Nicoale Procop şi Bogdan Boamfă, învingători în etapa Pechea a Asociaţiei Columbofile Constanţa

Etapa cu puii de la Pechea a Asociaţiei Columbofile Constanţa, desfăşurată în penultimul weekend al lunii august, a fost dominată de columbofilul Nicolae Procop, care a reuşit performanţa de a clasa 75 din cei 81 de porumbei îmbarcaţi, acesta revendicând şi primele 21 de poziţii ale clasamentului. În schimb, locul I la categoria crescători a fost adjudecat de Bogdan Boamfă, care a îmbarcat 43 de prumbei, reuşind să claseze un număr de 33. Trebuie menționat că la etapa de la Pechea au participat 25 de crescători, care au trimis la strat un număr de 1.196 de porumbei.

Columbofil cu ştate vechi, Nicolae Procop practică acest minunat sport încă din anul 1990 şi vreme de aproape două decenii a făcut parte dintr-un tandem. Din 2017 a preferat să concureze singur, categoriile sale preferate fiind viteza și demifondul. Este adeptul metodei văduviei, însă, în acest an a decis să schimbe puţin abordarea, astfel că a zburat la natural. „Scot în fiecare an în jur de 85-90 de pui. Puii sunt jucați la natural și sunt pe două serii, fiecare având aproximativ 40 de exemplare. Aceştia au ca şi origini porumbei proveniţi de la Marius Andrei și Dobrescu Adrian. Porumbeii sunt antrenați în jurul crescătoriei în fiecare dimineață, iar în timpul săptămânii fac două antrenamente cu mașina personală, de la aproximativ 70 şi până la 100 de km“, spune Procop.
Ca mai toţi crescătorii cu experienţă, constănţeanul pune un accent deosebit pe alimentaţia şi tratamentul puilor. Folosește mâncare şi produse cunoscute, dar apelează și la produse naturiste, precum și la câteva „secrete“ deprinse în cei 30 de ani de „meserie“. „În privința mâncării, lucrurile sunt simple, neavând un program anume. Folosesc hrană de la Versele Laga, Gerry Plus, iar porumbeii sunt hrăniți «la lingură», în funcție de cum îi simt la mână. Acest sortiment îl combin cu mâncare de la Feștilă Ioan, din Neamţ. Precizez că mâncarea este fără mazăre. În ziua îmbarcării folosesc dietă și niciodată nu îmbarc porumbeii nemâncați. După sosire, în prima zi, folosesc mâncare curată și a doua şi a treia zi mâncare depurativă.
Cu privire la tratamentele puilor, aceștia sunt deparazitați extern și intern după înțărcare, iar după accea fac un tratament de 5 în 1 Mix. Folosesc şi probiotice și vitamine, precum şi un tratament respirator. Când puii împlinesc două luni sunt imunizaţi împotriva Paramixovirozei, Adeno Coli și Variolă. După concursuri, la sosire, porumbeii primesc Belgasol, iar pentru căile respiratorii folosesc doar produse naturiste pe bază de ceaiuri. Din ziua următoare primesc Alacoril până în vinerea de dinaintea îmbarcării“, a precizat Nicolae Procop.

Spre deosebire de Nicolae Pricop, câştigătorul categoriei crescători, Bogdan Boamfă (foto stânga), este un columbofil tânăr. Totuși, deși concurează cu rezultate abia din 2017, acesta spune că a avut columbofilia în sânge încă de mic. Își pregătește porumbeii în mod special prin antrenamente la distanţe de 40-50 de km, de două ori pe săptămână, la care se adaugă antrenamentul de dimineață, câte o oră în jurul crescătoriei. ,,Porumbeii pe care i-am ales pentru echipă au fost selectați după rezultate și după cât de constanți au fost în concursurile anterioare, dar și la antrenamentele individuale. Dețin porumbei care sunt reproduși din matca proprie achiziționată de la domnii Chicheanu+Rusu, dar și porumbei de Drapa, Koopman, Van Dyck și Van Loon, achiziționați direct de la crescători. Porumbeii care au confirmat sunt în special cei de la Bebe Chicheanu, care este și mentorul meu de altfel. Porumbeii sunt hrăniți după metoda concursurilor cu puii propusă de cei de la Beyers, iar mineralele nu trebuie sa lipsească în primele două zile de la venire“, a precizat Bogdan Boamfă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO