalizeze și partea a treia a licitației.

Secțiunea de debut a licitației caritabile, inițiată de Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România cu largul concurs al celor mai importanți crescători români și nu numai, s-a finalizat în urmă cu câteva zile, stângându-se suma de aproape o mie de euro, bani care au fost donați campaniei „Prețuiește Viața”, coordonată de Andreea Marin. Partea a doua a licitației s-a încheiat pe 4 aprilie și poate fi considerată mai mult decât un succes: suma finală a fost de 10.850 lei. Columbofilii au înțeles atât scopul acestor licitații, acela de a ajuta pe cei care suferă în aceste momente din cauza pandemiei, cât și bunul prilej de a achiziționa porumbei cu un bagaj genetic deloc neglijabil. Astfel, s-a ajuns ca mai mulți porumbei să se vândă pentru sume importante. Cea mai mare sumă din licitație, 2.600 de lei, a fost oferită pentru porumbelul donat de Ovidiu Maftei. În pedigree-ul acestui porumbel se regăsesc unii dintre cei mai buni zburători ai celebrului Cor de Heijde, în partea tatălui, iar mama este un porumbel original frații Hagens, consagvină pe „Angelo”, un foarte bun reproducător al celor doi columbofili olandezi. Alți trei porumbei disponibili în licitație s-au vândut cu 1.300 de lei fiecare. Este vorba de porumbeii oferiți de Pasha, Mădălin Digulescu și Dragoș Chirițescu, trei porumbei cu origini deosebite. Astfel, câștigătorii se pot lăuda cu un pui reprodus din doi porumbei olimpici, așa cum este cel oferit de Pasha, cu un pui ai cărui bunici sunt toți campioni naționali la maraton, cum vedem la porumbelul donat de Mădălin Digulescu, sau cu un porumbel 100% Joel Verschoot, așa cum este porumbelul pus la dispoziție de Dragoș Chirițescu. Destul de bine s-au vândut și porumbeii oferiți de Martin de Poorter, Morel Bartosz sau Adrian Cîrciumaru, trei porumbei pentru care s-a oferit, în total, suma de 2.750 de lei.

Din partea a treia a acestei licitații mai sunt doar câteva ore. Pentru porumbeii disponibili aici se va mai putea licita până la orele 20:00, astfel că toți cei care doresc să achiziționeze unul dintre porumbeii oferiți de campioni naționali ca Frații Oprișescu, Iulian Mălinche, Alin Roșu sau ceilalți crescători din această licitație, încă o mai pot face.
https://www.federatianationalacolumbofila.ro/licitatii_porumbei/index.php?act=licitatii&id=32#porumbel6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO