Etapa Trebic III, dominată autoritar de mehedinţeanul Claudiu Văduva

Din cauza conflictelor ce au loc la granița de Nord-Est a României, columbofilii din provincia Oltenia au fost nevoiți să caute, în acest sezon, noi rute pentru a-și concura porumbeii. Ruta aleasă de majoritatea județelor care fac parte din acestă provincie a fost cea către Vest, o rută foarte grea, cu pierderi masive înregistrate încă de la etapele cu distanțe scurte, traseul solicitând la maxim fizicul, anduranța, dar și psihicul porumbeilor. Însă, în ciuda tuturor greutaților întămpinate, un anumit număr de porumbei a reușit să facă față tuturor provocărilor și datorită lor a putut fi desfășurată şi cea de-a treia etapă de maraton din planul de zbor.

Claudiu Văduva

Astfel, în data de 16.07.2022 columbofilii din județele Dolj, Mehedinți, Gorj și Vâlcea au îmbarcat pentru etapa de maraton cu lansare din localitatea Trebic, Cehia, un număr de 902 porumbei, îmbarcaţi de către 228 de columbofili din cele patru județe. Trebuie precizat însă că, la această etapă, doar Mehedințiul a îndeplinit condițiile minime necesare pentru a putea să întocmească clasamentul la nivel de județ. Lansarea a avut loc la ora 6:54, în condiții foarte bune, porumbeii având de zburat până la volierele lor distanțe de peste 700-800 kilometri aerieni. După aproximativ 10 ore de zbor, în plină caniculă, prima pasăre din concurs ajunge acasă, calcă trapa și este înregistrată de ceasul constatator la ora 16:49:45. Acesta este femela cu seria 0577016-2020 ce aparține columbofilului mehedințean Claudiu Văduva, din localitatea Vânju Mare. Pentru a reuşi să se impună, porumbița a trebuit să parcurgă cei 760 kilometrii aerieni cu o viteză medie de 1.276,01 m/minut. Tatăl acestei femele este adus de la multiplul campion național Gelu Vochin, porumbel cu origine Jelle Jelema, un nepot al lui Orion şi Mirna, iar mama este o femelă adusă de la bunul său prieten Cristinel Niță Găinaru, care în anul 2014 a obținut locul 2 și 4 național la categoria Maraton Extrem Tineret cu doi frați de cuib. Claudiu a primit cadou o femelă din locul 2 național, care în timp, în voliera sa, și-a arătat valoarea de bună reproducătoare. A fost pusă în cuplaje cu 6 masculi și cu toți a reușit să reproducă pui cu rezultate.

Daniel Pupăză

Locul 2 al etapei este obținut de Daniel Pupăză, din localitatea Sterpoaia, județul Gorj, a cărui femelă yarlingă, seria 0219156-2021, este suficient de puternică și rapidă pentru a obține un loc fruntaș. Ea a sosit în volieră la ora 17:03:45, dezvoltând în aer o viteză medie de 1.248,81 m/minut, având de parcurs până acasă o distanță de 761 kilometri aerieni. Ca origini, unul din părinți are sânge Machiel Buijk combinat cu alți porumbei aduși de la prietenii săi Cristian Cătănoiu și George Diaconu.
Poziția a treia în clasament o ocupă femela 1177155-2020, a aceluiași Claudiu Văduva, crescător care la acest zbor s-a impus în mod clar, dominând podiumul etapei. Tatăl ei este un porumbel de la regretatul multiplu campion columbofil Petre Izdrea, iar mama acesteia este soră cu 0577016-2020, cea care ocupă locul 1 la acestă lansare. 1177155-2020 a reușit să dezvolte la acest zbor o viteză medie de 1.246,95 m/minut.

Un podium „încins“ la categoria crescători

Și în clasamentul general al acestei etape, la categoria Crescători, locul 1 este ocupat tot de porumbeii lui Claudiu Văduva, care a îmbarcat 7 porumbei și a reușit să claseze 3. Primii doi sosiți sunt femelele ce ocupă locurile 1 și 3 în clasamentul etapei la categoria Porumbei, iar al treilea care sosește în volieră este masculul cu seria 0577011-2020, ce ajunge acasă la ora 17:37:46 reușind să ocupe locul 27 pe lansare. Ca origini tatăl lui este reprodus din păsări de Caro Marcel şi Morsink Marle. Acești porumbei au reprodus locul 3 național As național Tineret în anul 2016 în voliera Gelu Vochin. Mama lui 0577011-2020 este o femelă adusă din voliera lui Vasile Munteanu, fiind o pasăre cu origini Florin Petrache. Pentru acestă etapă, Claudiu a pregătit porumbeii prin metoda la natural, îmbarcându-i pe poziție cu ouă de 8-10 zile.

Liviu Plăvițu

Treapta a doua a podiumului acestei categorii și-o însușește experimentatul și multiplul campion columbofil Liviu Plăvițu, din localitatea Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, care pentru această etapă a îmbarcat un număr de 16 porumbei și a reușit să claseze 7 dintre aceștia. Surprinzător poate este faptul că toți cei trei porumbei de la echipă sunt masculi yarlingi, iar sosirile lor de la această etapă au o grupare demnă de o etapă de demifond, sosind, pe rând, în decurs de 20 minute. Primul sosit la echipă are seria 2009945-2021 și a ocupat în clasamentul general locul 9, în vreme ce al doilea sosit este masculul seria 2009934-2021, care ocupă locul 18 în clasamentul categoriei. Acești doi valoroși yarlingi sunt zburați în toate cele 3 etape de Fond organizate în acest sezon, reușind prestații foarte bune la două dintre cele trei etape. Ambii au câte un părinte din liniile titrate de maraton pe care le deține Liviu Plăvițu în volierele sale, cu origini Morsnowski, respectiv Solovăstru/Aardena Golden Eyes „Adelle”. Tații ambilor porumbei sunt rude foarte apropiate cu „Legendele” crescătoriei și campioane naționale: 862066-2013, câștigătoarea trofeului Porumbelul Anului 2015, respectiv 799110-2014, femelă Olimpică 2015, dublă campioană națională și recordmenă la categoriile Demifond și General Pui în anii 2014-2015. Cel de-al treilea sosit, yarlingul cu seria 2009935-2021, ocupă locul 23 pe întreaga lansare și, odată cu acestă clasare, îndeplinește norma la categoria As Maraton Tineret 2022. Și acest puternic mascul are la bază porumbei cu prestații foarte bune la zborurile de Maraton, General și As Național, în pedigree-ul său găsind ca rude de gradul 3 alte două campioane naționale ale anului 2014 precum: 2050007-2012, care deține titlul de Porumbelul Anului 2014 și 862067-2013, campioană națională Demifond Palmares Tineret 2014, categorie câștigată cu două etape de Fond Palanca de 600 kilometri aerieni.

Ion Cherciu

Ion Cherciu columbofil din localitatea Șimian, județul Mehedinți, un împătimit, așa cum declară, al etapelor de maraton, deține mai multe linii de porumbei consacrați la nivel provincial și național, pe care i-a lucrat cu multă pricepere până a reușit să obțină rezultatele mult dorite. La acestă etapă de maraton, crescătorul severinean reuşeşte să-şi adjudece locul 3 pe podiumul clasamentului categoriei Crescători. Succesul acesta vine după o alte două performanţe obţinută la precedentele două etape de maraton. Mai exact, la prima etapa, Trebic I, organizată în data de 14.06.2022, Ion Cherciu a obţinut locul 1 pe concurs la categoria Crescători, în vreme ce la cea de-a doua etapă de maraton, Trebic Național, ce a avut loc în data 26.06.2022, și-a însușit locul 2 la categoria Crescător în clasamentul general.
Primul porumbel care sosește în voliera sa este și primul porumbel sosit de la echipă, respectiv masculul yarling cu seria 0554587-2021, care se claseză pe locul 14 pe lansare, reușind să dezvolte în zbor o viteză medie de 1.208,93 m/minut. Ca origini, tatăl lui este un porumbel cu sânge Aarden, iar mama sa o femelă de Emil Denys. A doua pasăre este femela cu seria 0573145-2020, care ocupă locul 34. Ea este unul dintre porumbeii de bază care au contribuit la obținerea rezultatelor foarte bune la etapele anterioare de maraton la categoria Crescători. În urma acestor clasări foarte bune, femela se află, în acest moment, în top trei județean la categoriile Maraton și As Maraton Maturi. Părinții acestei minunate femele sunt campioni naționali și au la bază porumbei de Jan Polder și Jef van Wanroy. Porumbelul cu numărul trei sosit la echipă este tot o femelă, cu seria 0573014-2020, care la această etapă ocupă locul 71 pe lansare. Femela, care are la bază porumbei cu sânge Maurice Delbar și Batenburg, a clasat la rându-i toate etapele de maraton din acest sezon și se înscrie și ea în cursa de top 3 județean la categoriile de Maraton. Ion Cherciu spune că, la începutul sezonului, a jucat tot lotul de porumbei prin metoda văduviei, însă, pentru etapele grele, i-a trecut pe natural, la acestă ultimă etapă porumbeii având în cuib pui de 10-12 zile.

Ion Rafa

Clasament Mehedinţi

În clasamentul județului Mehedinți, la categoria Porumbei, primele două locuri le ocupă Claudiu Văduva, prin femelele seriile 0577016-2020 și 1177155-2020, pe care le-am prezentat mai sus. Treapta a treia a podiumului județean o ocupă Ion Rafa, din localitatea Orevița Mare, prin femela 0579475-2020, care a avut de străbătut până la volieră o distanță aeriană de 759 de kilometri aerieni. În acest sezon, acestă femelă zboară cot la cot cu fiul ei, masculul yarling cu seria 0757921-2021, un porumbel ambițios care a clasat în deja 6 etape din cele 8 zburate. Din cele 6 clasări, 3 clasări sunt realizate în cadrul etapelor de maraton, îndeplinind astfel norma la As Maraton Tineret în acest sezon. Tatăl femelei 0579475-2020 este original Delbar, adus din crescătoria lui Valeriu Rovența, iar mama ei are sânge Aarden, fiind adusă din crescătoria Dan Tudor din Giurgiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ro_RO
ro_RO