Sunt deja câțiva ani competiționali de când ne-am obișnuit ca porumbeii din topul național al categoriei Maraton Național Maturi, în special campionii, să aibă punctaje foarte mici, de sub un punct de penalizare. Dar, din acest punct de vedere, 2021 este un sezon cu totul special și chiar istoric, am putea spune. Motivul este acela că toți cei trei porumbei de pe podiumul național al categoriei amintite au obținut mai puțin de un punct de penalizare în cele două etape, iar campionul național a stabilit un nou record național.
Fără dubii, Maratonul este „regina” categoriilor competiționale în țara noastră, iar cu numericul de porumbei care participă în ultimii ani la aceste etape, spectacolul este asigurat. Astfel, am avut parte și în 2021 de etape de maraton foarte atractive, care au scos în evidență noi staruri. Este cazul masculului concurat de trio-ul Măgirescu+Ojog+Dorneanu, campion național cu record de punctaj și campion al categoriei în cadrul competiției World Best Pigeon, al vicecampionului concurat de Cristian Brumușescu și al femelei concurate de Familia Tunduc, porumbel cu două locuri întâi pe lansare, pe care îi regăsim pe podiumul național al categoriei Maraton Național Maturi 2021.
Campioni naționali și mondiali
Sunt mulți columbofili români talentaţi atunci când vine vorba de etapele de distanţă, dar, de peste un deceniu, trio-ul Măgirescu+Ojog+Dorneanu, din Bacău, sunt, fără doar și poate, printre cei mai buni maratoniști ai țării. Nu a fost sezon fără cel puțin un trofeu național, deși, conform rutei de zbor, au unele dintre cele mai lungi distanțe. Cei trei nu au abandonat acest „obicei” nici în 2021, sezon în care au redevenit campioni naționali ai categoriei Maraton Național Maturi cu un nou record național: 0,20 suntimi. În plus, masculul cu seria 1020652/2018 a devenit și campionul categoriei Super Marathon a campionatului World Best Pigeon, ceea ce echivalează cu un titlu mondial. La nivel național, masculul trio-ului de devenit campion național după ce a câștigat locul 1 pe lansare la etapa Birzai Național (1.099), împotriva a 15.735 porumbei, și locul al doilea pe lansare la etapa Kelme (1.084 km), împotriva a 14.184 porumbei. „Porumbelul este fiu din doi campioni naționali ai crescătoriei noastre, masculul 004, locul 1 Național As Maraton Maturi 2017, și femela Tripla Campioană. Face parte dintr-o adevărată familie de câștigători, fiind semifrate de mama cu câștigătoarea etapei Birzai Național 2019, care a fost o etapă la fel de grea, femela respectivă sosind tot noaptea, la ora 23:58. Este verișor, pe linia tatălui, cu locul 1 Național Maraton Grand Prix Maturi 2020 și cu locul 1 Madona Palmares 2020. La vârsta de un an și doi ani a fost concurat la două maratoane, iar anul acesta zboară și clasează trei etape de maraton, făcând Maraton Palmares cu 22 de puncte și As Maraton cu 45,8 puncte. A fost concurat pe ouă de 13-14 zile la primul maraton, la Madona a avut pui, iar la Birzai a avut ouă de 4-5 zile. Este un porumbel care se atașa foarte bine de cuib, de multe ori găsindu-l în boxă, lângă femelă. Ca năpârlire, la etapa de Birzai a fost la pana a treia”, a declarat Daniel Măgirescu (foto dreapta alături de Ion Ojog).
Cristian Brumușescu (OT) devine vicecampion național
Tot cu mai puțin de un punct penalizare, mai exact 0,40 sutimi, olteanul Cristian Brumușescu este ocupantul locului 2 național. Un mascul este premiantul și în acest caz, cu seria 0491242/2019, care a obținut două clasări de excepție: locul 2 din 15.345 porumbei la etapa Izium Național (1.103 km) și locul 2 din 7.359 porumbei, la etapa Tokmak (920 km). Cristian Brumușescu este vicecampion național și la categoria Maraton Crescători, cu aportul foarte consistent al vicecampionului categoriei Maraton Național Maturi, porumbel de echipă la două dintre cele trei etape necesare pentru norma la crescători. „Concurez din 2010 și mă interesează doar etapele de fond și maraton. Concurez cu porumbeii la văduvie, fiind separați după primul fond, și merg toți, inclusiv tinerii, la etapele de maraton. Izium Național a fost una dintre cele mai bune etape ale sezonului, decisivă pentru ambele trofee naționale pe care le-am câștigat. Masculul de pe locul al doilea pe lansare a câștigat și prima etapă de fond din sezon, la care au participat 19.008 porumbei. Este un porumbel care provine dintr-o familie cu rezultate foarte bune în crescătoria mea. Tatăl este de la Daniel Ioja, din Bacău, și a mai reprodus pe locul 1 județean As Maraton Tineret în 2019, iar mama este de la colegul meu de asociație Constantin Stanciu ”, a precizat Cristian Brumușescu (foto stânga).
Familia Tunduc (BH), locul 3 național și 1 Maraton World Best Pigeon
Dacă etapele de maraton din Moldova și Oltenia sunt spectaculoase din punct de vedere al numărului de porumbei angajați, cele din Vest sunt speciale datorită dificultății foarte ridicate. Sezonul 2021 a fost un exemplu un plus în acest sens, dar în același timp, a scos în evidență un porumbel extrem de valoros: femela RO-19-0028223, concurată de Familia Tunduc (foto dreapta). Aceasta ocupă locul 3 național Maraton Național Maturi, cu 0,54 sutimi, dar este singurul porumbel din România care a câștigat în sezonul trecut două etape de maraton. Atât la Nurnberg, etapă la care au fost angajați 8.409 porumbei, cât și la Stendal Național, la care au participat 2.369 porumbei, femela concurată de Familia Tunduc a obținut primul loc pe lansare. „În urmă cu cinci ani am început să zbor doar femelele și să aplic ce am învățat de la familia Kipp cu mulți ani în urmă și mai recent de la Horvath Karoly, din Ungaria, și de la Willy Daniels, din Belgia, și să îmi schimb fundamental modul de abordare a concursurilor și a selecției porumbeilor. De când am început să facem acest lucru, avem peste 30 de locuri întâi. Din 13 maratoane jucate din 2017 până în prezent, avem 5 locuri întâi și, sincer, suntem mai atrași de primul loc decât de normele în sine. Ne plac foarte mult porumbeii care sunt capabili să facă diferența. Practicăm o selecție foarte dură, începând de la pui. Pe parcursul iernii selectăm foarte dur porumbeii, acesta fiind și motivul pentru care jucăm cu un număr mic de femele. Mie, personal, îmi place foarte mult să motivez femelele. Acest lucru are aspecte benefice, în sensul că poți să câștigi concursuri, dar, în același timp, este foarte riscant, pentru că nu toți porumbeii rezistă psihic și cu cât etapele sunt mai grele, cu atât șansele să clacheze sunt mai mari. În rest, un moment de vis pentru noi, pe care doresc să îl trăiască orice columbofil din țara noastră, pentru că până la urmă aceste momente sunt încununarea muncii de ani și ani cu porumbeii”, a detaliat Marius Tunduc.
Lasă un răspuns