Asociațiile columbofile Alba, Cluj, Mureș, Sibiu, Bistrița Năsăud, Hunedoara, Brașov, Harghita și Covasna și-au dat mâna și, în data de 30.09.2022, au semnat un Protocol de colaborare al cărui obiectiv principal l-a constituit stabilirea etapelor de Maraton organizate de Provincia Transilvania.
Prezentul Protocol se încheie pe o perioadă de 4 ani, începând cu sezonul competițional 2023, și nu poate fi schimbat decât cu acordul tuturor Asociațiilor columbofile semnatare. Localitățile de lansare pentru etapele de Maraton din sezonul 2023, conform Protocolului Provinciei Transilvania, vor fi următoarele:
I. Etapa Maraton Guben 1 – Germania, organizată de Asociația Bistrița Nasăud
Asociații participante: Alba, Bistrița Năsăud, Cluj, Hunedoara, Mureș, Sibiu
Clasamente interjudețene : 1 – Alba, Hunedoara, Sibiu
2 – Bistrița Năsăud, Cluj, Mureș
II. Etapa Maraton Brno – Cehia, organizată de Asociația Brașov
Asociații participante: Brașov, Covasna, Harghita
III. Etapa Maraton Guben Național – Germania, organizată de Asociația Brașov
Asociații participante: Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sibiu
Clasamente interjudețene : 1 – Alba, Hunedoara, Sibiu
2 – Bistrița Năsăud, Cluj, Mureș
3 – Brașov, Covasna, Harghita
IV. Etapa Maraton Guben 2 – Germania, organizată de Asociația Alba
Asociații participante: Alba, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureș, Sibiu
Clasamente interjudețene : 1 – Alba, Hunedoara, Sibiu
2 – Bistrița Năsăud, Cluj, Mures
3 – Brașov, Covasna, Harghita
Asociațiile Columbofile semnatare vor respecta întocmai dispozițiile RNC al UFCR, statutului acestuia, prevederile financiare stabilite de comun acord până la începerea sezonului competițional, termenele de plată, comitetul de organizare, regulamentele stabilite prin procesele verbale încheiate de părți, precum și orice alte prevederi legale.
Lasă un răspuns