As Maraton Palmares este categoria la care cursierii trebuie să claseze minim șase etape din categoriile de maraton, porumbeii fiind practic obligați să concureze aproape fără greșeală pe parcursul a două sezoane competiționale.
Campionul național al categoriei As Maraton Palmares 2 ani, în sezonul 2022, a devenit Cristian Pughiuc, din localitatea Ipotești, județul Botoșani, prin femela «Iron Lady», care a încheiat această dificilă normă cu un total de 74.89 puncte și 5.946 kilometri clasați. În vârstă de 45 ani, crescătorul botoșănean activează în cadrul Clubului Mihai Eminescu din anul 2006. „Am început sezonul 2022 cu puțin peste 70 de porumbei, în acest lot intrând și 10 tardivi pe care i-am antrenat la câteva etape de viteză, demifond și fond. Campioana națională din sezonul 2022 la categoria As Maraton Palmares, femela 1020205-2018, pe care am numit-o «Iron Lady», este reprodusă în crescătoria mea din masculul «77 Sam», în pereche cu «Turbina». «77 Sam» este fiul bătrânului «Sammy», porumbel original Sam de Jong, pus în pereche cu nepoata sa «Flora», iar «Turbina» este o femelă cu sânge de Gaby Vandenabeele, din linia lui «Turbo», reprodusă în parteneriat cu colegul meu Mihai Țurcanu. A fost concurată prin metoda văduviei, femela clasând cel mai bine la etapele de maraton extrem unde a obținut următoarele clasări:
– Locul 8 din 2.321 porumbei, Code – 998 km
– Locul 19 din 14.484 porumbei, Madona Național -1.052 kilometri.
– Locul 23 din 1.316 porumbei, Birzai Național – 1.005 kilometri.
– Locul 11 din 2.335 porumbei, Elblag – 867 kilometri.
– Locul 123 din 15.735 porumbei, Birzai Național – 964 kilometri.
– Locul 134 din 3.340 porumbei, Madona Național – 1.062 kilometri“, a declarat Cristian Pughiuc.
Crescătorul spune că, de-a lungul anilor, a muncit pentru a-și crea propria familie de porumbei, capabili să abordeze cu succes etapele de peste 800 kilometri. „Din punct de vedere fizic pot spune că nu are cusur. Este o pasăre de talie medie, cu o musculatură foarte bună, pufoasă, ușoară. Deține o aripă bine ventilată și un schelet de fier, de unde si numele «Iron Lady». A reușit să facă diferența datorită calităților fizice extraordinare, dar și datorită inteligenței sale, fiind o femelă așa cu îmi place mie, care emană inteligență. De foarte multe ori ea a reușit să se desprindă de stol și să ajungă acasă în timp ce în zonă nu erau ajunși alți porumbei. Trofeul de campion național la As Maraton Palmares 2022 vine după o serie de alte trofee naționale câștigate:
– Locul 3 Cupa Europei, categoria E-Maraton 2023.
– Locul 3 Romania, lot olimpic, categoria I, Olimpiada Oradea 2022.
– Locul 1 național As Maraton Palmares 2021-2022.
– Locul 2 național As Național Crescători Palmares 2021-2022.
– Locul 2 național Maraton Crescători 2016.
– Locul 2 național Maraton Crescători 2020.
– Locul 2 național Maraton Crescători Palmares 2019-2020.
– Locul 2 național Maraton Crescători Palmares 2020-2021.
– Locul 3 național As Maraton Tineret 2016.
Acest titlu național încununează munca mea de mulți ani de zile, ani în care am reușit să creez o familie de porumbei puternici pentru etapele de peste 800 kilometri, familie de porumbei care are la bază linia porumbeilor de Sam de Jong (Jan Aarden). Ca un exemplu al acestei familii, campioana națională «Iron Lady» este fiică din «77 Sam», care este tată pentru mai mulți porumbei cu rezultate, precum:
– Locul 1 din 1.830 porumbei, Berlin Național, zona extracarpatică 1.175 kilometri.
– Locul 1 din 1.694 porumbei, Birzai Național, 965 kilometri.
– Locul 2 din 6.397 porumbei, Poznan, 1 882 kilometri.
– Locul 2 din 2.372 porumbei, Janow, 1.588 kilometri.
– Locul 2 din 2.372 porumbei, Janow, 1 588 kilometri.
– Locul 4 din 1.694 porumbei, Birzai Național, 965 kilometri.
– Locul 4 din 1.788 porumbei, Janow 2, 587 kilometri.
– Locul 5 din 1.592 porumbei, Poznan 2, 873 kilometri.
– Locul 5 din 2.147 porumbei, Madona Național, 1.052 kilometri.
– Locul 5 din 1.891 porumbei, Bialystok, 678 kilometri“, a precizat Cristian Pughiuc.
Pe locul secund, devenind astfel vicecampion național al categoriei As Maraton Palmares 2 ani, a urcat Marian Ticu, din localitatea Urseni, județul Timiș, prin femela cu seria 0483998-2019, care a acumulat un total de 101.38 puncte de penalizare și a clasat 6.156 kilometri.
Podiumul categoriei este completat de către Ionuț Tănasă, din localitatea Fălticeni, județul Suceava, grație celebrei sale femele cu seria 0791902-2019, care a acumulat un punctaj de 103,50 puncte de penalizare și 6.221 kilometri clasați. „Sunt membru columbofil din anul 1998, dar porumbei voiajori cresc de copil, de la vârsta de 9-10 ani. Am făcut cunoștință cu sportul columbofil adevărat în sezonul 1999, odată cu începerea studiilor la Universitatea din Iași, unde am cunoscut columbofili „vechi”, printre care pe maestrul Mihai Cupa, cu care am avut o prietenie frumoasă și de la care am învățat foarte multe din lucruri utile, aspecte legate de pregătirea porumbeilor, metodă de zbor, genetică și încrucișări… detalii care, dacă sunt concepute și așezate logic, te pot conduce spre succes și performanță. Zbor porumbeii în cea mai puternică zonă de maraton, într-o concurență deosebită, cu mulți crescători de renume ai României, lucru care m-a motivat și m-a făcut să abordez columbofilia extrem de serios și de exigent, bazându-mă pe un singur principiu: porumbei buni + crescător bun = performanță. Dacă unul din acești doi factori lipsește, rezultatele pot fi întâmplătoare, dar nu va fi continuitate, nu vor fi palmarese și, în final, vei dispărea la fel de repede cum ai apărut.
Femela ocupantă a locului 3 național As Maraton Palmares 2021-2022 este una din vedetele crescătoriei mele, care la vârsta de un an a clasat două etape de maraton extrem: Madona – 1.085 kilometri și Tartu – 1.210 kilometri. La etapa de Tartu, ea a sosit noaptea, împreună cu unchiul său, ocupând locul 2 din 2.168 porumbei. În urma acestei sosiri spectaculoase i-am pus numele «Supersonic», nume care i-a fost parcă predestinat având în vedere ce a urmat. În sezonul 2021, «Supersonic» reușește din nou o sosire nocturnă, la maratonul Kelme – 977 kilometri și realizează norma la categoria Aa Maraton, cu un total de 68 puncte. În 2022 a excelat iar, clasând patru etape de maraton, încheind norma la As Maraton Extrem cu 35 puncte de penalizare și, din nou, a avut o sosire nocturnă la cursa de Jonava – 850 kilometri, o etapă foarte grea, cu ploaie și vânt, demonstrându-și valoare de bun cursier“, a povestit Ionuț Tănasă.
Crescătorul moldav spune că femela care i-a adus „bronzul“ categoriei As Maraton Palmares 2 ani provine dintr-o familie deosebită de porumbei care, de-a lungul anilor, și-au demonstrat valoarea, reușind clasări de top la etapele naționale. „În opinia mea, «Supersonic» este porumbelul ideal, de talie mijlocie, perfect echilibrat, foarte inteligent, ambițios, cu o voință de fier, care a reușit să învingă până și întunericul nopții, călcând trapa crescătoriei și clasând până acum nouă etape de maraton, la trei dintre ele sosind noaptea. Ea provine dintr-o familie de porumbei foarte valoroși, care au moștenit aceleași calități: ambiție, voință și inclusiv curajul de a zbura noaptea. Sora ei, «Icara 45», a clasat și ea nouă curse de maraton în carieră, sosind și de două ori noaptea. Prima sosire nocturnă a fost la un concurs Kelme – 977 kilometri, când a ajuns acasă la ora 00:45, al doilea fiind Madona – 1.100 kilometri, când a sosit în volieră la ora 00:05. O altă soră de-a lor, «DE 008», a sosit tot în noapte, în anul 2022, de la maratonul Madona, 1.100 kilometri, prima pe crescătoria mea, deschizând seria celor 8 sosiri nocturne din acea noapte fabuloasă pentru mine. În sezonul 2022 nu mai puțin de 13 porumbei au reușit să sosească din cursă noaptea, iar în ultimii 4-5 ani numărul sosirilor nocturne în crescătoria mea este de 28 porumbei.
Un alt frate a lui «Supersonic» este «Hagi», care în sezonul 2022 a îndeplinit norma la categoria As Maraton Tineret cu 47 de puncte, devenind astfel vicecampion județean și locul 9 național. «DE 90», fratele de cuib al lui «Supersonic», a fost și el vicecampion al Clubului „Nord Maraton Fălticeni“ la categoria Maraton Grand Prix 2021. La baza acestei familii de zburători stă bunicul lui «Supersonic», mascul cumpărat de mine de la Olimpiada de la Bruxelles din anul 2017, de la familia Eijerkamp, fiind un incest pe celebrul «Drogba», locul 1 național Ace Pigeon Long Distance 2006. Acesta, împerecheat cu o femelă de la Bogdan Ciobanu, 100% Jelle Jelema, a reprodus-o pe «Jelly», mama lui «Supersonic». Metoda de zbor pe care o practic este văduvia totală, porumbeii fiind văduviți înainte de prima etapă din sezon. Îi concurez văduvi până la sfârșitul sezonului competițional, iar pe parcursul acestuia, porumbeii urmează un program de zbor și antrenament foarte bine pus la punct, susținut de o alimentație și o recuperare eficientă. Trofeul obținut de «Supersonic» la nivel național încununează cu succes pasiunea mea pentru porumbelul de maraton, capabili să zboare într-o zi peste 1.000 de kilometri și, în același timp, îmi dă puterea de a merge mai departe, de a fi printre cei mai buni și de a face față provocărilor pe care categoria maraton ni le oferă în fiecare sezon“, a declarat Ionuț Tănasă.
Lasă un răspuns