Eacobuţă a scris istorie în columbofilia românească

După cum s-a spus de nenumărate ori, Madona Național a fost cea mai importantă etapă de la debutul columbofiliei în țara noastră și până în prezent. Acum, la câteva zile după lansare și după aflarea câștigătorilor, avem plăcerea de a-l prezenta tuturor pe cel care a scris istorie la cea mai titrată etapă de maraton de până acum: Elisei Eacobuţă.

Dispunerea geografică a celor 1018 crescători care au participat la Madona Național a cuprins aproape toată zona Moldovei. Zonă cu tradiție foarte mare atunci când vine vorba de etapele de maraton, Moldova a ținut să demonstreze și de această dată că iubește etapele de maraton și maraton extrem. Rezultatul a fost participarea a 10 județe, 1018 crescători și 19.091 porumbei la prima etapă națională de maraton, una extrem de grea, așa cum urma să vedem după prima zi a concursului.

Elisei Eacobuță câștigă primele două locuri pe lansare

Ca o concluzie logică, șansele ca unul dintre crescătorii cu cele mai mari distanțe din concurs să câștige erau destul de mici. Elisei Eacobuță (foto), din Comănești, județul Bacău, a răsturnat toate aceste prejudecăți. Având una dintre cele mai mari distanțe din concurs, adică exact 1.200 de km, Elisei Eacobuță a câștigat primele două locuri pe lansare, din 19.091 porumbei. După ce primii porumbei sosiți au fost anunțați la crescătorii cu distanțe ceva mai mici, din județele de lângă graniță, unii fiind considerați cu șanse mari de câștig, aproape de miezul nopții o sosire extraordinară a răsturnat întregul clasament. La ora 00:50, în crescătoria lui Elisei Eacobuță sosea o femelă, 0140606/2017, demonstrând o voință de fier și o capacitatea rar întâlnită la porumbeii de concurs: zborul pe timpul nopții. Pentru ca totul să fie perfect și de neimaginat, peste doar o oră și 40 de minute, în aceeași crescătorie sosea un alt mascul, de altfel și favoritul crescătorului pentru această etapă. „Il Fenomeno”, așa cum își alintă Elisei Eacobuță masculul 0310219/2015, a sosit la ora 02:34, deci tot o sosire nocturnă, dar nu prima din cariera plină de succes a masculului. „Etapa Madona Național este o realizare pentru întreaga țară, nu doar pentru provincia Moldova. A fost un concurs foarte bine organizat, cu centre de îmbarcare bine organizate, cu comisii neutre care și-au făcut foarte bine treaba și așa mai departe. Apoi, transportul porumbeilor și condițiile în care au fost transportați au fost foarte bune. În concluzie, din punct de vedere al organizării a fost o etapă foarte, foarte bine pusă la punct. Din punct de vedere al dificultății, a fost o etapă destul de grea, cu sosiri rare, cu viteză mică, potrivită pentru maraton și cu ușor vânt din față, dar în final, foarte reușită. Personal mă așteptam să am cel puțin o sosire bună, chiar și în timpul nopții, pentru că îl aveam angajat pe Il Fenomeno, care anul trecut a avut două sosiri nocturne la etape de maraton. Din cei 7 porumbei angajați era porumbelul cu cele mai mari șanse să facă o etapă foarte bună și chiar să sosească în timpul nopții”, a explicat Elisei Eacobuță.

„Sosirile nocturne”- calitatea campionilor
Sosirile nocturne de la etapele de maraton sunt foarte rare, dar există suficient de multe exemple care să ne demonstreze că unii porumbei pot avea această capacitate de a zbura și în timpul nopții. Ceea ce este important de înțeles, așa cum se va vedea și în continuare, este că această calitate de a vedea foarte bine noapte, dar și de a avea curaj să zboare pe întuneric, este ceva nativ și nu se poate induce porumbeilor prin exercițiu. „În trecut am încercat să fac porumbeii să vină noaptea, ducându-i la antrenamente de la care să sosească pe întuneric. După ce am văzut cât este de riscant și câți porumbei se accidentează am renunțat, deoarece am ajuns la concluzia că fac mai mult rău decât bine. Unii porumbei chiar au prins frică să mai zboare noaptea și renunțau să mai continue cursa mult mai devreme, astfel încât nu mai aveam nici o sosire în apropierea serii. Acum antrenez porumbeii pe seară, pentru că mă interesează să zboare cât mai mult în prima zi, dar tot timpul calculez să nu ajungă pe întuneric total. De exemplu, dacă le fac un antrenament de 100 de km, porumbeii sunt lansați la ora 19:45, iar în jur de ora 21 și câteva minute sunt deja sosiți acasă. Cei doi porumbei sosiți noaptea de la Madona sunt cel mai bun exemplu pentru a demonstra că a zbura noaptea este ceva care nu ține de antrenament. Ambii, fiind și ușor înrudiți, provin din porumbei care la rândul lor au fost capabili să sosească noaptea de la etape de maraton. Mama femelei de pe primul loc este femela cu locul 1 național Maraton pui în 2012, iar tatăl ei este fiul campionului național din 2017 la As Maraton Palmares al lui Florin Vartolomei, mascul care a zburat de trei ori în timpul nopții în cei doi an de zile. Ca atare, este clar că moștenește caracterele bunicului său. Il Fenomeno este strănepotul lui „Invincible Dirk” al lui Florin Spoială, porumbel care a câștigat de două ori etapa de Gdansk (1056 de km) în 2012, sosind la orele 4 și 5 dimineața, de fiecare dată fiind primul porumbel anunțat pe lansare. Acest mascul, „Invincible Dirk” are în spate porumbei originali Freialdenhofen. În pedigreeul lui vom găsi un porumbel care, la rândul lui, a câștigat două etape de maraton zburând noaptea. După cum se poate vedea, ambii porumbei moștenesc calitatea de a zbura pe timpul nopții, fără ca eu să am vreun merit sau să le sporesc în vreun fel această capacitate”, a adăugat Elisei.

https://www.facebook.com/elisei.eacobuta.3/videos/319798088926689/

Așadar, Elisei Eacobuță, multiplu campion național și unul dintre cei mai constanți columbofili români, este crescătorul al cărui nume va sta mereu alături de cea mai spectaculoasă etapă de maraton organizată până acum în România. Succesul lui este cu atât mai mare cu cât a câștigat și primul și al doilea loc pe lansare, dar și locul 1 la crescători, pentru că ambii porumbei au fost și la echipă. Va fi greu de egalat o astfel de performanță ca cea a lui Elisei Eacobuță, dar performanța celor care au organizat atât de bine etapa Madona Național trebuie depășită sau măcar egalată în mod obligatoriu, pentru a păstra și continua frumosul traseu pe care se află acum sportul columbofil românesc.

P.S. Mâine o să vă prezentăm o altă perofrmanţă uluitoare, de această dată a trioului Magirescu, Ojog+Dorneanu: locurile 3 şi 4 pe lansare la etapa de maraton Madona 2019.

2 Comments

  • Felicitari domnului Eacobuta pentru locul 1 si 2 national porumbei Madona 2019! Dar daca ne uitam un pic in trecut : Cioara Daniel a obtinut de asemenea primele 2 locuri porumbel la concursul national Magdeburg 2003! Inca o data felicitari castigatorului!

  • Felicitari domnului Eacobuta Elisei! O performanta deosebita ocuoarea primelor 2 locuri in clasamentul general! Dar sa ne aducem aminte de concursul national Magdeburg 2003 unde crescatorul aradean Cioara Daniel a ocupat de asemenea primele 2 locuri in clasamentul general din 3341 de porumbei! Inca o data felicitari crescatorului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO