Începând cu sezonul 2022, competiția propusă de noua formă de organizare a columbofiliei la nivel național, Uniunea Federaţiilor Columbofile din România (UFCR), este caracterizată de modificări substanțiale pentru fiecare categorie de distanță. În perioada următoare, în încercarea de a clarifica noul Regulament Columbofil, vom publica o serie de articole cu scopul de a preciza și a detalia cele mai importante schimbări, însoțite de explicațiile care se impun. Astfel, azi vă propunem să vedem în ce vor consta, începând cu sezonul viitor, categoriile Viteză și Demifond.
În primul rând, ca urmare a unui sondaj realizat la nivel național, conducerea Uniunii Federațiilor Columbofile din România a validat dorința columbofililor români de a separa clar categoriile de distanță pentru normele la Viteză și Demifond. Pe scurt, discutăm de acum înainte de etape organizate punctual pentru una sau cealaltă categorie, dispărând astfel etapele din categoria „Viteză-Demifond”. Începând cu sezonul viitor, etapele cu distanța cuprinsă între 100 și 350 km vor fi considerate doar etape de Viteză, iar cele cu distanța de 350-500 km, doar etape de Demifond.
Planul de concursuri va cuprinde 8 etape de Viteză și 7 de Demifond
Schimbări sunt și în ceea ce privește numărul de etape pentru primele două categorii de distanță. Astfel, pentru categoria Viteză, filialele județene vor putea organiza maxim opt concursuri, iar pentru Demifond, maxim șapte concursuri. „Pentru categoriile Viteză și Demifond am ales să propunem columbofililor noștri modelul belgian. După cum se cunoaște, în Belgia, columbofilii sunt specializați pe anumite categorii, lucru pe care vrem să îl facilităm și în România. Sperăm ca astfel calitatea crescătorilor și a porumbeilor să se îmbunătățească, pentru că este mult mai dificil să te impui într-o competiție în care toți columbofilii au același obiectiv și pregătesc porumbeii pentru a câștiga. Din același motiv, vom da posibilitatea filialelor de a organiza mai multe planuri de concursuri pentru categoria Viteză, pentru a elimina astfel inechitățile generate de relief, de dispunerea geografică sau de distanțele dintre cluburi. Dorința este de a ajunge la o competiție foarte puternică, dar și echitabilă, și care să ofere posibilitatea tuturor participanților de a câștiga primele locuri pe lansare. Pentru categoria Demifond nu va putea fi organizat decât un singur plan de concursuri”, a explicat Florin Gătejescu, noul președinte al Comisiei Naționale Sportive.
Două noi categorii: As Viteză și As Demifond
Din aceeași dorință de a avea o competiție foarte puternică s-a decis înființarea a două noi categorii. Acestea sunt As Viteză și As Demifond și, așa cum sugerează denumirea, nu vor putea fi îndeplinite decât cu maximul de clasări. Astfel, „așii” categoriei Viteză trebuie să claseze toate cele opt etape din această categorie de distanță conținute de planul de zbor. Regula se aplică și în cazul Demifondului, doar că la această categorie vorbim despre șapte etape. De asemenea, a fost eliminată categoria As Speed.
Normele la Viteză Crescător și Demifond Crescător se vor realiza doar cu maximul de etape clasate
Pentru secțiunea dedicată crescătorilor, primele două categorii de distanță devin și mai dificile. Pentru norma de Viteză Crescători, columbofilii trebuie să facă echipa la toate cele opt etape din sezon, și nu doar la cinci concursuri, așa cum era până acum. La Demifond Crescători se vor lua în calcul punctajele de la toate cele șapte concursuri. Cu alte cuvinte, columbofilii care își vor dori să îndeplinească cele nouă norme trebuie să evolueze fără greșală, asta pentru că nu vor mai avea la dispoziție nicio etapă „de rezervă”. „Ne-am dorit valorizarea categoriilor Viteză Crescători și Demifond Crescători, motiv pentru care am decis ca normele celor două categorii să devină mai greu de îndeplinit. Am considerat că doar așa se vor putea evidenția crescătorii foarte constanți, atât pe durata unui singur sezon, cât și în cazul palmareselor. Fiind necesare punctajele de la toate etapele, columbofilii vor trebui să fie foarte atenți tot sezonul, iar etapele vor prezenta același interes indiferent că vorbim de începutul sau de finalul sezonului. Suntem conștienți că vor exista filiale în care poate nu se vor putea organiza toate etapele pentru Viteză și Demifond, dar această situație va fi una benefică, competiția devenind astfel și mai puternică”, a adăugat Florin Gătejescu (foto).
Facem precizarea că aceste criterii se aplică doar pentru Campionatul Național, criteriile de participare la Olimpiada Columbofilă rămânând aceleași ca și până acum.
Lasă un răspuns