Tânărul columbofil Mihai-Marian Aftanase, din comuna Rediu, județul Neamț, concurează alături de tatăl său încă din anul 2009. Etapele de maraton sunt „specialitatea casei”, deși porumbeii sunt angajați și la celelalte curse, unde se descurcă foarte bine. Tot la maraton au venit și cele mai importante rezultate, dintre care, pe lângă multe locuri pe podium la nivel de județ și provincie, trebuie să amintim un loc 1 pe lansare la etapa Birzai Național din sezonul 2015. Pentru cei doi columbofili din familia Aftanase, concursurile de maraton sunt cele mai importante momente ale anului competițional. Cu toate acestea, nu sunt adepții unui program deosebit de riguros. Preferă o motivație, de regulă cu pui mic, acolo unde este posibil, dar, indiferent de situație, toți porumbeii din lotul de zbor trebuie să meargă la etape. De altfel, pentru cei doi, competiția este singura care trebuie să selecteze porumbeii. Despre acest aspect, dar și despre alte lucruri foarte importante, îi puteți urmări discutând în interviul de mai jos!
Lasă un răspuns