Gala Provinciei Oltenia, motiv de sărbătoare pentru columbofilii din sud-vestul României

În plin sezon catastrofal, cauzat de schimbarea rutei de zbor ca urmare a izbucnirii războiului din Ucraina, crescătorii din Provincia Oltenia, incluzând aici şi columbofilii din judeţul Argeş, care anul trecut au zburat cu judeţele din sud-vestul ţării, s-au reunit la Craiova pentru a participa la Banchetul Provincial aferent sezonului 2021. Peste 60 de persoane au răspuns „prezent“ la invitaţia Asociaţiei Columbofile Dolj „Gelu Ioan Gătejescu“, marea lor majoritate plecând de la festivitatea de premiere cu trofee sau importante premii. „Mă bucur să mă revăd din nou şi într-un cadru festiv cu acei columbofili din provincie care au excelat sezonul trecut şi, prin rezultatele lor, au demonstrat că Oltenia reprezintă o forţă columbofilă în România. A fost o festivitate amânată până acum din motive obiective, dar care, zic eu, s-a ridicat la un nivel foarte înalt, semn că, în ciuda unor mici divergenţe în provincie, oltenii încă vorbesc limba universală a columbofiliei. Chiar dacă acum provincia este ruptă şi animată de anumite conflicte interne, sunt convins că, de la anul, lucrurilor se vor reaşeza pe anumite făgaşe normale, iar în 2024 vom reveni acolo unde ne este locul, în fruntea columbofiliei româneşti. Profit de această ocazie pentru a-i mulţumi în mod special domnului Gheorghe Dicu pentru imensa sa generozitate faţă de columbofilia olteană, domnia sa fiind cel mai important sponsor al nostru, care a stat tot timpul alături de noi atunci când nevoia noastră era mai mare. Generozitatea sa reprezintă un punct de reper pentru noi toţi, columbofilii olteni“, a declarata Florin Gătejescu, preşedinte al Asociaţiei Columbofile Dolj „Gelu Ioan Gătejescu“ şi preşedinte CNC al Columba.
Pe parcursul a mai bine de şase ore, voia bună şi aplauzele au constituit reperele care au caracterizat unul dintre cele mai reuşite evenimente columbofile al ultimilor ani în zona de sud-vest a României. Chiar dacă în prezent provincia suferă, există premise serioase ca, de la anul, toate judeţele Olteniei în aceleaşi condiţii într-un campionat provincial echitabil şi valoros, aşa cum a fost până anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO