Prima zi a Expoziției Naționale Columbofile se apropie de sfârșit, însă putem spune că petrecerea abia de acum începe. După ce au vizionat cei mai buni porumbei din România după sezonul 2019, columbofilii prezenți la Brașov se pregătesc pentru Gala Campionilor. Marea petrecere va începe de la ora 19:00.
Expoziția Națională Columbofilă 2020 de la Brașov și-a deschis porțile sâmbătă, 18 ianuarie, dis-de-dimineață. Primii vizitatori au putut întra în sala de expoziție începând cu ora 09:00, încă de la început numărul crescătorilor prezenți fiind unul foarte mare. Cel mai probabil, numărul celor care au trecut pragul Expzoiției este de ordinul miilor, pentru câteva ore Brașovul devenind punctul zero al columbofiliei românești. Trebuie însă amintit că petrecerea a început încă de aseară, când, la Gala Naționalelor, au fost premiați și au sărbătorit până târziu crescătorii care au excelat la etapele naționale. În această seară se va desfășura cel mai așteptat dintre toate evenimentele Expoziției Naționale Columbofile. Bineînțeles, este vorba despre Gala Campionilor, momentul festiv dedicat celor mai buni columbofili din România.
Lasă un răspuns