Bolile tractului respirator sunt întotdeauna infecții mixte, iar tabloul de boală este rezultatul efectelor combinate ale mai multor agenți patogeni, precum viruși (herpesvirusul, circovirusul, paramixovirusul – tulpinile mezogene care determina afectare respiratorie), micoplasme, bacterii patogene ca E. coli, Pasteurela, Haemophyllus, dar și alți agenți patogeni secundari, precum stafilococii, Pseudomonas, la care se adaugă uneori ciupercile (fungii) sau trichomonadele.
Dr. Sonia Caragea

Vorbind în particular despre bacteria E. coli, la păsări este cunoscut acest mecanism de infecție direct pe calea respiratorie, mai ales la tineret, putând să determine chiar și moarte rapidă prin septicemie (invadarea sângelui direct de la nivelul plămânilor). Acest fapt a fost dovedit deja de cercetători și de multe ori în laborator, în analizele pe care le efectuez pe cadavrele de porumbei, bacteria este prezență doar în trahee, pulmon și sânge (măduva osoasă hematogenă) și absentă în ficat și alte organe abdominale, unde ar trebui să fie prezentă dacă poarta de intrare ar fi cea digestivă, obișnuită.
O altă bacterie care pare să dețină un rol în creștere în bolile respiratorii la păsările de curte și alte păsări non-galiforme este Ornithobacterium rhinotracheale, care a fost găsită în căile respiratorii și la porumbeii domestici și sălbatici, în mai multe regiuni ale lumii, dar rolul său în declanșarea bolii respiratorii la porumbei este încă insuficient studiat. Totuși, se pare că tulpinile izolate de la porumbei sunt diferite de ale altor specii de păsări și adaptate strict la porumbei. În Belgia, Germania și Olanda a fost studiată o bacterie recent încadrată ca specie nouă, Pelistega europeea, dar rolul ei că declanșator principal sau bacterie oportunistă nu este încă foarte clar, ea fiind izolată atât de la porumbei bolnavi cu semne respiratorii, cât și de la cei sănătoși. La noi în țară, din analizele efectuate de mine, deși am căutat-o insistent o perioada destul de mare de timp, nu a fost prezentă.

Simptomele bolii herpetice

Micoplasmele: păsările infectate cu Micoplasma adesea nu prezintă semne clinice de boală. Această bacterie nu provoacă probleme decât dacă există o infecție respiratorie concomitentă (E. coli sau virusuri respiratorii), caz în care semnele clinice ar putea deveni mai severe. Dincolo de toate posibilele infecții secundare care participă la sindromul de boală respiratorie, denumită generic catar infecțios, ținând cont de prezența unui tablou de boală cu aceleași semne identice în majoritatea cazurilor, care seamănă izbitor cu leziunile descrise în boală herpetică cronică, eu consider că fondul principal al catarului infecțios este cel herpetic. Virusul herpes slăbește sistemul imunitar al porumbeilor și afectează în mod direct epiteliile și mucoasele interne ale capului și aparatului respirator, creând astfel porți de intrare pentru alți agenți patogeni secundari, în special bacterii, care, după înmulțirea lor în aceste locuri, vor complică progresiv tabloul bolii cu semnele cunoscute ale sindromului.
Cele două simptome principale, clasice, ale bolii herpetice sunt: conjunctivita sero-catarală (în principal lacrimare unilaterală, constantă, cu formarea unui ,,iaz” pe penele din jurul ochiului) și, în final, oftalmită, adică inflamația întregului ochi (Fig.2) și formarea de mici noduli necrotici de culoare albă cenușie în gură, laringe și faringe (Fig 1). Uneori, în anumite crescătorii sau la anumiți porumbei, nu se observă alte semne în afară de punctele albicioase din gură și gât și, poate, îngroșarea membranelor de pe conturul ochiului, care tinde să ia o formă triunghiulară, ascuțită înspre colțul intern al ochiului și îngroșarea membranei dintre cele două valve ale ciocului (comisurile gurii), care capătă un aspect crustos. Alte simptome caracteristice, care pot fi observate, sunt lipsa poftei de mâncare, diaree verzuie, letargie, lipsa dorinței de zbor, catar nazal și pneumonie. Însă nu toate aceste semne vor fi prezente în același timp la toți porumbeii, gravitatea bolii depinzând de nivelul de supresie (cădere) imunitară, de prezența agenților patogeni secundari, de condițiile de mediu din crescătorie și, în ultimă instanță, de capacitatea organismului porumbelului de a face față la interacțiunea cu herpesul.

Apariția catarului este favorizată de factorii din mediul crescătoriei

Virusul herpes, odată contactat, determină o infecție care va dura toată viață porumbelului, dar care are caracteristică de a sta în lungi perioade de latentă în organismul infectat, adică virusul stă ,,adormit” în celule, fără a se multiplica, ieșind la iveală în situațiile în care rezistența porumbelului este scăzută: în primele 14 zile după anumite vaccinări, după efort fizic epuizant în temperaturi extreme și alți factori de stres precum perioadele prelungite de transport, condiții precare în crescătorie (mizerie, lipsa ventilației și a soarelui, aglomerație mare de păsări), vârstă păsărilor, alte boli intercurente (paraziți, clamidia, etc). Perioadele de latență nu sunt altceva decât perioadele de timp în care sistemul imunitar al porumbeilor funcționează la cote optime, reușind să țină virusul în frâu, adică nelăsându-l să se multiplice. De aceea, simptomele catarului sunt de gravități variabile în diferite crescătorii sau la diferiți porumbei din același lot. În afară de infecțiile respiratorii persistente, caracteristice catarului, unul dintre indiciile că avem crescătoria contaminată cu virusul herpes este frecvența de îmbolnăvire a puilor și a tineretului, cu apariția gușii umflate la această categorie de vârstă (uneori după vaccinări) sau apariția ,,aftelor” la porumbeii maturi care zboară în curse lungi, epuizante.
Apariția catarului este favorizată de factorii din mediul crescătoriei care reduc rezistența păsărilor la infecție. Foarte des, o cantitate scăzută de oxigen cauzată de ventilații insuficiente pentru evacuarea aerului rezidual care conține gaze nocive (amoniacul și hidrogenul sulfurat care se produc prin descompunerea ureei și a substanțelor organice din stratul gros de excremente), praful din crescătorie, curenții de aer și umiditatea ridicată, toate acestea reduc rezistență căilor respiratorii prin iritarea mucoasei sinusurilor nazale, traheii, bronhiilor precum și a sacilor aerieni și pulmonilor, ceea ce duce în timp la inflamația lor. Această stare face porumbeii extrem de sensibili la infecția respiratorie și permite bacteriilor patogene să colonizeze și să se multiplice la acest nivel, ceea ce duce la apariția simptomelor de boală respiratorie vizibilă clinic. Uneori, dacă se acționează prin îmbunătățirea condițiile generale (aerisire, îndepărtarea prafului, ridicarea imunității) încă de la primele semne, cum sunt apariția gâtului roșu, strănutat și scărpinat sau lacrimare, se poate observă în scurt timp o îmbunătățire a stării lor, porumbeii pot să se recupereze și evoluția bolii să fie oprită.
Din nefericire, crescătorii se alarmează și iau măsuri abia când semnele de boală sunt vizibile și indică faptul că această deja s-a instalat. În prima faza a bolii, se poate observă un ochi umed și o scurgere nazală apoasă, care ulterior devine mucopurulentă sau de culoare maro-gălbui. Starea generală a păsărilor este afectată, se observă reducerea aportului de hrană și apă, încetarea năpârlirii pufului și reticența de a zbura. Nările devin gri și pot apărea scărpinări ale capului și nasului. Când ciocul este deschis, se vede un mucus filant sau un lichid gri-murdar spumos care se întinde din spatele limbii până la cerul gurii. Mucoasa faringiană (fundul gâtului) apare umflată și înroșită (vișinie).
Tabloul clinic al catarului infecțios are în final simptome vizibile și chiar audibile (respirație șuierată, sau un horcăit evidențiat mai ales la efort sau care devine evident la apăsarea spatelui porumbelului sau la astuparea nărilor).
În formă cronică a bolii, din cerul gurii până la regiunea laringelui, sunt vizibile niște mici depozite de culoare galben-albicioasă. Deși infecția afectează în principal căile respiratorii superioare, procesele inflamatorii se pot extinde ulterior la trahee și la tractul respirator inferior (sacii de aer) sau chiar la plămâni.
Diagnosticul de „catar infecțios” poate fi stabilit de obicei după comportamentul porumbeilor afectați, după modificările inflamatorii din regiunea capului (rinită, sinuzita, conjunctivita), inflamația mucoasei faringiene, mucus gri filant sau spumos în spatele gâtului, prezența nodulilor caracteristici și sunetele caracteristice ale respirației. Se recomandă examinarea veterinară la prima suspiciune de boală și, dacă este posibil, depistarea prin examen de laborator a infecțiilor concomitente ca ornitoza (clamidia) sau infecțiilor secundare precum candidoza și tricomonoza.

Diagnosticul diferențiat

Este important să se facă diferența între catarul infecțios și conjunctivitele propriu-zise, în care ambele pleoape sunt inflamate, ochiul devenind umflat de jur împrejur, cu secreții purulente, fără să ajungă neapărat la stadiul de eye-cold (ochi lipit). Uneori, conjunctivita bacteriană poate fi însoțită de sinuzită și rinită. Această infecție este, în general, de sine stătătoare, agentul patogen principal este Hemophyllus paragalinarum (denumit mai nou Avibacterium paragalinarum). Există cazuri când infecția este complicată de stafilococii din mediul înconjurător și va răspunde în general la tratamentul cu Amoxiclav (Matrix), Ampicilină sau Trimetoprim și picături cu gentamicină. Această conjunctivită bacteriană își face de obicei apariția în lunile august-septembrie și este foarte contagioasă, în general se răspândește în timpul transportului, când îmbarcarea în mașini este de durată mai mare pentru etapele lungi (de unde și perioada de evoluție, undeva către lunile august-septembrie). Ea evoluează în general pe regiuni, ceea ce dovedește că îmbarcările făcute în comun pe regiuni sunt calea de răspândire. Odată introdusă în crescătorie, toți porumbeii din același compartiment vor face boala pe rând, dar se vor vindecă fără alte complicații. O soluție dovedită clinic de un crescător din regiunea de Nord a Moldovei ar fi vaccinarea cu un vaccin pentru găini, care în cazul lui a avut că efect dispariția acestei probleme în ultimii doi ani, în timp ce colegii de îmbarcări au în continuare această problema la porumbeii lor. Vaccinul este Nobilis Coryza, un vaccin inactivat trivalent care conține serotipurile A, B și C ale lui Haemophilus paragallinarum.
Deci, ce este de făcut cu această infecție complexă și greu de tratat? Că măsuri generale se recomandă eliminarea factorilor favorizanți și îmbunătățirea condițiilor de mediu din crescătorie și de transport, menținerea unei calități ridicate a aerului, eliminarea factorilor de stres, combaterea paraziților interni și alte practici de creștere sănătoasa printre care și evitarea unei supra-aglomerări a păsărilor. Că măsură de protecție, în crescătoriile în care acest sindrom de boală apare frecvent, mai mulți ani la rând, se recomandă vaccinarea anti-herpetică cu vaccinurile Columbi 2 sau PHA. În crescătoriile în care pare să nu mai treacă, se va face încă o vaccinare de rapel după 3-4 săptămâni de la prima. Perioada recomandată pentru prima vaccinare este luna decembrie, a două imunizare ar trebui programată pentru sfârșitul lunii ianuarie, deoarece astfel nivelul de anticorpi va fi cel mai ridicat în perioada depunerii ouălor, astfel încât puii vor avea o imunitate mai bună în prima parte a vieții, dobândită de la părinți încă din ou.

Tratamentul bolii

Tratamentul trebuie să fie început cât mai curând de la observarea primelor semne de catar infecțios. Pentru alegerea unui tratament adecvat, ar trebui să știm dacă avem de-a face cu catarul infecțios sau cu o clamidioză (ornitoză) simplă. Putem să ne dăm seama de acest aspect dacă s-au făcut deja tratamentele cu doxiciclină sau alte medicamente din categoria ,,Orni-Clam” sau celebrele injecții cu Lincospectin și nu au dat rezultate. Doxiciclina, spiramicina, oxitetraciclina, tetraciclină sunt medicamente eficiente în boală clamidiană, dar pe majoritatea bacteriilor importante pentru porumbei nu mai dovedesc în prezent niciun fel de eficacitate. Lincospectinul este eficient pentru micoplasme, Pseudomonas și uneori pentru E. coli (în cazul acesteia din urmă putem ști sigur numai după efectuarea unei antibiograme).
Trebuie precizat că fondul viral al infecției nu va răspunde la tratamentul cu antibiotice, indiferent de combinația aleasă. Chiar și în cazul instituirii unui tratament antiviral pentru herpes, acesta va răspunde doar prin stagnarea multiplicării în perioada tratamentului, dar nu va dispărea din celule. Însă, această stagnare a multiplicării ne va da posibilitatea să stopăm afectarea în continuare a aparatului respirator și a altor organe interne și să combatem infecțiile secundare, ajutând astfel la refacerea aparatului respirator și la îmbunătățirea stării generale. Din păcate, nu există pe piață medicamente antivirale pentru herpesul porumbeilor. În cazuri grave, se poate administra produsul uman Aciclovir sau Zovirax. Doza recomandată pentru porumbei este 50 mg / pasăre, o dată pe zi, administrat în hrană timp de 7 zile. În cazuri grave se poate administra individual, pe cioc, în doză de cate 24 mg/pasăre, de două ori pe zi. Un comprimat de uz uman are 400 mg și asigură doză zilnică pentru 8 porumbei. Pentru combaterea infecțiilor bacteriene secundare și a microplasmelor, alături de produse adjuvante pe care le voi enumera mai jos, o combinație foarte bună de antibiotice este cea din produsele Ornisol (norfloxacin) și BelgaTai (tiamulin) de la Belgica de Weerd, care se pare că dă rezultate bune în practică, după feedback-ul primit de la crescătorii care au folosit-o. O altă schemă de tratament recomandată de compania Chevita este următoarea: Chevimulin-t (tiamulin) împreună cu produsul adjuvant patentat de ei (cu formulă secretizată) chevicet-t lichid, alături de produsul Livimun pentru imunitate, Liviferm pentru susținerea ficatului și multivitamine. Se mai pot încerca produsele Dr. Peeters , în prima fază a bolii când apare conjunctivita și secreția nazala apoasă se va folosi Airways Cleaner KODOS, care are acțiune în zona capului, iar când infecția este mai veche și deja se aud zgomote respiratorii, semn că a fost afectat aparatul respirator inferior, se va folosi Broncho Cleaner EGS. Dacă este cazul, se combat tricomonoza și alte parazitoze (coccidioza și viermii) pentru a restabili imunitatea locală (gușă, trahee) și cea generală, care sunt afectate întotdeauna în aceste parazitoze. După tratamente este bine să combatem și candidoza cu produse ca Fungi Stop, Canidioferm, Antifungal, Fungii sau cu produsul natural Trichogo New (combate tricomonoză și fungii). Pentru ridicarea imunității se pot folosi produsele: Levamisol (Levoplix/ Levasol) în doză redusă la un sfert față de doză recomandată pentru viermi, deoarece în această doză este un foarte bun imunomodulator sau produse care conțin anticorpi din ou sau din colostru precum Immunol, Immunobooster, Adenosan, Picorin, Lăptișor de matcă (Royal Jelly) cu propolis sau ginseng. Pentru fortificarea căilor respiratorii, fluidificarea secreților bronșice și eliminarea mucusului se pot folosi că adjuvante la tratament produse naturale precum HERBA-TOP BRONCHO, Herba-Top Pneumo (produse românești), Bronchofit – Herbots, Aerosol – Dr. Brockamp, Atemfrei, etc. Pentru tratamentul local al conjunctivitei și rinitei, în prima faza când secrețiile sunt clare, apoase, se pot administra în ochi sau în nări picături cu Yellow drops, Golden Eye, Eye Care, Avisana Rozitol, Cest Airway, Oxigen Plus, etc. Când secrețiile au devenit groase și colorate (purulente sau cruste) se vor administra picături oftalmice cu antibiotice (bacitracină-polimixină B, neomicină, tetraciclină și cloramfenicol, gentamicină, tobramicina), timp de 5 zile. De precizat un aspect: este preferabilă administrarea picăturilor față de unguentele oftalmice, întrucât, datorită compoziției lichide, pătrund mai bine în interiorul ochiului față de unguente.