A început numărătoarea inversă până la primul concurs național de maraton din sezonul 2021 pentru zona de Sud a României. Tokmak Național, deja clasica primă etapă națională de maraton din Oltenia, este programată anul acesta pentru data de 10 iulie. Organizată ireproșabil în fiecare an de Asociația Columbofilă Dolj „Ioan Gelu Gătejescu“, concursul Tokmak Național 2021 va fi o etapă la care vor participa columbofili din toate județele Olteniei. Ca de fiecare dată, și în sezonul acesta participanții au ocazia să câștige cel puțin unul dintre premiile puse în joc, plus un trofeu special.
Anul acesta, concursul Tokmak Național va ajunge la ediția cu numărul patru și va angrena în competiția pe care o propune columbofili din toate județele Olteniei. La fel ca și în anii trecuți, la etapa Tokmak Național vor lua parte Asociațiile Columbofile Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman și Dolj. Pentru participanții din Argeș și Teleorman, Tokmak Național va avea între 830 și 860 km. Distanțele vor crește pentru columbofilii din Olt, Vâlcea și Dolj, ai căror porumbei vor avea de parcurs între 880 și 950 de km. Tokmak Național va avea însă și peste o mie de km, distanțe înregistrate la columbofilii din clubul Băilești (Dolj) și din Asociațiile Gorj și Mehedinți.
Premii în bani și trofee pentru câștigători
Dincolo de partea sportivă, competițională, la concursul Tokmak Național 2021, la fel ca și la edițiile trecute, vor fi disponibile mai multe premii în bani și trofee. În primul rând, câștigătorul primului loc pe lansare, în clasamentul porumbeilor, va fi premiat cu un trofeu special, distincție care va fi acordată și câștigătorului de la etapa Izium Național. La fel de importante sunt, însă, și premiile în bani care vor fi acordate la acest concurs. Fiecare participant va trebui să achite suma de 6 lei/porumbel angajat, bani care vor constitui fondul de premiere. Acest fond de premiere va fi diferențiat pe fiecare județ participant, iar câștigătorii primelor trei locuri pe fiecare județ, la porumbeii maturi, porumbei tineri și crescători vor primi 50%, 30%, respectiv 20% din fondul de premiere acumulat pe județul respectiv. Așadar, încă un motiv în plus pentru columbofilii olteni să participe la această etapă, în cazul în care setea de competiție nu ar fi fost suficientă. „Este primul dintre cele doua etape naţionale de maraton pe care le vom zbura în Provincia Oltenia. De-a lungul anilor, datorită unei organizări foarte bune şi a unui sistem de premiere echitabil, ales împreună cu preşedinţii filialelor participante, Tokmak Naţional a crescut de la an la an, devenind un reper columbofil pentru toţi cei care iubesc maratonul. Şi în acest an ne vom strădui ca, din punct de vedere organizatoric, să ne ridicăm la standarde înalte şi, în ciuda unui an deosebit de dificil din punct de vedere columbofil, ne aşteptăm ca numărul de participanţi la această etapă să fie unul de referinţă“, a declarat Florin Gătejescu, primvicepreşedinte al Federaţiei naţionale a Crescătorilor de Porumbei din România şi preşedinte al Asociației Columbofile Dolj „Ioan Gelu Gătejescu“.
Tokmak Național 2020, record de participare
Cu privirile ațintite către ediția de anul acesta, merită, însă, să privim și către ediția de anul trecut a concursului Tokmak Național. Primul aspect care iese în evidență este numericul de porumbei angajați în cursă, dar și de columbofili participați. Aceștia din urmă au fost în număr de 900, cifră foarte mare raportată la numărul de județe participante, dar ceea ce a doborât orice record al acestei etape a fost numărul de porumbei îmbarcați: 10.656. Etapa s-a desfășurat tot în cursul lunii iulie, porumbeii fiind lansați în dimineața zilei de 18.07, la ora 05:10. Într-o asemenea concurență, primul loc pe lansare, la porumbei, a fost câștigat de Ilie Lupu, din Pitești, județul Argeș, asociație care a dat și câștigătorul din clasamentul crescătorilor, în persoana lui Ovidiu Pietraru. Deși sezonul 2021 este unul dificil până în acest moment, nu este deloc exclus ca și anul acesta, la Tokmak Național, să asistăm la astfel de participare.
Așadar, o săptămână mai este până la Tokmak Național 2021, iar în zilele care urmează vom reveni cu mai multe detalii legate de organizarea acestui concurs.
Lasă un răspuns