Cursa Breklav 3, dominată în mod autoritar de Florentin Cosmin Butcă

Breklav 3, cea de-a treia etapă de fond pui din acest sezon din planul de zbor al județului Caraș-Severin, a avut loc în data de 25 septembrie, zbor la care au participat 402 porumbei și 43 de crescători. Puii lui Florentin Cosmin Butcă au excelat din nou, aducându-i proprietarului locul 1 și 2 pe lansare, precum și locul 1 Crescători pe concurs. Asta după ce, la zborul Breklav 2, organizat cu două săptămâni înainte, puii aceluiași crescător au ocupat locurile 2 și 3 în clasamentul Porumbei și locul 1 Crescători pe lansare.

La această etapă de fond el a angajat șase porumbei, reușind să claseze cinci dintre aceștia. Cel mai rapid dintre ei s-a dovedit tânăra pasăre cu seria 0220550-2023, care a sosit în volieră cu o viteză medie de 1.189,16 metri/minut, fiind înregistrată de către ceasul constatator în prima zi de concurs la ora 17:01,07. Cel de-al doilea pui sosit din acest concurs are seria 0220590-2023, iar la zborul de Breklav 2 acesta a ocupat locul 3 pe lansare.

Cosmin Florentin Butcă

„Pasiunea pentru porumbei o port în suflet încă de mic copil, atunci când petreceam foarte mult timp alături de păsările mele, dar la un moment dat am fost nevoit să mă despart de ele, soarta ducându-mă departe de meleagurile natale. După o lungă perioadă de timp am hotărât să revin în țară și să continui munca de columbofil, achiziționând câteva perechi de voiajori de la crescători din zona mea. În anul 2020 m-am înscris ca membru columbofil la Clubul Caransebeș, unde activez și în prezent. Îmi plac toate categoriile, particip la toate etapele din planul de zbor, iar la distanță de patru sezoane de la debut au apărut și rezultatele, la categoria Fond Pui. La primul concurs de fond pui din acest sezon, Breklav 1, o etapă extrem de dificilă, unde s-au înregistrat pierderi semnificative, am angajat un lot de 17 păsări, însă doar cinci dintre ei au reușit să se mai întoarcă acasă, patru din ei clasând pe locurile 18, 46, 49 și 119. Nu m-am lăsat pradă deznădejdii, mi-am refăcut și completat echipa de pui, iar la cea de-a doua cursă de Berklav am trimis șapte voiajori, reușind să ocup locurile 2 și 3 pe lansare și locul 1 Crescători grație puilor cu seriile 0220542-2023 și 0220590-2023, care au fost și nominalizați la echipă. La acest ultim fond pui, Breklav, am angajat șase pui și am reușit să clasez cinci dintre ei, ocupând locul 1, 2, 6, 74 și 75 pe concurs. Acești pui au fost reproduși în crescătoria mea, din porumbeii selectați în toți acești ani. Au fost concurați prin metoda semi-văduviei, iar din punct de vedere fizic toți acești pui care au reușit să termine sezonul arată foarte bine, coșul făcându-și din nou treaba, selectând bine puii. La final de sezon am mai obținut și două norme de vârf la categoriile Viteză Pui, cu porumbelul cu seria 0220549-2023, și As Viteză Pui, cu 0220578-2023. Cred că acești doi porumbei vor fi ambii în top 3 județean după finalizarea clasamentelor. Părinții și bunicii acestor voiajori provin din linii de porumbei precum Jan van de Pasch, Herbots, Cuore, Etienne Devos și Freialdenhofen & Sons. În procent de 80%, acestea sunt păsări ce provin din crescătoria lui Daniel Burciu, din Timiș, și 20% de la Laurențiu Udroaică, din Caraș Severin“, a declarat Florentin Cosmin Butcă.
Locul 3 pe concurs a fost câștigat de Daniel Tiligradeanu, grație puiului cu seria 0302002-2023, acesta urcând și în clasamentul Crescători pe locul 2, iar locul 3 Crescători i-a revenit lui Matei Pușcaș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO