Ca loc de lansare pentru prima etapă a sezonului 2020, Asociația Columbofilă Timiș a ales localitatea Kecskemet din Ungaria. Concursul a propus columbofililor participanți distanțe cuprinse între 110 şi 180 km, locul 1 pe lansare fiind câștigat de tânărul crescător Claudiu Sârghi din Sînnicolau Mare, în timp ce locul 1 la crescători i-a revenit lui Alin Matei din Jimbolia.
Asociația Columbofilă Timiș a început sezonul 2020 cu un număr de 4.721 de porumbei angajați la primul concurs, Kecskemet (Ungaria), organizat pe 27 mai, și 90 de columbofili participanți. Porumbeii au fost eliberați la ora 08:00, iar viteza medie foarte mare a primilor porumbei sosiți relevă un concurs tipic de viteză foarte reușit.
Claudiu Sârghi câștigă prima cursă din 2020
Pentru tânărul crescător Claudiu Sârghi, primul concurs din acest an competițional a fost mai mult decât o reușită. Deși concurează relativ de puțin timp, debutând în anul 2017, Claudiu Sârghi pășește tot mai serios către vârful ierarhiei categoriilor scurte din Asociația Timiș. Săptămâna trecută el a reușit să mai urce o treaptă, câștigând locul 1 pe lansare (4.721 porumbei), cu ajutorul masculului RO-0976012/2019, și locul al treilea la crescători, la aceeași etapă. Pentru Claudiu Sârghi, cursa de la Kecskemet a avut 113 km, distanță pe care masculul său a străbătut-o în doar o oră și zece minute de la momentul lansării. Viteza medie cu care acesta s-a deplasat până acasă a fost una foarte mare, de 1607.90 m/min. „Sunt pasionat de porumbei de copil, iar în anul 2017 am decis să mă înscriu în Asociația Timiș. În sezonul cu puii din acel an am înțeles ce înseamnă competiția adevărată și, de atunci, am încercat mereu să fiu cât mai în față, mai ales că la Timiș concurează foarte mulți crescători valoroși. Primul rezultat important l-am obținut chiar în 2017, la etapa de fond cu puii Jihlava, la care am obținut locul 1 pe zona de Vest și locul 1 la crescători, cu patru porumbei în primii 10 pe lansare. În 2018 am câștigat mai multe cupe la nivel de județ și provincie și am ocupat locul 7 național Viteză Tineret. Masculul care a câștigat această etapă este nepot din femela „Kalisi”, locul 7 național Viteză Tineret, iar tatăl este de la Florian Cabău. A zburat destul de bine și ca pui, clasând concursuri cu punctaje bune. Porumbeii sunt jucați la văduvie tot sezonul, fără a-și vedea partenerii înainte de etapă. Între concursuri încerc să îi duc la două antrenamente scurte, de 30 de km, dar acum vremea ne-a pus ceva probleme. În mare parte, porumbeii cu care concurez provin de la Florian Cabău și Petre Vasin”, a explicat Claudiu Sârghi.
La aceeași etapă, locul întâi la crescători a fost ocupat de Alin Matei, din Jimbolia, cel care a câștigat și locurile 2 și 3 pe lansare. Primii porumbei nominalizați pentru echipă de Alin Matei s-au clasat pe locurile 6 și 7 pe lansare. De altfel, în primele 10 locuri pe lansare, nu mai puțin de 7 au fost ocupate de porumbeii columbofilului din Jimbolia.
Lasă un răspuns