După cum am afirmat și cu o altă ocazie, categoria As Crescători este una dintre cele mai dificile din Campionatul Național. Totuși, sunt foarte mulți crescători care o abordează și destul de mulți care reușesc să concureze la un nivel înalt, chiar dacă această categorie presupune să realizezi normele la crescători la toate categoriile. Prin urmare, în articolul de azi vă vom prezenta columbofilii care au performat în sezonul 2020 la categoria As Crescători și nu oricum, ci la palmares, care, inevitabil, implică dublarea tuturor criteriile.
Atât câștigătorul locului 1 Național As Crescători Palmares 2020, cât și câștigătorul locului 3 Național s-au regăsit pe podiumul național și la norma As Crescători pe un an. Cum probabil ați intuit, aceștia sunt George Vochin, din Dolj, care devine astfel dublu campion național la categoria As Crescători, și Vali Tudor, din Vâlcea, care își trece și el în cont al doilea trofeu național câștigat anul acesta la categoria „așilor” atunci când vine vorba de echipă. Între cei doi, pe locul 2 Național, și-a făcut loc tandemul Predună + Purcărea, din Olt, columbofili care nici ei nu sunt la primul premiu național câștigat la această categorie.
George Vochin (DJ), dublu campion național la As Crescători
Doljeanul George Vochin a dominat clar categoriile As Crescători și As Crescători Palmares în ultimele două sezoane. Din patru trofee de campion național disponibile la cele două categorii în ultimii doi ani, George Vochin a câștigat trei, cărora li se adaugă și un loc 2 Național As Crescători Palmares în 2019. Astfel, în ultimele două sezoane, George Vochin este triplu campion național la această categorie și o dată vicecampion național. Locul 1 Național la Palmares, cel de care ne ocupăm azi, a fost câștigat cu 565,63 puncte de penalizare, coeficient care este ușor de înțeles că a fost realizat în mare majoritate doar cu locuri de 1 la crescători. „Pentru categoriile cu etape de la 100 la 700 de km am 16 perechi de reproducători, iar cei mai importanți porumbei sunt din liniile Elzinga, Koopman, Dijkstra, Schaerlaeckens și Vandenabeelle. Pentru etapele de maraton am undeva la 40 de perechi de reproducători, dar în fiecare an aduc porumbei noi, din câștigătorii primelor trei locuri naționale din Olanda. Folosesc trei tipuri de hrană de la Versele Laga: Gerry, Superstar și Energy. Porumbeii sunt așteptați cu Gerry de la concurs, următoarele zile vor primi Gery cu Superstar, iar pe final de săptămână Superstar cu Energy. Fac două antrenamente pe săptămână la distanța de 80 de km și urmăresc comportamentul porumbeilor. Pentru a miza pe ei la echipă trebuie să se antreneze foarte bine înainte de etapă, să se hrănească bine. Practic, să aibă un comportament din care să îmi dau seama că sunt în formă, iar columbofilii știu ce înseamnă acest lucru”, a precizat George Vochin (foto dreapta).
Tandemul Predună + Purcărea (OT), pe locul al doilea
În 2017, tandemul Predună + Purcărea, format din columbofilii Florin Predună și Cosmin Purcărea (foto stânga), membri ai Asociației Columbofile Olt, câștiga locul 1 Național la categoria As Crescători. În 2019, la Palmares, aceeași columbofili câștigau locul 3 Național, iar anul trecut, tot la As Crescători Palmares, tandemul Predună + Purcărea câștiga, din nou, locul 2 Național As Crescători. Fiind una dintre categoriile preferate pentru tandem, cu cele trei trofee naționale din palmares, putem spune că aceștia au cunoscut din plin succesul de nivel național. Cât despre trofeul din sezonul trecut, acesta a fost câștigat cu 1263,78 puncte de penalizare. „Din 2014 de când am făcut tandemul, categoria As Crescători a fost mereu printre cele țintite în fiecare sezon. Am și reușit în fiecare an să avem rezultate la această categorie, câștigând mai mereu, cel puțin la nivel de județ, locul 1 sau 2, plus trofee provinciale și naționale. În proporție de 80%, porumbeii noștri sunt porumbei de 100-700 km și doar câțiva de maraton pur. Noi nu jucăm în special categoria Maraton, dar concurăm și aici, tocmai pentru a îndeplini categoria As Crescători. Nu avem compartimente separate pentru fiecare categorie de porumbei, dar totuși am reușit să facem punctaje foarte bune și la maraton. Toți porumbeii, indiferent de etapa la care merg, au parte de aceeași pregătire. În prima parte a sezonului, aceștia concurează văduvi, iar la ultimele două fonduri și la ultimul maraton, vor concura la natural”, a explicat Cosmin Purcărea.
Vali Tudor (VL), de două ori în top 3 Național la As Crescători
După ce la As Crescători, norma pe un sezon, Vali Tudor, membru al Asociației Columbofile Vâlcea, a câștigat locul 2 Național, la Palmares 2019-2020, acesta câștigă un nou trofeu național. De data aceasta, Vali Tudor ocupă locul 3 Național, cu un coeficient de 1463,05 puncte de penalizare. Pentru acesta, locul 3 Național As Crescători Palmares este al treilea trofeu național al sezonului câștigat în campionatul crescătorilor. „Porumbeii cu care particip la etape au la bază un mascul achiziționat de la Reșița, porumbei achiziționați de la Marian Dumitrache, dar și porumbei originali Peter Janssen. Sunt concurați la văduvie, iar pentru echipă mă bazez pe porumbeii cu experiență. Dintre porumbeii cu care am realizat cele mai bune norme la crescători, aproape toți au măcar un trofeu național. Unul dintre aceștia este Olympic Gold Champion, campionul Clubului Gold de anul trecut și câștigătorul locului 3 Național Fond Palmares în acest sezon. Un altul este masculul 9003337/2018, care a câștigat în acest sezon locul 3 Național General, locul 2 Național General Palmares și locul 3 Național Categoria H. Acesta este reprodus din femela 293974/2015, care, în același timp este și bunica lui Olympic Gold Champion. Un alt porumbel de echipă a fost femela 177145/2018, care a câștigat în acest sezon Trofeul Traian Nițescu. Ea este soră bună cu 9003365/2018, un mascul care a concurat foarte bine și care ocupă locul 8 Național General Palmares, locul 11 Național As Național Maturi și multe alte locuri foarte bune în campionatul național la diferite categorii. Ei sunt fiii femelei Tik-Tak, reprodusă din Barilul, unul dintre reproducătorii foarte buni ai crescătoriei mele”, a explicat Vali Tudor (foto dreapta).
Lasă un răspuns