Debut de sezon 2021 cu recorduri uluitoare în cinci județe din țară

Sezonul 2021 a debutat spectaculos weekend-ul trecut, când majoritatea asociațiilor columbofile afiliate Federației Naționale a Crescătorilor de Porumbei din România au organizat prima etapă din planul de concursuri. Păstrând „obiceiul” din sezoanele trecute, cifrele înregistrate sunt extrem de îmbucurătoare, în condițiile în care am avut parte și de o mobilitate importantă a columbofililor români, poate cea mai consistentă din ultimii ani. Așa se face că în cinci asociații importante din țară, la prima etapă, au participat peste 90.000 de porumbei.

În ultimele trei sezoane, competiția pe care o propune Federația Națională a Crescătorilor de Porumbei din România nu are termen de comparație pe plan intern. Sezonul 2021 nu face deloc excepție de la această „regulă”, aproape toate asociațiile înregistrând creșteri semnificative ale numărului de porumbei și chiar de crescători. Pentru a susține cele afirmate, vă vom prezenta cinci exemple concrete.

Prahova, cap de listă

Ca și în 2020, Asociația Columbofilă Prahova este cea în care s-au angajat cei mai mulți porumbei la primul concurs al anului competițional. Nu mai puțin de 22.022 de porumbei au fost lansați din Razgrad, Bulgaria. În privința columbofililor participanți, aceștia au fost în număr de 700, însă cunoaștem faptul că aproape jumătate din columbofilii din Asociația Prahova nu își angajează porumbeii la etapele scurte, alegând varianta unui plan separat de antrenamente, în vederea etapelor de fond și maraton. Făcând un exercițiu de imaginație, putem deduce că în 2021, din Prahova, ar fi participat peste 30.000 de porumbei la prima etapă.

Suceava: 18.554 porumbei și 427 crescători

Prima etapă a Asociației Columbofile Suceava a fost cu lansare direct din Ucraina. Discutăm, din nou, de o etapă de proporții, deoarece numericul înregistrat aici a fost de 18.554 porumbei și 427 crescători. Ca și în cazul celorlalte exemple, numărul de porumbei concurați de columbofilii suceveni la prima etapă din noul sezon este mult mai mare, deoarece în 2020, aceștia au angajat un total de puțin peste 12.000 de porumbei.

Asociația Argeș a avut un concurs cu 17.893 porumbei

Una dintre cele mai însemnate creșteri ale numărului de porumbei angajați la primul concurs o regăsim în județul Argeș. Dacă în 2020, în total, columbofilii argeșeni au început sezonul cu aproximativ 13.000 de porumbei, la prima etapă din acest an, cifra a crescut cu aproape cinci mii de porumbei. Concret, s-au lansat 17.893 de porumbei, din localitatea Fetești, județul Ialomița. Inclusiv numărul de crescători s-a mărit în acest sezon, ajungând la 389 la prima etapă, de la sub 300 câți au participat la etapa de debut a sezonului trecut. „Trebuie să amintesc faptul că nu au participat toți crescătorii pe care i-am activat pentru acest sezon. Am avut parte de un concurs foarte reușit, în primele locuri pe lansare fiind porumbei din toate cluburile, ceea ce înseamnă că a fost și o etapă echitabilă. Să poți organiza o etapă cu aproape 18.000 de porumbei este ceva fantastic. Pentru asociația noastră este cel mai mare număr de porumbei înregistrat vreodată și sperăm să nu fie singurul sezon în care avem astfel de cifre”, a declarat Daniel Drăghici, președintele Asociației Columbofile Argeș. Tot aici, primul loc pe lansare a fost câștigat de tandemul Popescu+Grădinaru, iar la crescători a câștigat Sorin Budișteanu.

În Olt au participat 17.581 de porumbei la primul concurs

Situația este similară și în Asociația Columbofilă Olt. Aici, așa cum se cunoaște, începând cu acest sezon aproape întreaga grupare de columbofili care activa în cadrul UCPR a decis să treacă la FNCPR. Așa se facă că numărul de porumbei angajați la primul concurs din 2021 a fost de 17.581, față de puțin peste 11.000 la debutul sezonului 2020, iar columbofilii participanți au fost în număr de 372, față de 231 câți au luat startul în sezonul trecut. „Am început sezonul cu o etapă de aproximativ 150 de km, însă cel mai important aspect este că am avut peste 17.500 de porumbei angajați și peste 370 de crescători. Din informațiile mele, mai sunt aproximativ 20 de columbofili care nu au participat la prima etapă și care vor intra în competiție începând cu etapele viitoare. Ce pot să spun este că nu am mai avut astfel de cifre până acum și sperăm să ne menținem pe aceeași direcție”, a declarat Remus Cernătoiu, președintele Asociației Columbofile Olt (foto dreapta).

Asociația Dolj, peste 15.000 de porumbei angajați la prima etapă

La primul concurs din sezonul 2020, columbofilii din Asociația Dolj au angajat peste 12.000 de porumbei. În acest an, sezonul a început cu un concurs la care au fost angajați 15.257 porumbei, ceea ce înseamnă un plus de peste trei mii de porumbei. Cum și în Dolj s-au petrecut „transferuri” de columbofili, numărul acestora a crescut la 305 pentru sezonul 2021, față de 240 câți au participat la primul concurs din 2020. „Aș vrea să scot în evidență faptul că în toate asociațiile columbofile care compun provincia Oltenia s-au angajat, de fiecare, peste 10.000 de porumbei. La un calcul rapid, peste 85.000 de porumbei au luat startul în noul sezon doar în Oltenia, ceea ce reprezintă o cifră fantastică. Despre asociația noastră, pot spune că am avut bucuria de a organiza concursul cu cel mai mare număr de porumbei din istoria noastră, totodată înregistrând și cel mai mare număr de columbofili participanți la o etapă a județului Dolj. Ne bucură faptul că avem forța și resursele pentru a desfășura astfel de concursuri și am toată încrederea că mai este foarte puțin până la a discuta despre o singură entitate columbofilă în România. În provincia noastră doar un număr insignifiant de columbofili au ales pentru 2021 cealaltă grupare columbofilă și, cel puțin la nivelul județului nostru, discuțiile sunt foarte avansate pentru ca pe viitor să avem o singură asociația columbofilă în Dolj. Țin să îi felicit pe câștigătorii primului concurs de la noi, columbofili cu experiență, care nu sunt la prima reușită de acest fel, dar și să le urez celorlalți colegi mult succes pe tot parcursul sezonului și etape cât mai reușite”, a precizat Florin Gătejescu, președintele Asociației Columbofile „Gelu-Ioan Gătejescu” a județului Dolj (foto stânga). Pentru că și clasamentul primei etape de la Dolj este aproape finalizat, amintim faptul că primul loc pe lansare a fost câștigat de Nicușor Tudor, la porumbei, iar la crescători, prima poziție este ocupată de tandemul Tudor+Bufteanu.

Ne așteaptă, așadar, un nou sezon extrem de competitiv, cu etape de talia celor care se organizează în Vest, care cu siguranță motivează, prin numericul lor, pe fiecare participant și fac, astfel, competiția columbofilă mult mai atractivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO