Provincia de Vest este o zonă columbofilă caracterizată, în principal, prin duritatea etapelor care au loc aici. Formată de regulă din asociații de dimensiuni medii, totuși, provincia de Vest reușește an de an să furnizeze mai mulți campioni naționali la diferite categorii de concursuri. Statistic, pentru sezonul 2020, provincia de Vest are un numeric foarte bun de porumbei și de crescători, așa cum se va putea vedea în analiza de mai jos, ceea ce presupune, cel puțin teoretic, că sunt din nou șanse mari să lupte de la egal la egal cu crescătorii din celelalte provincii pentru trofeele naționale.
Așa cum sugerează și numele, provincia de Vest este formată din asociațiile județelor de la limita vestică a României, începând cu Caraș-Severin și Timiș, continuând cu Arad, Bihor și Sălaj, ultimele două asociații componente fiind Satu-Mare și Maramureș. Dacă ar fi să facem o împărțire pe categorii, am fi nevoiți să spunem că în Vest se joacă puternic toate categoriile, însă diferențiat oarecum pe asociații.
Caraș-Severin este cea mai puternică asociație columbofilă din Vest. Din urmă vin puternic, Arad, Bihor, Timiș și Satu-Mare
Asociația Columbofilă Caraș-Severin, condusă de Daniel Pîslă, este cea mai mare dintre cele șapte asociații care formează provincia de Vest. În jur de 300 de membri concurează an de an la Caraș-Severin, iar numărul constant de porumbei angajați la primele etape ale sezoanelor trecute s-a situat în jurul cifrelor de 10-12.000 de porumbei. Oarecum la fel vor sta lucrurile și în sezonul acesta, cu mențiunea că numărul de porumbei va fi ceva mai mare, aproximativ de 14.000 de porumbei. Puțin mai sus, la Timiș, sezonul 2020 va debuta cu minim 120 de crescători și peste 8.000 de porumbei. Dacă luăm în calcul faptul că în 2019, Timișul a angajat puțin peste 6.000 de porumbei la prima etapă și au fost doar 106 crescători care au participat, putem observa o creștere foarte consistentă, atât la porumbei, cât și la crescători. În Asociația Columbofilă Arad se preconizează un start de sezon cu aproximativ 130 de crescători și în jur de 8.500 de porumbei. Astfel, am putea spune că situația este într-o creștere ușoară față de anul trecut, de exemplu, când la prima etapă a sezonului au fost angajați 7.125 de porumbei și au participat 126 de crescători. La Bihor, sezonul va începe cu aproximativ 140 de membrii și aproximativ 8.300 de porumbei, fiind asociația în care regăsim cea mai evidentă creștere de numeric. Prima etapă organizată la Bihor în sezonul trecut alinia la start 117 columbofili și 3.791 porumbei. „Beneficiarii” unui sezon 2019 foarte greu, columbofilii din Satu-Mare au toate șansele să spere că lucrurile vor sta mai bine anul acesta. Până în momentul de față, conducerea asociației mizează pe 130 de crescători pentru prima etapă a sezonului și aproape 9.000 de porumbei, cifre ceva mai bune față de startul sezonului trecut. „Până la o centralizare exactă, pot spune că o să avem cam 130 de crescători și undeva la 9.000 de porumbei la prima etapă din 2020. Anul trecut am avut un sezon destul de greu, în care cred că am pierdut, la nivel de asociație, aproximativ 60% din porumbei. Pentru sezonul cu puii de anul trecut am folosit o variantă nouă. Am avut un plan de concursuri cu multe etape scurte și nu s-au pierdut foarte mulți pui. Majoritatea dintre noi vom avea anul acesta loturi formate în mare parte din porumbei tineri”, a declarat Daniel Tăut (foto), responsabilul tehnic al Asociației columbofile Satu-Mare.
Maramureș și Sălaj, două asociații cu potențial
Asociațiile Maramureș și Sălaj sunt două dintre cele mai competitive din provincia de Vest, dar și din țară. În cele două concurează mai mulți campioni naționali ai României la diferite categorii, așa cum sunt tandemul Robaș+Bucaciu, Nicu One sau tandemul Lazin+Vlașin din Maramureș, sau Familia Culda și tandemul Fekete+Lucaciu din Sălaj. În Maramureș, sezonul 2020 va începe cu aproximativ 140 de crescători și un număr estimat de 5.000 de porumbei. „Față de anii trecuți, pot spune că suntem o asociație în creștere. Chiar dacă nu suntem o asociație foarte mare, concurăm puternic în fiecare an, organizând etape din toate categoriile. În ultimii ani au început să apară și rezultatele la nivel național. Am reușit să câștigăm trofee naționale la Fond, Demifond, General, și Viteză, lucru care nu poate decât să ne bucure. Anul acesta am înregistrat o creștere și la numărul de inele Gold vândute pentru 2021. Am comandat 500 de astfel de inele și în momentul de față suntem pe cale să le epuizăm”, a declarat Alin Pop, președintele Asociației Columbofile Maramureș. La Sălaj, pentru 2020, 80 de crescători și-au anunțat intenția de a participa la concursuri, reprezentanții asociației preconizând un număr de 4.000 de porumbei angajați la prima etapă. Acest lucru înseamnă că vom asista la o creștere evidentă a numărului de crescători, deoarece anul trecut, Sălajul a avut la prima etapă doar 67 de columbofili.
Apelând la același calcul final, cifrele aproximative ale provinciei de Vest pentru acest sezon sunt următoarele: 1.040 crescători și aproape 57.000 de porumbei.
Lasă un răspuns