Am ales acest subiect în numărul de faţă al revistei, deoarece suntem în plin sezon de curse şi deja încep să existe semnale de la anumiţi crescători că puii din crescătoriile lor încep să aibă probleme. Abia atunci aceştia încep să se preocupe în a găsi leacul minune care să le facă porumbeii sănătoşi. Situaţia este frustrantă atât pentru crescători, cât şi pentru medicul veterinar, întrucât se aşteaptă de la acesta să rezolve, cu un „medicament minune“, greşelile grave care ţin de managementul crescătoriei şi mai ales de neglijenţa sau ignoranţa (la unii totală) faţă de vaccinarea puilor.
Dr. Sonia Caragea

Știm cu toţii că, pentru cei mai mulţi crescători, preocuparea pentru sănătatea porumbeilor se limitează la a le furniza hrană, ei căutând să administreze o hrană de calitate doar în sezonul de curse sau la reproducţie, şi adminstrarea câtorva suplimente, în general căutându-le pe acelea care cresc performanţa la zbor. Atunci când dau greş, şi asta se întâmplă din mai multe motive, pe care le vom enumera mai jos, crescătorii recurg la tratamentele cu antibiotice. Acest obicei a devenit astfel un fel de „plasă de siguranţă“ pentru orice în îngrijirea porumbeilor de curse.
Din păcate, antibioticele au devenit aproape o parte integrantă din hrana porumbeilor. Vreau să subliniez ceea ce bănuiţi sau ştiţi deja cu toţii, anume că, deşi pare că nu este altă soluţie, mai ales cu porumbeii de zbor, există câteva reguli care, aplicate cu consecvenţă, ne pot scuti de multe probleme în ceea ce priveşte sănătatea porumbeilor şi care ne vor ajuta în obţinerea unui lot de zbor puternic şi performant.

Prevenţia, preocuparea de bază în asigurarea sănătăţii porumbeilor

Îngrijirea puilor în primul an de viaţă este hotărâtoare pentru următorii 2-3 ani din viaţa lor, aceasta fiind tocmai perioada în care ei trebuie să fie cei mai performanţi. Dacă se practică şi zborurile cu puii, miza de a avea porumbei sănătoşi este şi mai mare. Deci, ce putem face în acest scop? În primul rând nu trebuie să aşteptăm ca porumbeii să se îmbolnăvească şi atunci să intervenim cu medicamentele. Dacă acest lucru se întâmplă în sezon şi, de regulă, atunci se întâmplă, partida este pierdută din start. Bazele unei sănătăţi satisfacătoare a zburătorilor se pun încă de la înţărcarea lor ca pui. Trebuie să mentionez că şi sănătatea părinţilor este foarte importantă, deoarece mulţi agenţi patogeni se transmit direct prin ou sau în timpul hrănirii puilor, chiar dacă părinţii sunt stabili şi nu arată semne de boală, ei fiind mai rezistenţi datorită vârstei şi unui sistem imunitar matur, călit în lupta cu microbii sau vaccinaţi de mai multe ori în decursul anilor. Dar, în obţinerea unor zburători valoroşi, totul începe cu puii! Dacă facem o paralelă cu sănătatea oamenilor, în general ştie toată lumea că, pentru o boală odată instalată, care a afectat deja organele interne, nu există leacuri minune! În cazul porumbeilor pe care îi necropsiem în laborator, majoritatea au ficatul, rinichii şi mai ales plămânii afectaţi iremediabil. Aceşti porumbei nu îşi mai pot reface organele afectate în urma administrării de antibiotice. Antibioticul inhibă sau omoară bacteriile şi rickettsiile-clamidia-cauzatoare de boală în acel moment (cu excepţia virusurilor), dar nu asigură şi refacerea unor organe modificate cronic. Chiar dacă nu vor muri din pricina administrării antibioticelor, acei porumbei nu vor putea să mai facă niciodată performanţă maximă. De aceea este foarte important ce facem înainte de a ajunge la boală, deci cum prevenim aceste situaţii. Preocuparea de bază în asigurarea sănătăţii porumbeilor ar trebui să fie prevenţia şi nu axarea doar pe tratamentul bolilor după ce apar, cu excepţia unor situaţii care nu pot fi prevazute şi în care administrarea medicamentelor este absolut necesară. Acest obiectiv, care ne va ajută să prevenim bolile, include câteva principii de bază: curăţenie, hrană de calitate-suplimente, deparazitare şi o vaccinare corespunzătoare. Puii de porumbel, în primul an de viaţă, sunt vulnerabili în special la bolile virale, pentru care administrarea de antibiotice este total ineficientă. Ba este chiar dăunătoare pentru că scade imunitatea în perioada administrării. Aceste boli sunt produse în principal de paramyxovirus, circovirus, herpesvirus, adenovirus, rotavirus. Însă există multe studii în care se arată ca aceste virusuri pot fi găsite şi în corpul porumbeilor care nu arată semne de boală (aşa numiţii putători sănătoşi). Întotdeauna, în sindromul de boală al puilor, sunt implicaţi simultan doi sau trei dintre aceştia, în asociere cu bacterii şi paraziţi. Paraziţii slăbesc sistemul imunitar al puilor, iar bacteriile pe care porumbeii le poartă în corp sau pe care le preiau din excrementele din volieră devin oportuniste: profită de organismul slăbit de viruşi, înmulţindu-se în voie şi complică astfel tabloul bolii. Dacă avem grijă ca puii să fie puternici din punctul de vedere al imunităţii, chiar dacă vor contracta viroze precum circoviroza, adenoviroza, herpesviroza, ei vor trece mai uşor peste episoadele virale, fără pierderi majore. De exemplu, în sindromul adeno-coli (produs de adenovirus în asociere cu bacteria E. coli), se ştie că, dacă bacteria nu ar interveni, porumbeii nu ar muri din cauza adenovirusului. La fel se întâmplă şi cu herpesul. Excepţie face paramyxoviroza, în care porumbeii trecuţi prin boală pot muri sau rămân cu sechele renale, digestive şi respiratorii, aceste exemplare nu mai pot să performeze, chiar dacă nu vor muri. În acest context, este important de subliniat că nu orice boală a porumbeilor este ,,adeno-coli” şi se poate trata cu antibiotice. Crescătorii care cred că au de-a face mereu cu adeno-coli ar face bine să se gândesască înainte dacă au făcut vaccinarea pentru paramyxoviroză sau în ce mod a fost făcută şi la ce vârstă a puilor! De aceea, cel puţin pentru paramyxoviroză, această boală cumplită, cu multe feţe, este obligatorie o vaccinare corespunzătoare şi completă.

Pregătirea sezonului de reproducţie trebuie să înceapă cu cel puţin o lună înainte de împerechere

Deşi am mai vorbit în articolele precedente despre tratamentele de iarnă şi pregătirea vaccinării, consider că este necesar să recapitulăm aceste aspecte, pentru înţelegerea contextului în care o vaccinare poate avea succes. Astfel, înainte de vaccinare, trebuie să ne asigurăm de crearea unor condiţii preliminare absolut necesare pentru ca vaccinul să producă efectele scontate:
– atenţia acordată atât reproducătorilor cât şi zburătorilor trebuie să înceapă încă din perioada de năpârlire, prin asigurarea unei hrane de calitate şi a unor suplimente cu aminoacizi şi minerale care ajută la formarea penelor, astfel încât organismul porumbeilor (în special ficatul şi masa musculară) să nu fie săracit de substanţele nutritive necesare mai târziu în perioada de ouat şi de creştere a puilor.
– înainte de începerea sezonului de reproducţie, boxele trebuie curăţate şi dezinfectate, chiar şi acolo unde există grătare, pentru a elimina microbismul din mediul în care aceştia vor creşte puii. Începerea unui nou sezon ,,pe curat“ ne va ajuta mai mult decât credem, deoarece ,,casa microbilor“ este în excrementele de pe jos. Un strat gros şi vechi de excremente, care conţine toţi microbii aduşi acasă de porumbei peste vara, va favoriza înmulţirea lor, presiunea infecţioasă pusă pe porumbei, peste stresul împerecherii, ouatului şi creşterii puilor, va afecta capacitatea lor naturală de a face faţă la microbi, prin solicitarea continuă a sistemului imunitar, care va fi astfel depăşit în momentele de stres.
– pregătirea sezonului de reproducţie trebuie să înceapă cel mai târziu cu o lună înainte de introducerea la pereche. Vaccinarea pentru paramyxo este recomandată nu doar la lotul de zbor, ci şi la matcă, în caz contrar vom acorda o atenţie sporită vârstei de vaccinare a puilor, adică nu o vom amâna peste 4 – 5 săptămâni de viaţă, în funcţie de vaccinul ales. Porumbeii maturi vaccinaţi timp de 5-6 ani la rând poate nu vor mai face boala, dar vor purta virusul şi îl vor transmite la puii şi tinerii nevaccinaţi.
Cu o săptămână înainte de vaccinare, porumbeii trebuie să fie deparazitaţi împotriva coccidiozei şi a viermilor intestinali. Aceste tratamente sunt, de fapt, singurele tratamente preventive care au sens şi care ar trebui să se facă anual, în mod obligatoriu. Tratamentele pentru tricomonoză pot fi făcute pe ouă, înainte de ieşirea puilor din ou, astfel încât să ne asigurăm că părinţii nu o vor transmite la pui în timpul hrănirii.
– la fiecare serie de pui în parte vom acorda o îngrijire corespunzătoare încă de la ecloziune. Un procedeu foarte bun ar fi administrarea în cioc a unui probiotic lichid imediat după ecloziune (produsul Bioenterom de la Romvac) sau administraea lui în situaţia în care observăm că puii par să aibe probleme în perioada cât sunt încă în cuib. Înainte de separarea de părinţi cu 5 zile este recomandabilă pregătirea vaccinării injecatabile prin administrarea vaccinului viu La Sota (Avipestisota Romvac), sub formă de picături în ochi şi nări. Este preferabilă administrarea în cuib pentru a nu cumula stresul vaccinării cu stresul separării şi al introducerii puilor într-un mediu nou, care are şi el microbismul lui, mai ales în situaţia (nerecomandabilă) în care îi amestecăm cu puii mai mari sau, şi mai rău, cu zburătorii. După separare îi vom întreţine cu probiotice sub formă de pudră pe mâncare, cu aminoacizi, cu vitamine în apă sau cu pudre proteice care conţin şi probiotice (un produs excelent în acest sens este produsul Protein Plus Cest Pharma) pentru a-i ajuta să îşi dezvolte sistemul osos şi muscular la nivelul genetic corespunzător, inclusiv pentru susţinerea organismului în perioada de formare a penajului. Trebuie să înţelegem că nu putem obţine zburători valoroşi, chiar dacă baza genetică este una foarte bună, dacă nu acordăm atenţie porumbeilor încă de la momentul ieşirii din ou. Un lucru este sigur şi toată lumea cred că este de acord cu raţionamentul că nu poţi obţine atleţi din exemplare subnutrite şi bolnăvicioase în prima parte a vieţii!

Există o diferenţă între o vaccinare făcută la voia întâmplării şi o vaccinare corectă şi completă!

Chiar dacă puii de la zburători sau seriile tardive nu ne interesază în mod deosebit, menţinerea sănătăţii lor este importantă pentru bunăstarea întregii crescătorii, deoarece puii au sistemul imunitar imatur şi vor înmulţi în organismul lor microbii pe care îi iau din mediul înconjurător, aceştia jucând rolul de rezervor de boală pentru yearlingi şi zburătorii de până la 2-3 ani. Se crează astfel o presiune infecţioasă mai mare în crescătorie care va aduce prejudicii şi tinerilor sau chiar zburătorilor maturi (ştim cu toţii cum copiii mici contractează primii răcelile pe care apoi le face toata familia). Pe de altă parte, puii bolnavi în prima parte a vieţii nu vor fi în formă nici în al doilea sau chiar al treilea an de viaţă, fiind posibile recidive ale bolii, chiar dacă vor fi de o gravitate mai mică, sau vor arata cel puţin o performanţă scăzută la zbor. După fiecare serie de pui înţărcată vom face curăţenie în boxele şi cuiburile în care a fost crescută seria anterioară. Ca exemplificare, despre importanţa curăţeniei, în avicultura industrială exista principiul „Totul plin – Totul gol“, care este o regulă de aur pentru prevenirea mortalităţii şi a pierderilor economice prin nerealizarea sporului de creştere la puii de carne. Aceasta înseamnă curăţenie totală şi dezinfecţie după fiecare serie de pui în parte, deoarece nivelul microbismului creşte în adăpost cu fiecare serie de pui, seriile următoare fiind din ce în ce mai slabe ca randament de creştere şi sănătate. Şi columbofilii ştiu din experienţă că ultimele serii de pui (tardivii) sunt cele mai predispuse la boli şi că porumbeii nu arată la fel ca cei din primele serii. Acesta este motivul principal, alături de greşelile făcute prin nevaccinarea fiecărei serii de pui la vârstă corespunzatore sau, şi mai grav, absenţa vaccinării la primii pui până la sfârşitul verii, pentru a vaccina toţi puii odată din motive de economie la vaccin, din comoditate, lipsă de timp sau neglijenţă. În aceste situaţii vom avea aproape sigur probleme cu puii. Motivele sunt multiple şi au fost abordate pe larg chiar în articolul anterior al revistei. Vorbind despre vaccinare, trebuie să subliniez că există o diferenţă între o vaccinare făcută la voia întâmplării şi o vaccinare corectă şi completă. Astfel, este obligatorie respectarea schemelor de vaccinare în funcţie de vaccinul ales, fără a depăşi termenele de vârstă indicate la fiecare vaccin în parte şi se va face obligatoriu rapelul, dacă se optează pentru un vaccin care are în prospect indicaţie de rapel. Toţi specialiştii sunt de acord că, la porumbei, in primul an de viaţă, o singură vaccinare pentru paramixo nu este suficientă, fiind necesare două până la trei vaccinări. La final doresc să îmi exprim speranţa că aceste sfaturi simple vor fi înţelese şi aplicate, astfel încât crescătorii să îşi schimbe puţin optica faţă de îngrijirea precoce a porumbeilor versus borcanul cu medicamente, iar în incheiere vreau să le urez tuturor un sezon plin de satisfacţii şi „vânt în pene“!