„Boian+Pănescu” este titulatura sub care concurează Flavius Boian și Octavian Pănescu, din Târgu-Jiu, județul Gorj. Împreună cu aproape toată gruparea columbofilă din Gorj, aceștia au concurat până în anul 2018 în cadrul UCPR, după care au devenit membri ai Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România. Concurează doar pentru categoriile cu etape de fond și maraton, iar actualul sezon le-a adus și primul rezultat important în campionatul Federației Naționale. La primul concurs de fond din 2021 au câștigat locul 2 pe lansare și locul 1 la crescători, rezultat care creează premisele unui sezon reușit.
Pentru că sunt printre cei mai experimentați columbofili din Gorj, dar și printre cei mai reprezentativi, vă invităm să urmăriți interviul pe care l-am realizat în crescătoria lor.
Lasă un răspuns