S-a dat startul curselor de fond și în Provincia Transilvania

La fel ca restul provinciilor, Transilvania a dat, în prima parte a lunii iunie, startul curselor de fond din acest sezon, unele județe unindu-și forțele pentru a organiza aceste etape împreună.

Zoltan Portik+Toader Feier

Este și cazul județelor Alba și Mureș care, în data de 12.06.2023, au organizat prima etapă de acest fel, cu lansare din localitatea Miechow, cursă pentru care cei 201 columbofili prezenți au îmbarcat 2.545 porumbei. Locul 1 pe concurs a fost câștigat de către femela cu seria 0680546-2021 aparținând tandemului Portik + Feier, echipă formată din Zoltan Potik și Toader Feier. „Formăm acest tandem de 3 ani. În acest timp am reușit să introducem în crescătorie, în compartimentul de reproducție, doar porumbei cu rezultate, de la diferiți crescători din țară, cum ar fi Stănescu + Dobre, Simion Emil + Stelian Dumitran, Silviu Glodeanu, Cristian Lemnaru, Șofron Gheorghe, Ionuț Strava, Ștefan Tonciu, dar și de la crescători locali precum Florin Butiu, Ionescu Alexandru, Csaba Kelemen și Alexandru Greab. Acești porumbei achiziționați sunt păsări pentru categoriile vitează, demifond și general, iar în anul 2023 am achiziționat și porumbei pentru categoria maraton. Pentru noi, acest sezon a debutat destul de bine, ținând cont că suntem la început de drum. La prima etapă din planul de zbor ne-am prezentat cu un efectiv de 85 de porumbei, iar la această cursă de fond am angajat cinci porumbei, care au avut o prestație bună, aducându-ne locul 1 pe lansare și locul 12 la Crescători. Locul 1 l-am obținut cu o femelă de talie medie spre mică, al cărui tată are la origini păsări de Carbont/Jean Van de Pasch, iar mama ei este de la Stănescu+Dobre, fiică din doi buni zburători din crescătoria lor și, totodată, nepoată din patru porumbei originali. Metoda de joc folosită de noi este văduvia totală, cu ambele sexe. Obiectivul nostru este unul realist, ca și până acum, dorindu-ne să fim constanți etapă de etapă, cu clasări cât mai în față și cât mai multe“, a declarat Zoltan Potik. Pe locul 2 s-a clasat masculul lui Alexandru Greab, cu seria 0683519-2021, iar pe locul 3 a sosit femela 0200992-2020, al cărui proprietar este Florin Butiu.

Dinu Moldovan, tandemul Dinu Moldovan + Janos Fulop

În clasamentul Crescătorilor, locul 1 a fost câștigat de către un alt tandem, respectiv Moldovan Dinu + Fulop Janos, care a angajat la acest concurs un lot de 30 porumbei, reușind să claseze 19 dintre aceștia. „Am început sezonul cu un efectiv de 100 porumbei. La această etapă am angajat 30 de păsări, iar femelele au reușit să ne aducă acest rezultat frumos la echipă. Acestea provin din porumbei din linii de fond. Concursul s-a desfășurat normal, dar este greu să obții un rezultat de vârf deoarece concurența din clubul meu este una mare. Practicăm văduvia cu ambele sexe și concurăm cu porumbeii la toate categoriile“, a povestit Dinu Moldovan. Podiumul categoriei a fost completat de același Alexandru Greab, care a obținut tot poziția secundă, în vreme ce, pe locul al treilea, îl regăsim iarăși pe Florin Butiu.

În data de 03.06.2023 s-a desfășurat prima cursă de fond a județelor Bistrița Năsăud și Cluj, cu lansare din localitatea Bratislava. La acest concurs, cele două județe au aliniat la start 3.156 porumbei și 219 crescători, locurile 1,2 și 3 pe concurs fiind câștigate de porumbei tineri. Mai exact, locul 1 pe lansare a fost ocupat de femela cu seria 0887737-2022, porumbel ce îi aparține lui Cristian Berar, în vreme ce pe locurile 2 și 3 au sosit masculii 3015227-2022 și 0295732-2022, ai căror proprietari sunt Lucian Cherecheș și Ioan Mădărășan.
Locul 1 Crescători i-a revenit lui Ștefan Cozma, care a clasat 10 păsări din cele 20 angajate, fiind urmat, pe locurile 2 și 3, de către Dorin Puștan și Alexandru Otvos.

Județele Brașov, Covasna și Harghita au organizat împreună prima cursă de fond, Dudince, în data de 10.06.2023, având la lansare 4.923, îmbarcați de cei 426 crescători prezenți. Locul 1 pe concurs a fost revendicat de către tandemul Nasea Nicolae + Fiul, grație sosirii excelente a femelei cu seria 2008735-2021. Alexandru Tertilă a ocupat locul 2 pe concurs, cu masculul 0046909-2021, iar locul 3 i-a revenit lui Team Trif Viorel, prin clasarea tinerei femele cu seria 0677712-2022.
În clasamentul Crescători, cea mai rapidă echipă a avut-o Victor Cozma, care a angajat 13 cursieri și a clasat 4, fiind urmat, pe locul 2, de Florinel Marciu, iar pe locul 3 de către Rareș Sinka.

Crescătorii din județul Hunedoara au ales să joace singuri prima cursă de fond din acest sezon, organizată în data de 04.06.2023, cu lansare din localitatea Sopron, concurs la care au luat parte 185 de crescători și 2.205 porumbei.

Ionuț Almășan

Locul 1 și 2 al acestei lansări au fost revendicate de trioul Almășan Vasile + Ionuț + Alin, echipă formată din unchiul Vasile Almășan și nepoții săi Ionuț și Alin Almășan. Tânără femelă care le-a adus frumosul rezultat a fost yarlinga cu seria 0359704-2022, iar pe locul 2 a sosit femela 0359803-2022. „Am început sezonul cu 91 de porumbei la prima etapă de antrenament. Păsările noastre sunt, la origini, porumbei pentru fond și maraton și, în general, rezultatele cele mai bune pe care le-am obținut au fost la categoriile fond și maraton. La primul concurs din acest an am angajat 88 cursieri, iar pentru acest concurs de fond am îmbarcat 69 porumbei și am clasat 21 pe locurile 1, 2, 10, 17 în clasamentul general. Pentru cursele următoare de fond și maraton avem speranțe mari. Până în prezent, în acest an, am avut parte numai de etape dificile cu vânt din față și vreme rece. Lotul de zbor îl concurăm la natural. La bază, voiajorii noștri sunt în proporție de 60 -70 % păsări de la Raymond Hermes, iar ceilalți provin din linii de Van Roy, Marcel Braakhuis, Aarden, Desmet Matthijs, Jules Rijckaert, Stichelbaut și Janssen. Tatăl locului 1 de la fond Sopron este un mascul de Janssen, iar mama Desmet Matthijs, consagvină din doi frați buni. Bunica câștigătoarei a ocupat locul 4 național categoria Maraton Maturi. După această cursă de fond, femela a fost angajată din nou la o etapă de viteză de 160 kilometri aerieni, unde s-a clasat pe locul 6 din 2.100 porumbei. La noi în volieră cel mai bine s-au adaptat păsările de Hermes“, a povestit Ionuț Almășan. Pe locul 3 a sosit femela 1269960-2021, ce aparține tandemului Mot + Mihalcea. Daniel Sturza este câștigătorul locului 1 Crescători al acestei curse, clasând 8 porumbei din cei 20 angajați, iar pe locurile 2 și 3 Crescători s-a situat tandemul Familia Petroescu + Vintilă și Marius Dorog.

Nicolae Toanchină

Columbofilii din județul Sibiu au susținut singuri prima etapă de fond din planul de zbor, Tarnow, cursă desfășurată în data de 10.06.2023 și la care s-au prezentat 53 de crescători și 653 porumbei. Locul 1 i-a revenit lui Nicolae Toanchină datorită sosirii femelei cu seria 0770808-2021. „Acest sezon l-am început cu un numeric de 71 cursieri la lotul de zbor, văduviți înaintea primului antrenament. Porumbeii se văd doar la sosirea din cursă și la un eventual antrenament între etape. La zborul de fond, Tarnow, am angajat 18 păsări. Etapa a fost destul de dificilă, cu vreme închisă pe ultima parte a traseului, din această cauză rezultând, probabil, o viteză medie de zbor destul de mică. Sper ca, în continuare, această femelă să reușească o normă bună la categoria Fond. Tatăl ei este primit cadou de la Ioan Bucșă, iar mama de la Traian Bucșă. Cu această ocazie chiar țin să le mulțumesc. De asemenea, le mulțumesc lui Bogdan Iancu și Alin Gișe pentru ajutorul acordat la început de drum“, a conchis sibianul. Cristi Secrianu este ocupantul locurilor 2 și 3 pe lansare, cu femelele cu seriile 0276096-2017 și 0223113-2016.

Original Antoon en Lucy van der Wegen – Fiu Witpen Barcelona

Claudiu Roman a urcat pe prima poziție în clasamentul Crescători al acestui concurs, zbor la care a angajat 30 de porumbei, clasând 2 dintre aceștia. „Etapa de fond Tarnow a fost o cursă dificilă din cauza condițiilor meteo, unii dintre porumbei nemaiputând să găsească drumul spre casă. Păsările care mi-au adus locul 1 Crescători au fost femela cu seria 389990-2021, reprodusă dintr-un original Piet Boyen, frate „Rode Teletekst”, locul 1 As Maraton Olanda 2017 x original Jos Martens, fiică „Helios”, locul 1 internațional Perpignan 2018 și totodată 1 național As Maraton 2018 și 1 internațional As Maraton Europa-Pipa 2018. Cel de al doilea porumbel sosit la echipă a fost masculul 389811-2021, o pasăre 50% Antoon en Lucy van der Wegen și 50% Gebr.Hagens. Tatăl acestuia este masculul 4087177-2018 – 100% Antoon en Lucy van der Wegen, frate cu 303023-2013 – locul 2 național As Maraton Palmares 2016 și locul 6 Olimpiada Bruxelles 2017, reprodus din fiu „Barcelona 223” x fiică „Barcelona 223”, originali Antoon en Lucy van der Wegen. Mama lui 389811-2021 a fost reprodusă din fiu „Angelo” x fiica „Angelo” – originali Gebr.Hagens. Metoda prin care mi-am pregătit și concurat lotul de zbor la acest concurs a fost văduvia“, a transmis Claudiu Roman. Podiumul categorie a fost completat de tandemul Armenean & Crăciun, care a ocupat poziția secundă, și de Alexandru Tucă, care a încheiat pe locul al treilea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO