Categoriile de Demifond, îndrăgite de crescătorii din toată țara

Continuăm seria articolelor dedicate performerilor sezonului 2023, care vor fi prezenți pe scena Galei Campionilor – eveniment ce va avea loc la Alba Iulia în data de 20 ianuarie. Îi vom cunoaște, așadar, pe cei mai iscusiți concurenți ai categoriilor de Demifond, curse care, așa după cum o arată și podiumurile, sunt extrem de îndrăgite în toate provinciile columbofile ale României.

Marilena Stanciu

În Catalogul Național al anului 2023, la rubrica categoriei Demifond Tineret, locul 1 național a fost revendicat de către tandemul dâmbovițean Team Mary + Ady, echipă formată din soții Cătălin și Marilena Stanciu, grație masculului lor cu seria 0619767-2022, care a obținut această performanță cu un coeficient de 9,53 puncte de penalizate și un total de 1.495 kilometri aerieni clasați. „Activăm ca și membri columbofili încă din anul 2007. Suntem pasionați de categoriile Viteză și Demifond, etape pe care le pregătim și le zburăm cu foarte multă atenție, dar și cu mare plăcere. Sezonul acesta am avut parte de o surpriză foarte frumoasă din partea campionului nostru, masculul cu seria 0619767-2022, porumbel care, datorită atașamentului și motivației față de perechea și cuibul său, a reușit să ne aducă un trofeu de locul 1 național, la categoria Demifond Tineret, performanță care ne-a creat o bucurie imensă. La prima etapă din sezonul 2023 ne-am prezentat cu un lot format din 95 de voiajori, tot lotul nostru de zbor fiind concurat prin metoda la natural, cursierii noștri concurând de pe poziții de cuib. Chiar și 0619767-2022 s-a motivat excelent datorită acestui sistem, trăgând foarte tare inclusiv la etapele grele de concurs, unde a punctat foarte bine. Ca și origini, acest mascul are ca tată un porumbel 100% Dirk Van den Bulck, acesta fiind nepotul lui Kittel și al lui New Kittel, iar mama lui este o femelă ce provine din porumbeii lui Dirk Van Dick. Pe viitor vom încerca să reproducem păsări de aceiași valoare, care să ne asigure mereu prezențe în top 3 național la aceste categorii“, a declarat Marilena Stanciu. Pe locul 2 național Demifond Tineret a urcat regretatul Iosif Enache, din județul Ialomița, grație femelei seria 0005074-2022, ce a încheiat această normă cu un total de 10,36 puncte de penalizare și 1.470 kilometri clasați, fiind urmat, pe locul 3, de către masculul lui Daniel Dediu, din județul Botoșani, porumbelul cu seria 0580090-2022, ce a reușit să urce pe locul 3 al podiumul național cu un punctaj de 14,06 puncte, clasând un total de 1.527 kilometri.

Demifond Maturi

În clasamentul național al categoriei Demifond Maturi 2023, locurile 1 și 3 naționale au fost ocupate de către porumbeii aceluiași regretat Iosif Enache, din județul Ialomița, păsări care, în sezonul 2023, au obținut multiple performanțe de top național, la mai multe categorii de zbor. Locul 1 național Demifond Maturi 2023 a revenit femelei cu seria 0002554-2021, concurată pe numele lui Maria Enache (soția lui Iosif Enache), cu un total de 7,40 puncte de penalizare, clasând 1.470 kilometri. Locul 2 național Demifond Maturi 2023 a fost câștigat de către masculul cu seria 0016774-2021, cu un punctaj de 8,45 puncte și 1.499 kilometri clasați. Proprietarii acestui porumbel vicecampion național fiind bine-cunoscuta Familie Culda, din județul Sălaj, iar pe locul 3 național s-a clasat din nou una dintre femelele lui Iosif Enache, porumbița cu seria 0003895-2020, ce a realizat această performanță cu un coeficient de 8,80 puncte de penalizare și 1.472 kilometri clasați.

Demifond Pui

Cristi Gengiu

În sezonul 2023, cel mai rapid și constant pui în cadrul concursurilor de demifond a fost pasărea cu seria 0234544-2023, care a reușit, cu totalul de 17,00 puncte acumulate, performanța de a câștiga locul 1 național Demifond Pui 2023. În toate aceste concursuri puiul, care aparține echipei gorjene Team Gengiu Cristi, a clasat un total de 1.455 kilometri. „Practic columbofilia din anul 2013. Joc toate categoriile, obținând rezultate bune la aproape toate distanțele, însă cel mai mult îmi plac cursele de 300-700 kilometri aerieni. Am început sezonul 2023 cu o echipă de 13 porumbei maturi, iar sezonul cu puii l-am abordat cu un lot de 20 de voiajori. Îmi place să concurez cu numeric mic de porumbei, pe care tot timpul i-am jucat numai la natural. Nu am încercat niciodată altă strategie de pregătire. Femela «Guțanca», campioana mea națională, a fost printre cei mai mici pui care i-am adăugat în lotul de zbor, fiind eclozată undeva la jumătatea lunii mai. Însă, datorită ambiției ei, a reușit să fie și foarte constantă în clasări, făcând diferența clar la etapele de demifond, uimindu-mă chiar și pe mine, pentru că la început de sezon, sincer, nu îi dădeam aproape nicio șansă deoarece era unul dintre cei mai mici și urâți pui, poate chiar cel mai urât. Dar, prin caracter, ambiție, calitate, inteligență și o imunitate puternică, pentru că nu s-a îmbolnăvit niciodată, a reușit să devină campioană națională. Este o fire mai singuratică. Când îi chemam la masă ea rămânea afară, față de restul puilor, și doar când vedea că plec eu din jurul volierei intra înăuntru. Chiar și la etapele scurte de viteză, unde veneau mai mulți porumbei odată, la fel se comporta. Venea și ateriza pe acoperiș, unde stătea vreme de 10-15 minute, după care intra în volieră. Ca origini are la bază porumbei care au concurat bine, ieșind campioni, de la etapele de viteză până la maraton, fiind strănepoata femelei ,,Albastra’’, campioana mea națională la categoria As Național Palmares, din anul 2016, când numai trei porumbei din țară au reușit să îndeplinească această normă. Această linie de cursieri se combină foarte bine cu porumbei pentru toate categoriile. Cu aceste păsări concurez de 10 ani și cu acestea am făcut rezultate, atât eu, cât și alți crescători. Performanța obținută reprezintă un foarte bun rezultat pentru mine, care îmi aduce un nou titlu de campion național, fiind singurul crescător din județul Gorj cu două titluri de campion național în palmares, în cadrul Columba, sperând ca, în viitor, să obțin mai multe astfel de rezultate de top național“, a precizat Cristi Gengiu.
Tot din Provincia Oltenia, din județul Mehedinți, puii lui Liviu Plăvițu, cu seriile 0313004-2023 și 2017299-2023, au ocupat locurile 2 și 3 naționale ale categoriei Demifond Pui, cu 20,90, respectiv 22,34 puncte de penalizare, clasând 1.588 de kilometri. De altfel, în primele 10 locuri naționale ale categoriei Demifond Pui 2023 regăsim șapte porumbei ai lui Liviu Plăvițu, respectiv locurile 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 9.

As Demifond Tineret

Campionul național din sezonului 2023 al categoriei As Demifond Tineret a fost masculul cu seria 0580090-2022, care s-a clasat și pe locul 3 național Demifond Tineret. Pentru a reuși câștigarea titlului de campion național As Demifond Tineret 2023, zburătorul a încheiat norma cu un coeficient de 114,33 puncte de penalizare, clasând un număr de 2.659 de kilometri. Această pasăre îi aparține lui Daniel Dediu, din județul Botoșani.

Daniel Dediu

„Am început sezonul 2023 cu un lot de 120 porumbei, pe care i-am jucat văduvi o mare parte a sezonului, iar la ultimele 3 curse de maraton au fost trecuți la natural. Înainte de începerea campionatului, pe data de 10 aprilie 2023, i-am pus la pereche, iar înainte de prima etapă de demifond i-am văduvit. Categorii mele preferate sunt demifond, fond, general și maraton. Campionul s-a pliat foarte bine pe ambele sisteme de joc, obținând locuri de 1 pe ambele sisteme, natural + văduvie. Este un porumbel foarte ambițios, teritorial, stăpânind în sezon o mare parte a culoarului de jos, inclusiv 3 boxe, fiind foarte ambițios și bătăios, atât în volieră, cât și în concursuri. Ambii lui părinți sunt păsări din volierele Team Florea Sorin. Aceste rezultate obținute sunt roadele muncii mele de zi cu zi în columbofilie. Pe viitor îmi doresc să reușesc să mă mențin în top 3 național, la fel ca în ultimii ani“, a conchis Daniel Dediu. Din nou Familia Culda, din Sălaj, a urcat pe podiumul național, de această dată ocupând locul 2 național As Demifond Tineret 2023, cu masculul seria 0450129-2022, care a devenit vicecampion național cu un total de 2.624 de kilometri clasați și 139,97 puncte de penalizare, fiind urmat, pe locul 3 național, de către femela cu seria 0312104-2022, a columbofilului Geo, din județul Satu Mare, ce a obținut această performanță cu un punctaj de 184,99 puncte și 2.724 de kilometri clasați.

0580090-2022 Daniel Dediu

As Demifond Maturi

Femela cu seria 0002554-2021, campioana națională a categoriei Demifond Maturi 2023, a reușit să țină garda sus tot sezonul, clasând atât de bine în cadrul curselor de demifond încât a obținut și titlul de campioană națională As Demifond Maturi 2023, cu un punctaj de 40,03 puncte de penalizare și 2.575 de kilometri. Porumbița a fost concurată pe numele Maria Enache, de către soțul ei Iosif Enache. Pe locul 2 național As Demifond Maturi 2023 regăsim o colega de-a sa de volieră, porumbița cu seria 0003895-2020, care a făcut o figură frumoasă și în cadrul categoriei Demifond Maturi 2023, unde a ocupat locul 3 național, fiind concurată pe numele Iosif Enache. Femela a devenit vicecampioană națională As Demifond Maturi cu un coeficient de 97,07 puncte de penalizare și 2.575 de kilometri clasați. Bine-cunoscutul tandem bucureștean Simion Emil & Dumitran Stelian a urcat pe treapta a treia a podiumului național al categoriei As Demifond Maturi 2023, grație performanței obținute de către femela lor cu seria 0570038-2021, care a încheiat această normă cu 105,66 puncte de penalizare, clasând de 2.748 kilometri.

Demifond Crescători

În clasamentul național al categoriei Crescători Demifond 2023 s-a impus Familia Culda, care a obținut un nou trofeu național cu un punctaj de 18,04 puncte. Pe treapta a doua a podiumului s-a poziționat Nicolae Procop, din județul Constanța, cu 27,78 puncte de penalizare, iar pe locul 3 o regăsim pe Maria Enache, cu un punctaj de 29,37 puncte de penalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO