După cum am amintit deja de mai multe ori, la etapa de maraton Nurnberg, cu lansare în data de 18 iunie, a participat un numeric de 598 de crescători. Prin urmare, după ce am prezentat câștigătorii din clasamentul porumbeilor, atât pe lansare, cât și pe fiecare județ, de data aceasta revenim cu prezentarea câștigătorilor din clasamentele crescătorilor, respectând același format.
Ca și în cazul clasamentului porumbeilor, pe primul loc la crescători, pe toată lansarea, se poziționează un columbofil din Bihor. Următoarele două locuri sunt ocupate de doi columbofili din Arad și Satu Mare, cu mențiunea că, deși Nurnberg a fost un concurs de maraton extrem de greu, clasamentul crescătorilor a putut fi stabilit încă de a doua zi de concurs, ceea ce înseamnă că porumbeii nominalizați pentru echipă de columbofilii câștigători s-au descurcat destul de bine.
Mircea-Dorel Bathori (BH) deschide clasamentul crescătorilor pe lansare
La Nurnberg, Mircea-Dorel Bathori, columbofilul care a reușit să câștige primul loc la crescători, din 598 de participanți, a angajat una dintre cele mai mici echipe. Doar nouă porumbei au fost îmbarcați de către columbofilul bihorean, pentru acesta etapa având distanța de 898 km. Primii doi porumbei sosiți în crescătoria sa, femela 0827920/2019 și masculul 0827901/2019, au fost dintre cei nominalizați pentru echipă. Cei doi porumbei au sosit la ora 08:05:21, respectiv 09:01:16 și, astfel, ocupând locurile 9 și 25 pe lansare, Mircea-Dorel Bathori a fost columbofilul care a obținut cel mai mic punctaj la crescători, câștigând primul loc cu 4,04 puncte de penalizare. „Toți cei trei porumbei care mi-au sosit a doua zi de concurs, printre care și cei doi de la echipă, sunt frați. Ei provin din porumbeii lui Bogdan Oros, cu care sunt prieten și de la care dețin 80% din reproducători. La momentul îmbarcării, porumbeii erau pe pui de o săptămână. Mâncarea folosită este cea de la CEST Pharma, amestecurile Kipp, iar suplimente am folosit de la Natural. De asemenea, o dată la două zile porumbeii sunt duși la un antrenament de 40 de km”, a explicat Mircea-Dorel Bathori. La acest concurs, din Bihor au participat 109 columbofili, iar pe podium, alături de Mircea-Dorel Bathori, sunt Marius Șandro și Familia Tunduc.
Pe locul al doilea se poziționează Daniel Știrbu (AR)
Locul al doilea pe lansare, dar și primul loc pe județul Arad din 109 columbofili participanți, este ocupat de Daniel Știrbu. Acesta a angajat 20 de porumbei la etapa de Nurnberg și, cum era de așteptat, primii doi porumbei sosiți în crescătoria sa au fost porumbei de echipă. Pentru Daniel Știrbu, etapa de maraton a avut distanța de 878 km, iar femelele sale 0385623/2019 și 0776184/2019 au sosit în crescătorie la orele 08:16:17 și 08:43:32, clasându-se pe locurile 19 și 28 pe lansare. Cu aceste două clasări, Daniel Știrbu a obținut 5,59 puncte de penalizare pentru clasamentul crescătorilor. „Pentru cele două femele, acesta a fost primul concurs de maraton la care au participat. La un an au concurat la etapele de fond și chiar au clasat mai multe concursuri de acest tip. Toți porumbeii angajați au fost văduvi, iar pentru pregătire am folosit hrană Beyers și i-am dus la două antrenamente de 40 de km. Tot pentru pregătire am folosit și Ro200 pe mâncare, iar tratamentele pe care le folosim sunt de la Paloma”, a declarat Daniel Știrbu (foto stânga). Podiumul județean la crescători este completat de Adrian Dogarete și Marius Sălășan.
Sergiu Vanani (SM), pe podium și la crescători
În clasamentul porumbeilor pe județul Satu-Mare, Sergiu Vanani ocupă primul loc. Performanța se repetă și în clasamentul crescătorilor pe județ (84 participanți) și, mai mult decât atât, Sergiu Vanani ocupă și locul al treilea la crescători pe toată lansare. Primul său porumbel sosit, femela 0023914/2017, se clasează pe locul al patrulea pe lansare, fiind, totodată, și unul dintre porumbeii se echipă. Aceasta a sosit în crescătorie la ora 07:27:51, după ce a parcurs 924 de km de la locul lansării, iar la ora 10:33:16 a fost urmată de o altă femelă, cu seria 0633531/2019. Fiind tot un porumbel de echipă și ocupând locul 46 pe lansare, coeficientul acumulat de cei doi porumbei (5,95 puncte) a fost suficient de bun pentru care Sergiu Vanani să se poziționeze pe locul al treilea pe întregul clasament al crescătorilor. „Prima sosită este este campioană județeană anul trecut, la categoria As Maraton Maturi, și locul 36 național. Ca origini, tatăl este un porumbel Frank Zwiers și Arjan Beens, iar mama este o femelă Jellema, de la Lucian Suceveanu, cu care am făcut o împerechere comună. Cea de-a doua este reprodusă din lotul meu de zbor, pusă la echipă pentru că a venit mereu în față la etapele de anul acesta. Faptul că este reprodusă din zburători denotă că aceștia sunt și buni reproducători. Porumbeii au fost concurați la natural, în momentul îmbarcării având ouă ciocnite. Am folosit hrană de la Beyers și mai multe suplimente Tollisan. Cât despre antrenamente, i-am dus cu trei zile înainte de îmbarcare la un antrenament de 130 de km”, a explicat Sergiu Vanani (foto dreapta). Pe Satu-Mare, la crescători, Sergiu Vanani este este urmat de Simion Man și Dan Pop.
Samuel Striblea, primul loc la crescători pe județul Timiș
Din județul Timiș, la etapa de Nurnberg au participat 95 de columbofili, care au angajat 2.167 de porumbei. Primul loc județean la crescători a fost câștigat de Samuel Striblea, un maratonist de primă clasă din această asociație. La Nurnberg, Samuel Striblea a angajat 23 de porumbei. La fel ca în cazul colegilor săi de mai sus, primele două sosite în crescătoria sa au fost două femele de echipă. Prima dintre ele, cu seria 0483853/2019, a sosit la ora 08:55:19, după 912 km parcurși, și a ocupat locul 15 pe lansare. Cea de-a doua, cu seria 0383734/2018, a ajuns la ora 10:58:43 și s-a clasat pe locul 67 pe lansare. Împreună, cele două au obținut un coeficient total de 12 puncte de penalizare, cu care Samuel Striblea a ocupat primul loc pe județul său și locul 5 în clasamentul general. „Femelele cu care am făcut echipa au practic aceeași origine. Prima sosită este nepoata lui Kodec, porumbel care a ocupat locul 2 provincial la Maraton Extrem Tineret în 2015, iar cea de-a doua este strănepoata sa. Sunt înrudite și pe partea mamei, astfel că mama primei sosite este și bunica celei de a doua. În săptămâna de dinainte de îmbarcare am dus porumbeii la trei antrenamente de 15 km, două de 30 km și unul de 60 de km. Am folosit un amestec sport, la care am mai adăugat câteva semințe, adică sorg și semințe mici, și, de asemenea, porumbeii au primit drojdie de bere pe mâncare. Ca metodă de zbor, porumbeii au fost la natural, pe ouă de 15-17 zile”, a precizat Samuel Striblea (foto stânga). La nivel județean, pe următoarele două locuri la crescători se clasează Daniel Neagu și Oliviu Râmneanțu.
Alin Vereș (CS) se impune în județul său, împotriva a 200 columbofili participanți
La etapa de Nurnberg, din Asociația Caraș Severin au participat cei mai mulți columbofili, adică nu mai puțin de 201. Clasamentul județean este deschis de Alin Vereș, care a angajat la această etapă 14 porumbei. Și în cazul său, primele două sosiri au fost ale unor porumbei de echipă. Discutăm tot despre două femele, cu seriile 0138806/2019 și 0399744/2018, care au sosit acasă la orele 10:34:33 și 15:09:51, având distanța de 961 de km de la punctul de lansare. În clasamentul general, cele două femele s-au clasat pe locurile 30 și 207 și pe locurile 4 și 12 pe județ (2.206 porumbei). Cu aceste două clasări, la nivel județean, Alin Vereș câștigă primul loc la crescători, cu 7,25 puncte de penalizare, iar per totalul lansării, acesta ocupă locul 9 la crescători. „Cele două femele sunt surori de tată, reproduse dintr-un mascul de la Bogdan Oros. Mama primei sosite este o femelă consangvină pe Burebista, porumbelul lui Relu Iureți, primită de la Matei Boboescu. Mama celei de-a doua este de la Cornel Ionașcu, din porumbei de la frații Tătaru. Porumbeii au fost văduvi la acest concurs. Abia după ce au sosit i-am lăsat la natural. Am folosit gama de mâncare produsă de domnul Feștilă și suplimente de la CEST Pharma. Cele două femele sunt bune zburătoare ale crescătoriei mele. Prima sosită la această etapă a sosit prima și la concursul de Praga de anul trecut, iar a doua sosită a venit prima la etapa de Stendal Național de anul trecut”, a declarat Alin Vereș (foto dreapta). Podiumul județului este completat de Bogdan Nicolici și Familia Lazăr.
Lasă un răspuns