Atât din partea columbofililor români, cât și de la crescătorii de porumbei din Europa, care ne vizitează cu diferite ocazii sau ne urmăresc parcursul columbofil, am auzit de foarte multe ori afirmându-se faptul că sportul columbofil românesc este într-o continuă creștere. Evident, această evoluție se referă atât la competiția propriu-zisă, cât și la numărul de porumbei și columbofili care concurează în campionatul național al României, adică la datele statistice. Din aceeași perspectivă statistică ne-am gândit să prezentăm și noi o comparație a sezoanelor 2020 și 2021, pentru a vedea despre ce cifre discutăm în realitate, dar și dacă această creștere despre care se tot vorbește există cu adevărat.
Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România este reprezentată în teritoriu de câte o asociație columbofilă pentru fiecare județ al țării, la care se adaugă Asociația Columbofilă București. Asta înseamnă un număr de 42 de entităţi columbofile, în care activează, în prezent, aproximativ 9000 de columbofili. În ceea ce privește numărul de porumbei, acesta este de peste 350.000, așa cum veți putea constata în rândurile de mai jos.
Aproape 300.000 de porumbei au luat startul la prima etapă din 2020
Primul sezon asupra căruia ne-am oprit pentru a vedea ce număr de porumbei a fost angajat în total la prima etapă oficială din fiecare asociație este sezonul 2020. Nu mică ne-a fost mirarea atunci când am constatat că, la nivel național, s-au înscris în competiție aproape 300.000 de porumbei. Mai exact, vorbim de 289.500 de porumbei. Însă, este cunoscut faptul că, pentru unele asociații columbofile, ca de pildă Galațiul, prima etapă oficială a fost abia primul fond, concursurile din țară fiind considerate antrenamente. Totodată, în programul de clasamente al FNCPR-ului erau validaţi aproape 8000 de crescători
În 2021, cifra a fost depășită cu mult
Sezonul 2021 este încă în desfășurare și are toate șansele să fie unul extrem de competitiv. În primul rând, numărul de columbofili a crescut considerabil față de sezonul 2020. Este vorba de aproximativ 1000 de columbofili în plus, o cifră care oglindeşte în mod clar fenomenul de migrare a crescătorilor de la UCP şi FRSC către FNCPR. În special în Oltenia, grupuri importante de columbofili s-au înscris începând cu acest sezon în Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România, primul impact fiind asupra competiției, care, în mod evident, a devenit mai puternică. În același timp cu numărul columbofililor, a crescut semnificativ și numărul de porumbei „aruncați în luptă”. Dacă în 2020 discutăm de 289.500 de porumbei, la nivel național, la prima etapă din 2021 s-au angajat nu mai puțin de 342.175 de porumbei. Așadar, un plus de 52.675 de păsări față de anul competițional trecut și, per total, una dintre cele mai mari cifre la nivel european din punct de vedere columbofil. La nivelul asociațiilor, unul dintre cele mai evidente salturi se poate constata în Olt, acolo unde numărul de porumbei pentru sezonul 2021 a crescut cu peste 6.000 de păsări. Aceeași situație se întâlnește și în Mehedinți, unde, la prima etapă din actualul sezon s-au angajat 15.822 de porumbei, față de 7.244 câți au fost îmbarcați la primul concurs din 2020, iar în Dolj și Gorj, numericul de porumbei din acest sezon este mai mare cu peste 3.000. Pe de altă parte, cele mai explozive etape de debut din acest sezon au fost organizate de Suceava și Prahova, care au inaugurat sezonul 2021 cu două concursuri la care au participat 24.121, respectiv 22.022 porumbei.
Clubul Gold, record de inele vândute de la debutul competiției
Tot despre creșteri vorbim și în cazul competiției Clubului Gold, campionat care, cu fiecare ediție, devine tot mai popular și mai apreciat de columbofili români. Aproape fiecare an competițional de când a fost înființat Glubul Gold a oferit ocazia unui număr record de inele vândute. La fel s-a întâmplat și sezonul trecut, când au fost distribuite 15.731 de inele și, bineînțeles, sezonul 2021 nu face rabat de la această tendință. Însă, creșterea numărului de inele Gold solicitate de către columbofilii români pentru acest an este una mai mult decât sesizabilă. Discutăm despre o creştere spectaculoasă a cifrei din 2020, până în momentul de față fiind împărțite peste 25.000 de inele Gold, ceea ce reprezintă cea mai mare cifră de la înființarea acestui campionat special.
Așadar, afirmația conform căreia competiția columbofilă din România crește este perfect fondată și nu doar o deviză sau exprimarea unei dorințe. Este îmbucurător să constatăm că cifrele sportului columbofil din țara noastră sunt importante, dar cel mai important este că se tinde către o omogenizare și crește inclusiv dorința columbofililor români de a concura în același campionat.
Lasă un răspuns