Sezonul 2022 a fost unul excelent pentru columbofilul Eugen Stoica, din localitatea Felnac, județul Arad, care a reușit să câștige mai multe trofee la nivel național, la diverse categorii. Printre acestea este și cel de campion național al categoriei Crescători Fond Palmares 3 Ani, titlu pe care și l-a adjudecat cu un coeficient de 309,46 puncte de penalizare. „Sezonul competițional 2022 a fost sezonul în care munca mea în domeniul columbofiliei mi-a fost răsplătită prin obținerea, la nivel național, a unui număr de șase trofee naționale, atât la pasăre cât și la crescător, și anume trei titluri de campion național, unul de vicecampion, dar și două locuri 3. Porumbeii care m-au ajutat la obținerea titlului de campion național al categoriei Fond Crescător Palmares 3 ani sunt următorii: super-femela 9001876-2018, «Blue Dream», care la final de sezon a obținut titlul de campioană națională Fond Palmares 3 ani, locul 3 național Fond Palmares, fiind prezentă și la Cupa Europei unde a ocupat locul 6, iar în anul 2021 femela s-a clasat pe locul 10 național la categoria Fond Maturi. «Blue Dream» a fost pasărea mea de bază la echipă în toate cele trei sezoane 2020, 2021 și 2022. Mascul cu seria 6030011-2017 a zburat și clasat în cariera sa 15 din 15 etape de fond, obținând în anul 2020 locul 2 județean As Fond Palmares 3 Ani. Acesta a fost un alt porumbel de bază al echipelor din sezon 2020. După tată, 6030011-2017 este frate cu 0564046-2011, porumbel ce câștigase locul 1 județean Fond Tineret 2012, 1 județean Fond Maturi 2013, 1 județean Palmares Fond 2013, 1 județean Fond Palmares 3 ani 2014, 5 național Fond Palmares 2013, 10 național Fond Palmares 3 ani 2014. Mama acestui strașnic mascul este semisoră cu tatăl lui «Blue Dream». O altă pasăre valoroasă care m-a ajutat foarte mult la echipă în sezonul 2020 este femela cu seria 9001877-2018, ea este soră bună cu vicecampioana națională a categoriei As Fond Palmares 3 ani, femela cu seria 1001900-2019.
În sezonul 2021, pe lângă «Blue Dream», m-am bazat la echipă și pe porumbița cu seria 2001853 -2020. Aceasta a devenit campioană provincială a categoriei Fond Maturi, a ocupat locul 5 național Fond Palmares, locul 6 național categoria Fond, locul 4 județean Fond Gold și locul 5 județean Fond Tineret. Un alt porumbel care a jucat excelent la echipă a fost masculul cu seria 1001853-2019. În cariera sa, el a devenit campion provincial la categoria As Fond Palmares, locul 4 național Fond Palmares 3 ani, locul 10 național As Fond Palmares și locul 2 județean Fond Gold. «Blue Dream», femela cu seria 2001853 -2020 și campionul 1001853-2019 sunt semifrați, mama lor fiind o femela de Gerard Koopman.
În sezonul 2022 s-au făcut remarcați femela cu seria 2008826-2020, care a obținut locul 16 național al categoriei Fond Palmares, locul 3 județean Fond Palmares, iar în sezonul 2021 s-a poziționat pe locul 3 județean al categoriei Fond Tineret și locul 3 județean Fond Gold. Aceasta este o sora de tată cu celebra «Blue Dream». Masculul cu seria 086009-2021 a devenit campion județean Fond Tineret, femela cu seria 2001829-2021 a ocupat locul 1 județean General Tineret și locul 2 județean Fond Gold (nepoată din 056046 -2011), masculul cu seria 2008809-2020 s-a clasat pe locul 6 județean Fond Palmares, el fiind frate de mamă cu femela ce a ocupat locul 2 național As Fond Palmares 3 ani. Toți acești cursieri au pus umărul la obținerea rezultatelor la categoriile de crescători în voliera mea“, a declarat Eugen Stoica.
Crescătorul spune că „secretul“ pentru obținerea rezultatelor de top la această categorie ai nevoie de un lot omogen, dar și de multă atenție atunci când alegi păsările pentru echipă. „Având în lotul de zbor mai mulți porumbei egali ca și valoare și foarte omogeni în sosiri, a trebuit sa fiu foarte atent, etapă de etapă, ce păsări nominalizez la echipă, deoarece în obținerea acestor rezultate este nevoie de porumbeii de calitate care se află în formă maximă. Toate aceste lucruri se realizează cu răbdare și multă muncă. La baza familiei mele de voiajori se găsesc porumbei din următoarele linii: Gaby Vandenabeele, Gerard Koopman, Van Dyck, Eijerkamp. Ca și talie aceste păsări sunt de mărime medie și medii spre mici, cu un spate foarte puternic, aripă bine ventilată, un penaj de calitate și o musculară foarte bună“, a mai spus campionul arădean.
Treapta a doua a podiumului național al categoriei Crescători Fond Palmares 3 Ani a fost ocupată de către Ion Caranică, din Constanța, care a reușit să devină vicecampion național cu un total de 463,44 puncte de penalizare. „Port această pasiune de mic copil, tatăl și bunicul meu fiind și ei iubitori de porumbei, dar columbofilia o practic din anul 2004. Sezonul 2022 l-am început cu un lot de 50 porumbei pentru etapele de viteză-demifond și 50 de porumbei pentru etapele de fond. Păsările care m-au ajutat la obținerea titlului de vicecampion național sunt porumbeii cu rezultate foarte bune în crescătoria mea. La origini, aceștia sunt porumbei de Gaby Vandenabeele, Gust Christiaens și Gerard Koopman, achiziționați din crescătoria lui Bebe Chicheanu. În aceste sezoane s-a remarcat în mod special în voliera mea masculul cu seria 173070-2019. Lotul de zbor mi-l antrenez și concurez prin metoda la natural, motivația lor de a reveni cât mai repede cu putință acasă venind din dragostea lor față de partener, de cuib și implicit de puișorii lor. După calitățile la mână, păsările mele care m-au ajutat să urc pe podiumul național au un penaj mătăsos, aripile echilibrate în proporție cu corpul și bine ventilate, iar osatura lor este una foarte puternică“, ne-a povestit Ion Caranică.
Pe locul 3 național al categoriei Crescători Fond Palmares 3 Ani a urcat bine cunoscutul Vicențiu Scripcaru, din localitatea Tecuci, județul Galați, cu un punctaj acumulat în cele trei sezoane columbofile de 464,91 puncte de penalizare.
Lasă un răspuns